Blog > Aberatii nocturne > Despre opţiunile din viaţa ta
Trebuie să recunosc că în momentul ăsta, la aproape 7 ani de la vârsta potrivită pentru o admitere la facultate, regret că am fost atât de pasionat de informatică, orb de-a dreptul aş putea spune, fără să-mi dau seama cât de interesanţi sunt oamenii şi interacţiunea dintre aceştia. Aş fi făcut o psihologie, o sociologie… mă rog, e prea târziu acum.
Am norocul să fiu înconjurat de oameni cu care pot discuta oricând despre orice (şi dacă nu suntem în temă cu un anumit subect, învăţăm), iar zilele trecute am ajuns la o concluzie destul de sumbră, zic eu. Majoritatea persoanelor implicate într-o relaţie de lungă durată, relaţie care începe să scârţâie la un moment dat, uneori ajungându-se chiar şi la gesturi violente (cunoaştem cu toţii cel puţin un caz de femeie bătută şi încă “îndrăgostită”), insistă să refacă această relaţie pentru că timp de 3-4 sau chiar 10 ani, perioadă în care au crezut că “this is it”, au refuzat prosteşte să aibă şi alte opţiuni. Nu mă refer la înşelat, deci nu mă înţelege greşit, dar sunt necesare alte opţiuni.
Au fost câteva momente în viaţa mea când am avut tendinţa de a mă certa cu diferiţi prieteni pentru că, oriunde am fi ieşit, aceştia veneau însoţiţi de iubitele lor (deşi în rest erau numai bărbaţi), prea închise la minte ca să înţeleagă ideea de bază într-un cuplu. Ok, înţeleg iubirea din prima fază a unei relaţii (mai ales perioada, mai mică sau mai mare, ce precede prima partidă de sex) şi pot spune că atunci e normal ca cei doi să fie aproape tot timpul împreună. E un fel de perioadă de probă, sau varianta demo a unei relaţii ce se va schimba radical în câteva luni. Ce nu înţeleg eu este genul de relaţie închisă, ce condamnă individul la flirtul cu O SINGURĂ PERSOANĂ şi îi limitează aptitudinile de comunicare într-un stil barbar. Nu e vorba că sunt deranjat de iubitele prietenilor mei, dar dragostea asta pătimaşă schimbă omul şi îl face plictisitor pentru ceilalţi, el încercând de fapt să îşi canalizeze toată energia asupra ei, asupra femeii pe care trebuie să o impresioneze.
Practic, ideea de bază pe care merg când fac o astfel de afirmaţie este că o privire şi un zâmbet, schimbate între iubitul tău şi o altă gagică de la masa alăturată, pot contribui la pofta cu care iubitul tău te va fute în seara respectivă, iar tu îţi anulezi această plăcere voit. Nu este valabil doar pentru femei, pentru că există şi bărbaţi nătângi ce practică exact aceeaşi sufocare extremă a partenerei.
Şi da, posibilitatea să se ducă dracu totul e mai mare, dar nu e mai frumos să trăieşti din plin atât cât poţi, decât să nu trăieşti deloc o viaţă?
Cuplul presupune limitare?
Eu nu pot fi niciodată sigur că am găsit cea mai bună femeie pentru mine, indiferent cât de bine m-aş înţelege cu respectiva, deci nu o să pot spune vreodată “this is it”. Am ajuns de foarte mult timp la concluzia că perechea ideală nu există, deci nu se mai pune problema aşa, dar am conştientizat că pot face o relaţie ideală din absolut orice legătură pe care o am cu o femeie. Pot chiar să merg pe stradă, să agăt prima tipă ce-mi iese în cale şi timp de 3-4 ore, cât să zicem că bem un suc şi facem o plimbare ca doi porumbei, să avem o relaţie ideală ce poate simboliza mai mult decât o relaţie de 4-5 ani pe care am avut-o înainte. Totul se rezumă la percepţie şi nu cred că această RELAŢIE IDEALA are ca principală caracteristică perioada de timp în care se desfăşoară, deşi turma zice că MAI MULT = MAI IDEAL.
