Ieri am terminat de citit, pentru a doua oară, dar de data asta până la ultima pagină, cartea semnată de Alen Carr, astfel încât acum am trecut deja de 36 de ore de când nu mai ştiu cum e cu ţigara între degete. Ştiu că e devreme să spun că sunt nefumător, dar sunt atât de motivat să termin cu groaznicul obicei, încât aş fi putut scrie acest articol încă din prima oră de la terminarea cărţii. Gata! Am fumat 11 ani de zile, am simţit din plin gustul şi mirosul de fum, am cumpărat aproximativ 70.000 de ţigări şi am ajuns să am dureri de burtă şi palpitaţii slabe, toate astea din cauza unui obicei stupid. Fuck it!
Partea bună e că, deşi am un succes teribil în rândul femeilor, chiar şi aşa, mirosind a scrumieră, începând de azi o să confund concurenţa cu mulţimea vidă…

În paralel cu renunţarea la tutun, am renunţat la alte câteva lucruri din viaţa mea, pentru că a fost un moment, acum câteva săptămâni, când mi-am dat seama că joc din inerţie în diferite tabere, iar eu urăsc inerţia. Iubesc spectacolul vieţii, iubesc oamenii care mă răsfaţă prin diversitatea spectacolului oferit zilnic, dar vreau intensitate, nu monotonie la foc mic. Nu sunt adeptul reînvierii leşurilor în formă de inimioară şi uneori las impresia că nu îmi dau silinţa, asta e clar, dar cel puţin sunt sincer cu mine şi implicit cu cei din jurul meu. Poate că ar trebui să fiu mai puţin pretenţios, sau mai blând în decizii, deşi sinceritatea debordantă este recomandarea oricui, în orice situaţie, dar nu pot, pentru că aşa sunt construit (iar culmea e că-mi place).

Mă bucur de fiecare clipă spectaculoasă, pe care o trăiesc alături de diferite personaje ce se perindă prin lumea mea, însă tai din rădăcină orice urmă de stricăciune apărută în echilibrul meu, păstrat cât mai aproape de perfecţiune. Egoism? Nu chiar… E doar o dorinţă evidentă de a scoate la lumină ce ai tu mai bun, iar tu ai nevoie de standarde bine definite pentru a excela. E posibil să greşesc şi să te provoc să radiezi, iar tu să radiezi pentru altcineva, însă sunt dispus să-mi asum acest risc doar pentru şansa de a trăi un adevărat spectacol.
Există totuşi o parte bună când îţi asumi astfel de riscuri, pentru că oamenii au tendinţa de a-şi arăta faţa urâcioasă când se simt încolţiţi şi ai astfel oportunitatea perfectă pentru a transforma un îngeraş în drac. Am făcut-o de zeci de ori şi rezultatul e mereu acelaşi, dar diferit de la om la om… Toţi vorbesc fără să gândească prea mult, având creierul încins şi se căiesc după… mă rog.

Revenind la ţigări, astăzi m-am simtit foarte bine trecând prin diferite experienţe cu fumătorii din jurul meu. Mi s-a propus să fumez, mi s-a cerut un foc, am studiat ţigara, dar nu am aprins nimic. Le dispreţuiesc de mult timp, dar acum îmi dau seama că nu am nevoie de ele, aşa că te voi ţine la curent cu evoluţia mea pe scara nefumătorului, pentru că sunt şi eu la fel de curios…

Poze via Alamy