Blog > Aberatii nocturne > E beat, lasă-l în pace

Ştii situaţiile alea în care un om rupt de beat vorbeşte fără să gândească, iar când te repezi să-i smulgi capul de pe umeri, sare cineva în apărarea lui, folosind expresia din titlu? WTF? Mie mi s-a întâmplat acum câţiva ani de zile, într-un club bucureştean prin regie, să fiu nevoit să intervin când un beţiv a apucat-o de păr pe una dintre fetele din grupul cu care venisem (sunt situaţii ce necesită violenţa, fie că ne convine sau nu). Nu sunt solid şi nici pregătire în domeniu nu am, dar cred că indiferent de condiţia fizică, orice om are obligaţia de a-şi păstra demnitatea, aşa că am acţionat şi eu în consecinţa îndreptându-mă cu paşi repezi spre tipul ăsta, ce se clătina de-a dreptul. Nu sunt impresionat de faptul că te clatini şi ţi-aş demola maxilarul cu ce am la îndemână, pentru că nu te-a obligat nimeni să bei până îţi uzi pantalonii, dar atunci a intervenit o altă persoană şi mi-a spus că nu e vina lui, ci a băuturii pe care o are în cap.
Ok, sunt de acord cu această afirmaţie, dar el trebuie pedepsit pentru că şi-a băgat în cap băutura respectivă, aşa că lasă-mă să marchez şi să-l întind pe jos, pentru că am un orgoliu şi o demnitate de păstrat. Nu înţeleg de ce să-l las în pace pe cretin, după ce a călcat pe bec, bazându-mă pe scuza asta penibilă şi renunţând, în felul ăsta, la satisfacţia mea psihică.
Mă rog, eu am şi o mare problemă cu oamenii care consumă alcool în cantităţi industriale, mai ales când vorbim de specimene vaccinate şi trecute prin viaţă. Nu vorbim de puradeii care au impresia că au descoperit America în sticla de Jack, că au părinţi, iar pe mine nu scrie Crucea Roşie.
Revenind, nu înţeleg plăcerea adusă de starea aia de beţie cruntă, când arăţi ca dracu, te comporţi ca dracu, vomiţi şi restul de simptome dăunătoare ţie şi celor din jur, dar să zicem că în cazul unei ocazii speciale (îţi naşte pisica, descoperi că eşti gay şi altele de genul), poţi face exces de licoarea minunată. Cu toate astea, dacă ai trecut cel puţin o data printr-o astfel de experienţă şi ai reacţionat violent, sau a vorbit gura fără tine, de ce o mai faci şi a doua oară? Asta nu e dovada supremă a decesului singurului neuron pe care-l mai aveai funcţional? Ce sens are să mai umbreşti un petec de pământ, când tu oricum nu vei aduce nimic bun nimănui?
Chiar acum două zile vorbeam cu cineva despre proşti şi despre cum ar trebui abordaţi. Din fericire pentru mine, eu merg în continuare pe ideea “să-i adunăm şi să-i detonăm”, dar există nişte insituţii ce-i protejează, aşa că mai aştept. Nu am de gând să fac pe mama răniţilor pentru ăştia, îmi pare rău. Prostul nu are leac (eu nu am întâlnit până acum un prost vindecat), aşa că de ce să mă agit arătându-i calea bună?







Cel mai bine îi dai nişte lecţii de viaţă, adică îl faci să înţeleagă că are acasă nevastă şi copii. Cât ar fi de beat, o să înţeleagă asta, cel târziu a doua zi.
Aici intervine ideea ca omul beat ar fi oarecum in imposibilitate e a se apara si atunci ce fel de barbat esti tu de dai in el… atachezi o persoana care abia se tine pe picioare…
Culmea e ca nici unul din ganditorii astia subtili, nu reusesc sa inteleaga ca daca betivul respectiv a avut destula forta pentru a face ceva nasol ( sa iei o fata de par mi se pare de-a dreptu jegos) atunci ar trebui sa fie pedepsit ca atare;
o alta chestie care le scapa e ca daca omul s-ar trezi a doua zi cu un ochi vanat, sau cu nasul spart, altadata ar avea mai multa grija si poate nu ar mai fi asa un betiv periculos;
dar lasa ca ei e destepti tare si iau apararea unui ingeras care nu poate saracu, ca abia se tine…
Asta e partea proasta , ca cei care o fac odata o fac si a doua oara si de alte multe ori si niciodata nu invata din intamplari. Si asa ajung de rasul lumii si sunt un chin pentru familii.