Nu ştiu dacă a observat cineva, dar, în comparaţie cu acum 15-20 de ani, căsătoria apare mult mai târziu, înmulţindu-se chiar şi cazurile în care nu mai apare deloc. Eu pun treaba asta pe seama auto-cunoaşterii, pentru că evoluăm şi începem să ne analizăm mult mai corect deciziile, reuşind astfel să ne detasăm de obligaţiile cu care se pare că ne naştem (să avem un job, să ne căsătorim, să ne înmulţim etc.). Cuvântul OBLIGAŢIE presupune o acţiune conştientă a celui obligat, sau cel puţin asta e părerea mea, deci eu nu sunt de acord să primesc, pur şi simplu, nişte obligaţii doar pentru că m-am născut.
Dacă pierzi ocazia de a fi într-adevăr fericit?
Revenind la opţiuni, cât de sigur eşti că persoana de lângă tine este cea mai potrivită (sau cea mai aproape de ce anume îţi doreşti tu), din multitudinea existentă? Cât de sigur eşti că nu e cea mai proastă variantă? Cum poţi să te îndepărtezi de societate, în momentul în care apare o ea, sau un el, ce pare potrivita/potrivit, iar după ce îţi dai seama că nu a fost aşa să te plângi că ai ghinion în viaţă?
În primul rând, faptul că, după o perioadă de singurătate apare cineva în viaţa ta, te face să vezi lucrurile cu ochi mai buni. Oamenii sunt mai fericiţi când fac parte dintr-un cuplu, and that’s a fact, deci e clar că persoana respectivă poate fi şi dracu în persoană, că tu tot un potenţial ideal vei vedea în ea. E de ajuns să te impresioneze, folosindu-se de nişte abilităţi de comunicare pe care oricine le poate deprinde, pentru ca tu să devii brusc mai fericit/fericită. Păi în condiţiile astea, nu ţi se pare cel puţin prostesc să te scufunzi aici şi să renunţi, pur şi simplu, la alte opţiuni ce pot fi mai bune (caz în care te poţi orienta către mai bine), sau mai rele (caz în care înveţi să apreciezi ce ai deja)???
De câte ori ai auzit pe cineva spunând că se teme că nu mai găseşte pe cineva, dacă iese din relaţia existentă? Eu, personal, de multe ori, iar relaţia existentă era, în mare parte din cazuri, una defectuoasă din toate punctele de vedere.
Nu reuşesc să înţeleg încă tendinţa oamenilor de a face lucruri DIN OBIŞNUINŢĂ, sau DIN COMODITATE şi aici nu mă refer la a cumpăra pâine mai scumpă pentru că e Cora departe. Ne-am obişnuit cu scuze general valabile, că de aia nu înghit eu religia, spre exemplu. Ne-am obişnuit cu aceşti doi termeni falşi, numiţi NOROC şi GHINION, pe care îi folosim de fiecare dată când acţiunile noastre duc la succes, respectiv eşec. Ne-am obişnuit să trăim într-un sistem de reguli bine împământenite, sub presiunea unor părinţi tradiţionalişti, ce ne pot dori binele îndemnându-ne la rău, iar schimbarea nu va veni prea curând, din câte îmi dau seama…
Partea proastă e că, uneori eu am fost numit superficial, pentru că tratez lucrurile dintr-un unghi drept, ce nu-şi are locul într-o discuţie despre sentimente. De ce aş putea fi superficial? Pentru că sunt conştient că, nefiind o fiinţă perfectă, pot să iau nişte decizii complet greşite? Pentru că nu urmez nişte trenduri? Pentru că nu acord sentimentelor o valoare mai presus de mine, ca şi individ şi pentru că nu mi-aş pune integritatea în pericol pentru a trăi o poveste falsă de “dragoste”?
Copyright fotografii – Alamy
Comentarii (26)
Lasa un comentariu
Despre mine
-
Numele meu este Alexandru Negrea si scriu pe blog din luna Martie a anului 2006, iar in prezent am unul dintre cele mai citite bloguri din Romania. Pe langa blogging ma ocup si cu desenarea si implementarea de teme Wordpress, portofoliul meu de clienti fiind disponibil aici. (...citeste mai mult)
Publicitate
Ultimele comentarii adaugate
- Dan Ciulea in Încerc să-mi dau seama ce promovează campania publicitară de la Chinezu - clar ca e… se ascunde...
- George Jipa in FontSize 1.0 – Wordpress Plugin - Intre timp am schimbat gazduirea si domeniul, iar pluginul...
