Blog > Un vis, o realizare, optimism, stare de spirit
În seara asta am dat o tură cu bicla din 13 Septembrie la Vatra Luminoasă, iar pe drum am obiceiul să mă opresc oriunde găsesc bănci, să fumez câte o ţigară şi să privesc oamenii, mai ales la orele de vârf, când ai ce vedea (atât gagici bune, cât şi bugetari cu capetele plecate, cărând câte o pungă brănduită cu sigla unui hypermarket, din care ies falnice colţuri de pâine). La evenimentul de mai devreme am primit o doză substanţială de optimism, dar mi se întâmplă asta de fiecare dată când mă întâlnesc cu oameni ce ştiu să zâmbească, indiferent de problemele cotidiene, iar senzaţia pe care am avut-o la un colţ de stradă de la Piaţa Iancului, trăgând puternic din L&M-ul ars pe jumătate, unde am auzit cum un vânzător de la chioşcul de ziare le explica unor puradei că el a fost nu ştiu ce om de ştiinţă, dar nu a avut noroc în viaţă, a fost una cât se poate de tristă, de sumbră…motiv pentru care tot optimismul meu s-a cam dus pe gârlă (momentan, că-mi trece repede, când îmi dau seama că fiecare om este responsabil pentru propria condiţie)
Exerciţiu de gândire
De când m-am mutat mai aproape de centru, am observat cum peisajul s-a schimbat radical. Am trăit doar la periferia capitalei noastre europene, până în urmă cu o săptămână, iar acum îmi dau seama de realitatea crudă şi diferenţele calitative ale zonelor, clasificate în funcţie de oameni (sau invers, iar oamenii se adaptează).
Trăim într-un mare sistem piramidal, controlat atent (chiar de noi), pentru a ne face minţi singuri că doar sus e bine, că doar sus se poate, că noi suntem de vină, că evoluăm cu fiecare sută de euro câştigată în plus, că banii sunt cei ne arată cât de buni suntem, că banii sunt totul. Însuşi ideea de CENTRU te face duce cu gândul la ceva mai bun (uneori inaccesibil), iar pe mine treaba asta mă îngrozeşte, sincer!
Străzi luminate frumos, curate şi îngrijite, spaţii verzi, parcări pentru toată lumea, cupluri de oameni fericiţi şi zâmbitori, care îşi plimbă cărucioarele cu puradei pe aleile imense de lângă Casa Poporului şi lipsa stresului generat de o agitaţie intrată deja în cotidian, sunt elemente ce te fac să spui WOW, cât de bun sunt eu că am ajuns aici, cât de mişto e să treci la un alt nivel, unde totul e roz sau albastru, în funcţie de preferinţe.
Nu e nimic adevărat, toate aceste trepte fiind construite articifical de oamenii cu o dorinţă de afirmare mult prea mare şi chiar prostească. Sunt sătul până peste cap de plânsete şi scuze penibile pentru neputinţa oamenilor. Faptul că TU eşti cel ce spune că nu poţi mai mult de atât, din cauza banilor, te face să pari prost, sau poate chiar aşa eşti. Sunt sătul să văd cum doi mici şi un pahar cu apă gratis, pot aduna mii de oameni ce îşi rup hainele de pe ei pentru a prinde o porţie, asta în timp ce “adevăraţii” servesc cafeaua la Turabo. Nimeni nu te obligă să fii dobitoc, iar tu te superi când eşti categorisit ca fiind dobitoc, după ce te comporţi ca un dobitoc. Unde e logica ta în afirmaţia asta?
TU eşti cel care face categorisirea pentru tine şi cei din jurul tău şi tot TU eşti cel care, de cele mai multe ori dă cu bâta-n baltă, trăind pentru ceilaţi şi blamând societatea pentru care TU nu faci nimic.
Da, e uşor să fii optimist pe o plajă însorită, cu un limonadă cu umbreluţă în mână, dar optimismul nu începe din momentul în care ajungi sus (orice ar însemna acest sus). Ce nu înţelegi tu e că optimismul este cel care te aduce pe această plaja (nu neapărat fizic), iar asta presupune să te naşti în Baicoi (e doar un exemplu), să ai nişte părinţi retarzi, să nu ai bani de ţigări, iar tu să îţi urmezi visul. Asta înseamnă optimism, sau echilibru perfect între starea ta mentala şi cea fizică. Când găseşti o scuză pentru incapacitatea ta de a fi stăpân pe propriul destin, nici măcare nu poţi pronunţa cuvântul OPTIMISM. Te-ai condamnat singur înainte să înţelegi ce e aia evoluţie. Ai pornit de la ideea că nu vei evolua, doar pentru că împrejurările sunt nefavorabile. Păi dacă ar fi atât de uşor să ajungi la optimismul omului realizat, nu cred că ar exista acest optimism, că nu ar mai avea nimeni nevoie de el, toţi am fi antreprenori de succes (că e la modă).