“Daca bei mult, si rezisti, esti tru!” Asta o tot spune un cretin din anturaju’ meu. De fapt…asta zicea, pana s-a facut ‘prastie’ la 1 club..si atunci am facut o mica “farsa” cu cativa amici. L-am scos din club, i-am legat mainile de un gard…langa WC.. i-am luat pantalonii si adidasii..si l-am lasat acolo. Era deja stresant sa-l tot auzi “bah, nu stii sa bei..esti prost..EU stiu sa beu!” De atunci n-a mai zis nimic, n-a mai stat cu noi. Si noi am fost asa tristi! Nu stiu daca a invatat ceva din asta, dar macar a tacut din gura.
Mey sincer sa fiu si eu sunt impotriva violente dar totusi cand vad astfel de persoane (bete muci) le-a da cate o palma peste cap chiar daca nu am motiv… Numai asa ca sa isi dea seama de ceea ce fac.
Intradevar targetul care merita calcat in picioare sunt oamenii trecut de 22-23 de ani cei care nu au invatat nimic din greselile trecutului.
Aveam un coleg de la fostul job , linistit dar cand bea tot timpul avea chef de scandal , el saracu nu cantarea nici 60 kg cred si 1.65 , la 22 de ani. Odata a venit beat la fotbal si s-a apucat sa-i injure pe echipa care urma sa ne predea noua terenul ii injura si le spunea sa iasa afara !@#$ , jucatorii de pe teren erau doar d’aia stil dulap 2/2 toti rasi cu cefele cat un trunchi de copac.
Baietii au fost baieti si l-au vazut cum arata si l-au ignorat , cei care l-am scuturat am fost noi. Daca tipii aia in numar de 15-20 si-ar fi pus mintea cu el si implicit cu noi ca doara eram cu el cred ca am fi mers in pungi acasa … si asta facea aproape la fiecare iesire unde erau si licuori ale lui Bachus.Intradevar omul avea probleme personale destul de serioase si oricat am incercat sa-l punem pe drumul cel bun nu am reusit.
Intradevar oamenii la bautura/betie se manifesta diferit , eu de exemplu in betiile trecutului pe la baluri prin liceu sau faculta eram foarte dansator si cu chef excesiv de viata , a doua zi tot timpul ma intrebam de ce ma salutau toate grasele de pe holuri si nu numai ele bineinteles :)
N-ai ce-i face … asa-s oamenii!
mai, iti spune lumea sa-i lasi in pace nu pentru ca le ia cineva apararea ci pentru ca , cu acel unic neuron in functiune acele persoane turmentate ar putea deveni foarte violente si atunci tu ai avea de suferit
@BLOG VEDETE: Beţia nu e o scuză pentru a scăpa nepedepsit când calci pe bec, jignindu-i pe cei din jurul tău. Asta e tot ce voiam să zic…
era o vorba…cum esti la betie asa esti tu de fapt in realitate…
Celor beti le aplic acelasi tratament pe care mi-l aplicau mie amicii mei cand eram tranchilizat: bataia de joc.
Ori te lasi de baut ori bei pana simti, ca daca mai torni o picatura de licoare in tine, ca incepi sa devii super erou.
O zi insorita va doresc!
Betia nu e scuza pentru nimic, ai dreptate, daca ai fost suficient de “curajos sa imbeti, sa te faci urangutan, atunci inseamna ca esti si suficient de curajos sa suporti consecintele. Scuza “vai scuza-ma nu stiu ce faceam/ziceam, eram beat” nu e in niciun fel justificata.
Si nu-s tocmai unu dintre cei mai delicati bautori din lumea asta, am ceva betii la activ, am dat din gura “aiurea” dupa ce am consumat o cisterna de alcool, insa de aici la a fi violent e cale lunga si pentru orice as fi zis mi-am asumat responsabilitatea, nici macar nu m-am prefacut ca nu tin minte… Insa si atunci cand intrec masura sunt deranjat de cei care-s eroi, sunt violenti, care nu se mai comporta normal, care-si vomita matele pe oamenii din jur…
De asta nu inteleg de ce se lupta cotra fumatului in disperare, pana acu` n-am auzit “vasile m. a fumat un pachet de LM si s-a dus acasa si si-a batut mar sotia, si-a violat soacra ” ca-n fond si la urma urmei e alcoolu` e cel putin la fel de daunator ca si tutunu`l.