- Alexandru Negrea in Rolul matrimonial al reţelelor sociale şi evoluţia comunităţilor online - Făcând o comparaţie...
- Oxygen in Rolul matrimonial al reţelelor sociale şi evoluţia comunităţilor online - Hai se vedem daca putem demonta...
- Adrian Ciubotaru in Încerc să-mi dau seama ce promovează campania publicitară de la Chinezu - Dacă se întâmplă ceva...
A-list personal
- Adrian Ciubotaru
- Alex Mihăileanu
- Alin Popescu
- Andra Zaharia
- Andrei Crivăţ
- Andrei Rosca
- Bobby Voicu
- Bogdan Olteanu
- Catalin Roşioru
- Cetin Ametcea
- Corina Georgescu
- Cristi China
- Cristi Manafu
- Cristian Dorombach
- Cristina Chipurici
- Dan Dumitrescu
- Dan Ştefancu
- Elena Cîrîc
- Ionut Oprea
- Madalina
- Miruna Siminel
- Ramona Iftode
- Sebastian Bârgău
- Vali Petcu
- Victor Kapra
- Viorel Copolovici
Fain ! :D
Primul impuls a fost să-ţi şterg comentariul, dar mă gândesc că e mult mai ok să am şi un exemplu de “aşa nu!”
Poate am citit superficial articolul tau, insa nu mi se pare corect sa nu tratezi fiecare relatie ca fiind unica. Daca sunt cu cineva si am mereu impresia ca sigur e cineva mai bun pentru mine out there ratez o multime de sentimente si senzatii. Prefer sa ma bucur de ce am, fara nici un gand al alternativei. Desigur, daca se ajunge la situatii nedezirabile, prefer sa inchei relatia actuala inainte de a ma gandi la variantele existente. Nu se pot formula teorii general valabile. Fiecare are propriul mod de a vedea lucrurile si in ce priveste relatiile dintre oameni intervin mult prea multe variabile pentru a considera ca stim reteta perfecta de a le trata sau pentru a-i judeca pe altii. Unii gresesc evident, pe altii poate ii judecam prea repede, fiind mai comod decat sa ii intelegem. Eh, oricat am dezbate subiectul asta, nu vom ajunge la nici o concluzie acceptata in unanimitate. Dar e bine sa socializezi, sa cunosti oameni si sa nu te izolezi intr-o relatie exclusivista din prea multe puncte de vedere.
Nici nu am zis să nu trăieşti la maxim fiecare clipă din ce ai, dar tocmai prin anularea opţiunilor îţi anulezi maximul acestor trăiri… părerea mea :)
Izolarea, pe care şi tu o condamni, este cea care face totul foarte închis, foarte limitat.
Inteleg prin optiunile de care spui tu alte variante ale celui cu care am o relatie. Si aceste variante vin printr-o comparare continua a subiectului in cauza cu subiectele potentiale. Iar eu nu sunt adepta comparatiilor. Adica pot compara cu cineva din trecut, lucru nedrept fata de persoana din prezent, sau cu persoane care ar putea aparea in viitor in postura subiectului prezent, pe care oricum nu am cum sa le cunosc relativ la o relatie cu mine. So why bother? In amintiri si vise nu are sens sa te pierzi. Decat, cum am zis, cand situatia actuala nu te multumeste si atunci singurul lucru pe care trebuie sa il faci (daca poti)e sa inchei socotelile.
Hai sa-ti zic parerea mea, de om insurat: totul se rezuma la alegeri. Din punctul meu de vedere, e cit se poate de simplu. In momentul in care gasesti o persoana cu care stii ca poti sa discuti despre orice, cu care te intelegi extrem de bine in pat, care stii ca iti va fi aproape, restul nu mai conteaza. O sa ai parte de certuri, de impacari, ca toata lumea. Dar conteaza ca omul de linga tine, cu exceptia parintilor, este singurul care iti vrea binele cu adevarat.
Mai departe, treaba ta ce faci si cum alegi sa traiesti, daca consideri ca iti e suficienta persoana de linga tine sau vrei mai mult. Dar inainte de asta, trebuie sa te gindesti ce anume inseamna “mai mult” pentru tine. E atit de simplu. In momentul in care nu mai exista satisfactie, poti s-o iei oricind de la capat sau poti sa analizezi care sint problemele si sa incerci sa le rezolvi. Iti trebuie a dracului de multa rabdare, dar cred ca merita.