Urăsc oamenii…
Urăsc oamenii care împrăştie energie negativă. Urăsc să aud teorii despre ce înseamnă fericire, de la oameni ce privesc invidioşi la capra vecinului. Urăsc oamenii ce renunţă la speranţă după primele 2 săptămâni de muncă ce nu le aduce bani. Urăsc oamenii care dau mai departe, copiilor, ideea de realizare personală exclusiv prin BANI. Urăsc oamenii care ar minţi cu neruşinare pentru 1000 de euro pe lună, pentru ca mai apoi să dea lecţii de optimism celor ce-i privesc admirativ. Cum zicea şi Sandra Ghiţescu, la conferinţa, nu contează jumătătile paharului, contează dacă îţi este sete, sau nu! Optimismul este un echilibru şi diferă de la om la om. Eu mă consider o persoană optimistă pentru că nu mi-am dorit niciodată să mă fi născut bogat. Nu regret nici o clipă din viaţa mea de până acum, iar dacă aş avea de ales, aş trăi-o încă o dată, cu mintea de acum.
Nu e nimic mai frumos în viaţă decât să te vezi tu, pe tine, fericit, mai ales când fericirea asta vine din propriile realizări (iar banii nu au nici o legătură).
Comentarii (25)
Trackbacks/Pingbacks
Mentiuni pe Twitter
loading..
Lasa un comentariu
Aboneaza-te gratuit
Publicitate
Ultimele comentarii adaugate
- tiby in 5 săptămâni deasupra României - “Top 10 biggest and best jumps ever” pe youtube si de la 6:15...
- Vasi in Avantajele vieţii de nefumător - Cartea in format audio + pdf http://thepiratebay.org/tor...
- dragos bunea in 5 săptămâni deasupra României - zgomotul e infernal in rest senzatiile cred ca sunt prea tari ca sa...
- Gabriel Pino in Nu îmi mai place în centrul istoric al Bucureştiului - Se incearca o impunere de stil in genul...
- Raluca in 5 săptămâni deasupra României - Prima as fi la o adica:D desi cu siguranta e mult mai greu decat pare si...
Recomandari pe Facebook
A-list personal
- Adrian Ciubotaru
- Alex Mihăileanu
- Alin Popescu
- Andra Zaharia
- Andreea Burlacu
- Andrei Crivăţ
- Andrei Rosca
- Bobby Voicu
- Bogdan Olteanu
- Catalin Roşioru
- Cetin Ametcea
- Corina Georgescu
- Cristi China
- Cristi Manafu
- Cristian Dorombach
- Cristina Chipurici
- Dan Dumitrescu
- Dan Ştefancu
- Elena Cîrîc
- Ileana Ghiţă
- Ionut Oprea
- Madalina Crainic
- Miruna Siminel
- Ramona Iftode
- Sebastian Bârgău
- Vali Petcu
- Victor Kapra
- Viorel Copolovici
Eşti sigur că doar fiind optimist te poţi realiza în viaţă? Eşti sigur că nu există neşansa? Eu , sincer , apreciez în mod deosebit pe acei oameni care ştiu să zâmbească neşansei şi au puterea de a visa şi de a reîncepe firul vieţii, iar şi iar….
Un optimist e un pesimist prost informat!
No, si eu urasc oamenii negativisti. De aceea, de obicei stau in preajma celor asemeni mie.
Fericire venind din realizari… nu suna tocmai bine. Fericirea e o stare de spirit pe care ar trebui sa o detii tot timpul. Tantra ajuta la asta.
Apropos de optimism, mi-am amintit o lege a lui Murphy:
Este imposibil ca un optimist sa fie placut surprins.
Daca nu le stii, ti le recomand, sunt destul de amuzante.
Peace,love and tenderness, carevasăzică.
Ceea ce ai omis este că oamenii, în proporţie de 99% copiază ceea ce văd în imediatul mediu înconjurător. Dacă te naşti cu părinţi retarzi, la mama zmeului într-un bloc de garsoniere plin de gherţoi, şansele sunt să ajungi şi tu gherţoi, pentru că valorile pe care le primeşti de mic sunt cele pe care le vezi zilnic.
Dezvoltarea ta e limitată mereu de mediul din care provii. Poţi ajunge sus atunci când eşti un caracter cu adevărat excepţional, dar mereu în mai mult timp şi cu mai multe compromisuri decât altul care are avantajul unui mediu propice.
Mitul cu pruncul care pleacă de jos şi ajunge foarte sus numai urmărindu-şi visul e o găselniţă a filmelor americane de categoria B.
Şi asta vine de la cineva care a plecat de jos. Dar cu avantajul unor părinţi excepţionali care, deşi modeşti, au ştiut să-i imprime progeniturii un set de valori. Dacă aş fi avut părinţi retarzi nu cred că aş fi avut vreo şansă.
Susţin condamnarea părinţilor pentru ceea ce ajunge puradelul, dar hai să nu le dăm loc chiar toată vina pentru asta. Faptul că ai 20 de ani şi nu ştii decât să bei până faci pe tine, nu e din cauza părinţilor. Ai ales varianta asta pentru că e cea mai uşoară, găsind astfel o scuză pentru că ţi-e frică să vrei mai mult…
Cu siguranţă responsabilitatea părintelui pentru eşecurile progeniturii încetează atunci când juniorul are destul discernământ încât să poată lua decizii în nume propriu.