Eu am o scarba uriasa fata de oamenii beti si consider ca starea asta nu este decat circumstanta AGRAVANTA pentru orice faci, nu o scuza.
Poate am atitudinea asta ca is femeie, naiba stie. Eu si ’soarele’ scufundam cate un pahar de Tamaioasa sau de Grasa de Cotnari in weekend, sambata seara, dupa cate o pizza misto facuta de eu. Se bea un pahar, se ciocneste inainte si gata.
El nu consuma altfel “bauturoase”, eu nici atat. Si uite ca nu am mai murit.
Indivizii astia merita sa fie legati de gard, asa cum povesteste un comentator aici si facuti atat de nasol de cacao, incat sa le fie teama sa se mai faca muci.
Sunt absolut gretosi indivizii astia. Si, in cazul in care fac pe nebunii fata de alti, merita sa fie batuti pana la sange. Dupa ce se trezesc din betie in Urgente, poate se gandesc a doua oara la ce face alcoolul. Plus ca vitejii astia pot deveni exagerat de periculosi, daca nu sunt struniti in momentele lor de “vitejie”.
Eu zic sa nu uitati ca si alcoolul este un viciu de care cateodata este foarte greu sa scapi. Fumatorii stiu despre ce vorbesc.
In loc de a privi alcoolicii cu ura si repulsie, eu zic sa ii priviti cu compasiune, ca pe niste oameni cu probleme. Nu ii criticati daca nu ii cunoasteti foarte bine.
O luati prin ceapa, “ii legam de gard, ii omoram, le omoram primu` nascut”, oamenii se mai imbata, daca o iau prin ceapa le dai doua peste cap, nu e ca si cum incep cate-un killingspree, parca era vorba de “betie ca scuza” nu de suflat in panzele alora care cred ca alcoolu` e unealta diavolului si oricine il consuma, fie si peste masura, merita crucificat
@Z3Ro: Mă, trebuie să recunoşti că ar fi al dracu de amuzant să vezi oameni rupţi în gură de băutură, legaţi de garduri… :D
Sunt de acord cu tine. Am citit ce ai scris si mi-am amintit un episod de zilele trecute cand o baba nebuna a inceput sa impinga si sa se ia la bataie cu lumea pe strada, inclusiv cu mine. Astfel de situatii pot fi trecute cu vederea, ca e nebun nu e vina lui. Dar in cazul betivilor nu cred ca le-a legat nimeni cu super glue, sticla de bot. Ce-si face omul cu mana lui lucru manual se cheama.
@Buddha: Daca ala rupt in gura de beat se ofera voluntar, si personaju` colectiv din istorisirea ta s-ar oferi, sunt de acord sa trag cu arcu` spre el, si asta in timp ce-s monumental de beat…
Ce satisfactie ai sa bati un om beat, care nici nu stie ce face, nici nu stie ca l-ai batut ? Vorbesc in general, pentru ca in situatia descrisa de tine, normal ca nu il lasi sa faca el rau fetei aleila. Dar eu sunt de parere ca un om beat trebuie tratat altfel, si preferabil a doua zi cand se trezeste.
@Madalin: degeaba.Crezi ca nu stie asta? realizeaza ca are nevasta/copii, implicit niste atributii, si o ia de la capat.
Binevoitorului care il apara pe betiv puteai sa-i spui ca nu ai nimic cu omul ci vrei doar sa-i dai un sac de pumni bauturii din capul lui, ca sa se invete minte.
Recunosc ca si eu mai beau, cam in fiecare week-end, uneori mai exagerez, dar ma controlez totusi foarte bine.
Sunt de parere ca daca unul sare in apararea cei beat si spune “lasa-l in pace ca-i beat” tot el ar trebui sa fie si cel care-l tie in frau si are grija de cel beat, altfel, exact cum ai spus si tu, si-o merita in totalitate.
Eu am o replica la chestii de genul “Si daca e beat inseamna ca are voie sa faca ce pofteste”? Da in cap la om si nu-i facem nimic ca-i beat? WTF. Ranga si peste dinti, daca nu stie sa stea in banca lui. Din cauza unora ca ei, eu evit sa mai ies prin cluburi din regie si alte chestii aglomerate, pline de tarani. Preferi cluburi mai selecte, dar cu oameni de nota 10.