Si nu e comoditate, este mai degraba confort. Si daca exista mult mai multe bune decit rele, te poti considera fericit. In fond, fericirea e un lucru extrem de simplu. Mai complicat e pina iti dai seama de asta.
Dar asta nu are legătură cu a nu fi conştient de ce e în jurul tău, sau cu limitarea unor orizonturi. Nici măcar faptul că eşti însurat nu trebuie să sune precum o condamnare, pentru că nu asta înţeleg eu prin fericire/viaţă. Eşti un caz fericit, pentru că ai parte de clipe de neuitat alături de o femeie cu care te-ai şi căsătorit, dar sunt sigur că ştii cazuri dramatice prin limitarea gravă a celor implicaţi.
Referitor la premize, cum ar fi cea cu “iţi doreşte binele”, din nou e interpretabil, pentru că ne lovim iar de percepţie şi de ce anume înţelege fiacare prin BINE. Din punctul meu de vedere, eu sunt singurul care îmi vrea binele real, restul fiind influenţaţi de anumite interese (interese ce pot fi bune, caz în care e totul ok, sau rele – conştient sau nu – caz în care e cam nasol).
Heh… asta cu limitarea orizontului tine de individ. Eu, de exemplu, nu ma uit dupa alte femei. Altii, pe de alta parte, nu se pot abtine si inseala constient – ceea ce tot limitare a orizontului se numeste.
Cazurile de genul “ma bate, da’ n-as pleca pentru ca nu mai gasesc pe nimeni” sint exemple concrete de imbecilitate. Daca vrei, gasesti. Daca nu, inseamna ca-ti place sa fii batuta.
Dar genul asta de limitare nu tine de dragostea eterna, tine de cerebel, trebuie sa fii limitat ca sa nu-ti dai seama care sint optiunile cele mai bune si sa nu fii in stare sa pui in balanta avantajele si dezavantajele.
Apropo de exemplul asta, o femeie n-ar trebui sub nici o forma sa ramina cu un barbat care urla la ea din te miri ce. E acceptabil in momentul in care omul chiar e nervos si nu mai poate. Dar la faze de genul “fa, esti proasta ca nu mi-ai luat bere de care trebuie”… Intr-un final, o sa-si ia pumni.
Pe de alta parte, un barbat n-ar trebui sa ramina cu o femeie care nu-i ofera destula atentie in primele luni de relatie. Intr-un final, fie o sa-l lase, iar el o sa-si smulga parul, de timpit, fie o s-o lase el dupa ce o s-o prinda cu altul in pat.
Din punctul asta de vedere, al limitarii, iti dau dreptate.
Ah, n-am vazut din prima, ca am citit textul mai mult pe diagonala. Tu vorbesti de “obligatii”. Sa stii ca “obligatiile” intr-o relatie stabila – sau casatorie, daca vrei – nu exista decit dintr-un punct de vedere: acela al prejudecatii. Odata casatorit, in afara de verigheta, nu e nici o diferenta fata de o relatie obisnuita.
Ceea ce numesti tu “obligatii” sint de fapt niste “compromisuri”. Cred ca asta e termenul corect. Sint decizii pe care le iei – sau alegeri pe care le faci – pentru bunul mers al relatiei. Ei nu-i place ca tu-ti lasi sosetele pe conversi, inveti sa ti le duci in cosul de rufe. Tie nu-ti convine ca ea a uitat sa-ti ia doua beri, ii spui si data viitoare nu mai uita. Pina la urma, totul se rezuma la comunicare.
Nu incerc sa iti schimb perceptiile. Iti spun cum se vad lucrurile din perspectiva mea. Uite, de exemplu, cred ca am iesit la bere “cu baietii” de trei ori in doi ani. Stii de ce? Pentru ca ma simt bine stind acasa, linga femeia pe care o iubesc si nu simt nevoia sa ies. E o alegere cit se poate de constienta. Revenind, nu te obliga nimeni sa stai in casa, nu te obliga nimeni sa-ti duci sosetele in cosul cu rufe. Dar alegi sa iti faci tie viata mai buna alaturi de persoana pe care o consideri potrivita linga tine.