Dar un set de părinţi excepţionali îţi asigură un avantaj extraordinar în dezvoltare, chiar dacă bani nu prea sunt iar condiţia ta mai mult decât modestă.
Ideea nu e să-i condamnăm pentru eşecuri, ci să le recunoaştem meritul (acolo unde este cazul) pentru realizări.
Ok, meritul este recunoscut, nimic de zis, dar din 2 milioane de ratati (e doar un exemplu), 90% sunt ratati din vina lor, nu din vina parintilor sau a mediului in care s-au nascut. Sa fim totusi sinceri cu noi si sa nu ne mai referim mereu la exceptii. Majoritatea cersetorilor au ajuns acolo pe barba lor, din vina lor si trebuie sa facem referire la aceasta majoritate, chiar daca exista niste exceptii ce nu merita astfel de cuvinte…
A fi fericit cu burta goala e posibil, macar o vreme. Pana cand chioraitul matelor te scoate din starea de gratie si ori te lesina pana incepi sa vezi stele verzi (si nu de fericire, ci de foame) ori te pune pe facut rost de hrana.
Sa fii fericit la lumina lumanarii e foarte romantic o seara. Dar cu conditia sa iti poti aprinde lumina cand mergi la buda, sa n-o iei tot cu lumanarea, pe motiv ca ti-au taiat aia curentul..
Pe scurt, banii nu conteaza atunci cand ii ai. (nu gramezi, ci cat pentru un anumit confort)
Banii reprezintă o scuză pentru neputinţă şi contează atât cât le permiţi tu să conteze.
Faptul că nu am bani într-o perioadă mă afectează, e logic, pentru că trebuie să mănânc şi să mă îmbrac, dar câştig banii necesari, separat de ce mă interesează pe mine cu adevărat. Nu-mi aduc aminte când m-am bucurat ultima oară pentru că am câştigat bani, dar ştiu că m-am bucurat enorm că am cunoscut nişte oameni, fără să am bani de ţigari uneori…
Nu zice nimeni să nu faci bani, că nu sunt nebun, avem nevoie de ei… dar nu-ţi limita viaţa la nişte sume, nu trăi pentru hârtii…
umila mea parerea e ca fara bani…nu prea poti face nimic…dar…in acelasi timp banul prosteste…chiar vb azi si cu colegii despre asta…si concluzia e ca e foarte important e sa ai bani cand iti trebuie, cat iti trebuie…cu conditia sa nu ii cheltui aiurea si pe figuri…ma refer la versace, prada, etc…daca esti putin cumpatat si muncesti nu se poate sa nu traiesti bine si in romanica noastra.Bineinteles ca daca vrei sa fii seara de seara la Turabo si Bamboo…e greu sa tii pasul si lumanarea si cu romantismul nu prea te satisfac…pt astea…trebuie un pic mai mult!!
p.s. si n-ai copt nimic spectaculos… sunt dezamagita. Ce ti-au facut aia din centru?!
Articolul este unul interesant, dar cred ca exagerezi pe alocuri. Da, banii si pozitia sociala nu sunt totul, dar pe de alta parte au si ei rolul lor – e mult mai usor sa te dezvolti asa cum trebuie atunci cand ai un mediu propice, decat cand trebuie sa mergi flamand la scoala.
Dar nu imposibil…
o fi cum zici tu, dar nu uita ca noi suntem exemplul si nu exceptia!
Fericirea trece tot prin stomac. Sa lasam utopiile :)
“Faptul că ai 20 de ani şi nu ştii decât să bei până faci pe tine, nu e din cauza părinţilor”. Ba cred ca ar putea fi si din cauza parintilor.
Hmmmm… poate-ar fi trebuit sa merg si eu la eveniment…
Ieri am cam cedat si-am varsat paharul/amarul si ma uitam la cioburi fara sa zic de jumatati.
Oricum am tot gandit roz, desi nu-mi place culoarea…crezand ca atrag ceva bun…
Ce stiu eu…
dupa ce am citit articolul asta, am ajuns la concluzia ca da, mai exista oameni care inca sustin valorile morale si nu alea financiare. ma bucur ca mai sunt cativa care gandesc asa. de acord, depinde “daca iti e sete”, insa degeaba iti e, daca nu ai ce sa bei. adica (cel putin in tara asta, ca in altele, posibilitati sunt cate vrei), vedem ca sunt oameni care nu numai ca vor sa faca ceva si sunt optimisti, dar care au si ce sa puna in valoare, insa nu ai in fata cui sa demonstrezi ce poti, pentru ca meritocratia nu mai e la moda.
oricum, generatia tanara de acum mai prinde speranta cand mai vede asa ceva.
> Madamme
Daca ai avut ( sau ai ) niste parinti exceptionali, atunci in nici un caz NU ai plecat de jos .
… Iar locul nasterii, sau data nasterii, sau familia in care ne nastem , nu reprezinta altceva decat prima pagina din cartea vietii noastre, care e DEJA scrisa pentru fiecare dintre noi de dinainte de a ne naste – se mai numeste si DESTIN .