Nu sunt absurd să neg obligaţiile pe care le ai atunci când convieţuieşti alături de o altă persoană, fie că îţi e mamă, iubită sau coleg de apartament, Aici vorbim deja de bunsimţ şi e de la sine înţeles. În schimb, anularea unor activităţi ce te pot dezvolta pe tine, ca om, doar de dragul unei relaţii, mi se pare puţin exagerat (şi aici nu mă refer la înşelat)
Pai uite, vin si eu si zic ca tine, depinde ce intelegi prin bun-simt. De ce presupui ca e de la sine-inteles? Eu mi-am dat seama tocmai de contrariul…
Cum zice un amic de-al meu, “sunt cazuri si cazuri” adica “depinde…” adica, fiecare stie ce-i mai bine pentru el, cine suntem noi sa dam sfaturi, eh?
Chiar asta e marea dezbatere in familia mea astazi. Eu am o relatie ok, ai mei cred ca el nu ma merita si nu inteleg de ce nu vreau sa caut pe altcineva. Eu n-am zis ca elimin posibilitatea de a cunoaste pe altcineva, dar nu am nici chef sa umblu dupa tipi, fiindca nu ar corect nici fata de el. In fine, m-am saturat de impresia alor mei ca mereu tipul de langa mine nu e suficient de bun si sunt sigura ca nu va exista niciodata vreunul care sa le faca pe plac.
Recunosc ca sunt una dintre tipele pe care o deranjeaza cand prietenul se uita admirativ la alta. Nu sunt excesiv de geloasa, dar parca nici bine nu-mi cade. Bine, aici intra si anumite lacune in siguranta fata de propria persoana, dar toata lumea le are. Lucrez la asta insa. :)
O alta chestie care ma deranjeaza e ca ai mei parinti vor ca eu sa tratez niste oameni preferential, sa nu-i judec si sa nu ma supar pe ei (desi gresesc) doar fiindca imi sunt rude. Eu una nu pricep deloc de ce trebuie sa facem asta, fiindca nu ma simt obligata sa tratez preferential pe cineva doar fiindca mi-e ruda. Fiecare om trebuie evaluat din perspectiva actiunilor sale, nu?
@ Alex Mihaileanu
Spui ca “Pe de alta parte, un barbat n-ar trebui sa ramina cu o femeie care nu-i ofera destula atentie in primele luni de relatie”.
Din punctul de vedere al unei femei, iti marturisesc sincer ca atitudinea de gascuta iubitoare nu e buna. Din situatiile testate pana acum, dupa acele cateva luni de lapte si miere, barbatului i se apleaca si fuge spre nisipuri miscatoare, incitante… Iar femeia ramane ca proasta si se intreaba unde a gresit… Au venit si raspunsuri: nu ai stiut sa ma pastrezi. In traducere libera, nu ai stiut sa te joci cu mine. So… Cred ca barbatilor le plac femeile care stiu sa-i joace. Banuiesc ca ai auzit de situatia vanatorul si vanatul…
Cat despre ce zice Buddha in articol… pot spune doar ca si-a surprins stilul perfect in cuvinte. :)
Am spus “atentie”. Aici depinde de fiecare ce intelege prin asta. Tu ai inteles “gascuta iubitoare”, iar asta sa stii ca se aplica inclusiv barbatilor.
Eu inteleg altceva, cum ar fi ca trebuie sa te mai uiti si la el, nu doar la toate celelalte, iar omu’ sa pice pe ultimul loc. Ma rog, mi-e lene sa despic firul in patru.
cu articolul asta se potrivesc versurile de la melodia lui Tim Minchin, ” If I Didn’t Have You “. word!
Maama…ai atacat atatea subiecte intr-un singur articol ca nici nu stiu cu ce sa incep.
Eu in 8 ani de relatie am invatat sa nu mai judec lucrurile ca fiind “bune” sau “rele” ci ca “diferite”. Exista cupluri care practica sexul in 3? Asta nu este bine, dar nu este nici rau. E doar diferit. La fel, nu exista “relatii ideale” ci doar relatii diferite de a mea. Intr-o relatie nimeni nu are dreptul sa-ti spuna ce sa faci. Decizia pe care o iei impreuna cu partenerul tau e singura care conteaza pentru ca lumea va fi nemultumita orice ati alege.
Nu poti sa te intrebi mereu “daca am pierdut ocazia de a fi fericit”. Daca incepi zeci de noi relatii din cauza asta, nu inseamna decat ca esti indragostit de inceputuri. La inceputuri e foarte usor sa iubesti. Totul e roz si frumos, nici ea nici el nu au facut cunostinta cu prima zi proasta a celuilalt. Rezistenta iubirii se cunoaste ceva mai incolo, vorba ta, dupa ce ai trecut de prima partida de sex. Daca intr-o dimineata te trezesti si esti racit, te doare capul, stii ca te asteapta o zi foarte ocupata la servici, si totusi te tine in viata ideea ca dupa 5-8-10 ore te intorci acasa si il/o vezi iar pe el/ea, poti fi sigur ca nu ti-ai ratat sansa de a fi fericit. Mai ales daca chestia asta o simti si dupa 8-15-30 de ani impreuna :D
Si eu am fost pus in fata unor decizii dificile de-a lungul anilor… uneori cred ca n-am luat cea mai buna decizie dar cum nu mai poate fi nimic schimbat ma consolez cu ideea ca tot raul e spre bine…
Eu n-am inteles! deci stai!!!
Eu am auzit ca in intelepciunea populara se zice: “Femeia nu trebuie sa doarmna nebatuta!” daca te simte slab ai pus-o, chiar rau de tot!
Daca esti moale te pune de urgenta sa-i sugi tocu si sa fii umil!
Lol, nu cred ca e cazul sa se ajunga chiar la bataie :D Dar adevarul e ca eu nu as putea niciodata sa fiu cu un barbat cu un caracter mai slab decat al meu. Decat sa am unul care imi face toate voile, mai bine imi iau un caine, e mai usor de intretinut!
cel mai bine e ca lucrurile sa decurga de la sine. Fiindca orice piesa de teatru din puzzle-ul unei relatii cantareste greu si ajunge sa formeze intregul care te oboseste. Te uzeaza. Si vrei sa scapi.
De asta, sunt perfect de acord cu tine. De asta, imi doresc sa-l gasesc pe ala, la care sa nu vreau sa schimb nimic. Asa impusc doi iepuri dintr-o lovitura: libertatea si fericirea. Amandurora.
Nu e obligatoriu sa ne vedem in fiecare zi sau sa vorbim la telefon inainte de culcare. Nu e cu suparare. Si tocmai asta prelungeste farmecul, intretine libertatea si sporeste dorinta.
Iar juramintele sunt moartea pasiunii, din punctul meu de vedere. Cand juri ceva, pui automat presiunea si obligatia respectarii acelui juramant sa iti sufle-n ceafa. Si devi prizonierul unei idei. E pacat.
Casatoria ar trebui sa se nasca din dorinta si moara tot asa. Din dorinta. Mai bine decat sa agonizeze din obligatie. Eu n-o sa ma marit pentru toata viata si o sa-i spun si lui. Daca o sa ma marit vreodata :P
Sunt în totalitate de acord cu tine, iar dacă vor exista momente în care simţi că e nevoie de o schimbare, fă-o şi lasă obligaţiile pentru alţii…
a fost un moment din asta cam acu’ un an. Si pentru ca mi-am bagat picioarele in “cum ar trebui” am ajuns sa ne cunoastem :)
bine, si parintii m-au lasat… ca altfel :-j
Dar sper sa nu se fi terminat curajul
Nici nu iti imaginezi cat de mult apreciez articolul asta si asta pentru ca ma regasesc 100% in el…
Din pacate ultima oara cand am incercat sa spun ceva gen “posibilitatea să se ducă dracu totul e mai mare, dar nu e mai frumos să trăieşti din plin atât cât poţi, decât să nu trăieşti deloc o viaţă?” am fost facut ipocrit si egoist desi eu am continuat sa merge pe aceeasi idee…
Felicitarile mele pentru felul de a gandi si felul in care ai scris articolul… pur si simplu exce`ptional.
Partea ce-a mai idioata e ca multi nu isi dau seama ca majoritatea relatiilor se termina tocmai pentru ca sunt tot timpul impreuna. Oricat se iubesc 2 persoane, dupa un timp in care sunt TOT TIMPUL impreuna se vor scarbii unul de altul, se vor certa, poate se va ajunge chiar si la ura.
Ideal intr-o relatie e ca barbatul sa iasa cu prietenii de cateva ori pe saptamana si femeia cu prietenele, chiar nu trebe sa iesiti impreuna tot timpul, MAI ALES daca si locuitit impreuna sau, doamne fereste, si lucrati impreuna.
1. “Aş fi făcut o psihologie, o sociologie… mă rog, e prea târziu acum.”
Cred ca nu e deloc prea tarziu, ba chiar as zice ca e exact timpul potrivit. La 18-20 de ani nu ai acumulat suficiente experiente pe care sa le poti asocia cu notiunile teoretice care ti se predau acolo. La 28-30 de ani cred ca e ideal sa faci o facultate de genul asta, daca timpul iti permite, binenteles. Vezi ca mai sunt inscrieri si in toamna :).
2. “cât de sigur eşti că persoana de lângă tine este cea mai potrivită … din multitudinea existentă?”
Daca iti pui asa problema, clar ca nu e EA. Daca va aparea in viata ta, nu o sa te mai intrebi daca e sau nu e potrivita. Pur si simplu VEI STII asta. E ca si cum ai intra intr-o depasire cu masina, daca vine ceva din fata si nu ai timp sa treci, vei frana, actiune venita din subconstient. Daca ai timp sa treci, subconstientul te va lasa sa apesi mai departe pe acceleratie. La fel si cu relatia, subconstientul nu va mai pune la indoiala daca e sau nu e potrivita, ci te va lasa sa mergi mai departe. Mai demult cineva mi-a spus, legat de dilema „cum iti dai seama ca e EA?”: “Nu pot sa-ti explic, vei intelege numai cand vei trai asa ceva. CAND VA APAREA, VEI STII”. Asa este, cand a aparut, mi-am dat seama, am stiut imediat, nu am mai avut … dileme daca e sau nu e EA. In aceeasi saptamana i-am cerut mana de la parinti. Ii multumesc la Dumnezeu pentru ca ne-a intersectat drumurile. Oricum, Camil Petrescu dixit: “alesii dragostei adevarate sunt exceptii tot atat de rare ca si geniile”
3. “Ne-am obişnuit să trăim într-un sistem de reguli bine împământenite, sub presiunea unor părinţi tradiţionalişti, ce ne pot dori binele îndemnându-ne la rău, iar schimbarea nu va veni prea curând, din câte îmi dau seama…”
Parintii nu mai au loc intr-o poveste de dragoste adevarata. De fapt nu mai are nimeni loc, decat cei doi. E adevarat, mai exista parinti, prieteni, frati, rude, etc., dar astia sunt pe locul 2. E foarte greu sa accepti acest lucru, de obicei ia ceva timp, dar daca nu ai nici un regret ca ai facut-o, e clar ca ai gasit-o pe EA. Cand vom accepta FARA REGRETE acest lucru vom sti ca am gasit jumatatea. Prima piatra de incercare a oricarei relatii finalizate cu verigheta este organizarea nuntii, cand trebuie sa tinem cont de tata, mama, bunicul, bunica, fratele, sora, soacra, socru, nasul, nasa, vecinul, vecina etc., care fiecare isi dau cu parerea. Daca vom tine cont doar de parearea mirelui si a miresei, incepand de la nr. de invitati, la meniu si la genul de muzica, vom intelege ca nunta, este primul pas al drumului in 2, nu in 10-15. Cati miri si-au organizat nunta singuri?
Un exemplu ca in cuplu nu trebuie sa intervina nici macar copii: Cunosc o situatie cand, la catva timp de la moartea sotului, vaduva de 60 de ani le-a spus celor 2 copii pe care i-au avut impreuna: “Sunteti copiii mei, va iubesc enorm, dar niciodata nu v-am iubit la fel de mult decat pe el. El a avut 60% din inima mea, voi fiecare cate 20%”. Parinte denaturat? Dragoste adevarata? Eu zic ca a doua varianta…
Nu prea sunt de acord da nu exista perechea ideala si vb aia intotdeauna se poate mai bine dar daca EA e bine si te cunoaste si e ok de ce sa vrei pe cineva “mai bun” poa acel cineva doar pare mai bun … asa nu te mai casatoresti ever sau nu ai relatii prea lungi bine eu nus genu care cum am femeie uit de prieteni nu mai ies sau o car peste tot dupa mine urasc genu asta de oameni m-am si certat cu destui pe tema asta ps si eu sunt considerat superficial da in tara asta superficial = diferit :)