Până acum aproximativ un an de zile, cea mai mare plăcere pe care o aveam dimineaţa era să caut bloguri noi, pe care să citesc poveşti de suflet, poveşti care nu au legătură cu lumea mondenă, cu politica sau cu scandalurile de orice fel din România. Acum nu mai am timp să fac asta, dar promit să fac tot posibilul să revin la normal. Am făcut un fel de pact cu mine, acum mult timp şi mi-am promis să mă feresc de orice mi-ar afecta, în sens negativ, starea aia de spirit dintr-o zi cu soare mult, când ai toate facturile plătite şi multă poftă de viaţă. Sună foarte bine, dar nu e uşor deloc, mai ales când alegi să NU te aliniezi unor tradiţii respectate dumnezeieşte de cei din jurul tău.
Mă rog, despre lucrurile care te ţin în viaţă cu o astfel de mentalitate, într-un articol viitor. Până atunci, însă, o să dau curs unei invitaţii primite de la Andrei Roşca, care vrea să afle numele a cinci bloggeri pe care eu îi consider cu suflet, cinci bloggeri pe care îi citesc în fiecare dimineaţă cu plăcere şi care mă motivează să încep ziua cu dreptul.
-
1. Bobby Voicu este primul pe lista mea de bloggeri cu suflet, pentru că, indiferent de tipul articolului pe care îl găsesc la el pe blog, simt că trăieşte la intensitate maximă experienţele povestite. Indiferent dacă e vorba de călătoriile pe care le face prin ţară, sau despre maşinile care îl fac atât de fericit, reuşeşte de fiecare dată să scrie cu pasiune, să te facă să vrei să trăieşti şi tu acele experienţe. Sunt puţin subiectiv, Bobby fiind un bun prieten şi omul de la care eu am învăţat foarte multe lucruri despre blogging şi internet în general, dar despre asta e vorba aici, despre oameni de la care înveţi lucruri. Îi mulţumesc pentru asta.
2. Ramona Iftode, sau Dojo, este aproape în aceeaşi categorie cu Bobby, în acest top personal, pentru că şi la ea pe blog găsesc întotdeauna articole motivaţionale, calde, în care se vede din primele rânduri că autorul a adăugat nişte pasiune (multă!). Până la urmă, nu prea contează ce subiect abordezi, atâta timp cât se simte că scrii din suflet şi că ai petrecut mai mult de 5 minute în redactarea articolului. Superficialitatea aia tipică presei tradiţionale e cea mai grea boală a bloggerilor români. În cazul lui Dojo îţi poţi da seama uşor că nu-i plac lucrurile făcute în grabă, doar citindu-i comentariile de pe alte bloguri (un exemplu), comentarii despre care cineva spunea că le poţi transforma uşor în articole.
3. Andrei Roşca nu apare în acest top de dragul reciprocităţii, dar sigur îl încadrez în categoria oamenilor care m-au motivat mult de tot în demersurile mele spre o stare de spirit pe care eu o numesc ZEN. Gândire pozitivă, care atrage numai lucruri bune şi o determinare rar întâlnită. Încă aştept o copie semnată a cărţii sale, Suntem Furtuni, din care am apucat să citesc câteva capitole în vremea când Andrei le publica pe blogul personal şi care va fi publicată integral în curând.
4. Adrian Ciubotaru este bloggerul pe care l-am văzut schimbându-şi mult stilul de scris (în bine) şi adaptându-se excelent la platformele sociale apărute în ultimii ani în mediul online românesc, motivându-mă astfel şi pe mine să schimb nişte lucruri tot în bine. Îţi recomand călduros să-i citeşti toată arhiva cu articole, pentru că o să poţi extrage de acolo un pattern de succes, atât în blogging, cât şi în domeniul dezvoltării personale, al implicării sociale şi al dezvoltării de proiecte în care simţi că s-a investit multă pasiune.
5. Miruna Siminel e blonda care gândeşte bine şi în scris, în mod public, de aproape 3 ani de zile şi pe care am cunoscut-o personal la un eveniment organizat de Cristi Manafu. De atunci am tot colaborat în mai multe rânduri şi de fiecare dată a reuşit să-mi dovedească determinarea şi pasiunea cu care presară proiectele sale. La Miruna o să găseşti tot o reţetă de succes în blogging, însă aici avem de-a face cu un blog exact ca cele despre care vorbeam în primul paragraf al acestui articol. Poveşti de viaţă, cu bune şi rele, doar pentru oamenii care ştiu să citească şi printre rânduri. S-a legat o comunitate bine definită acolo, blogul s-a transformat uşor într-unul de succes şi sunt sigur că e vorba despre o creştere naturală, adică ce ne dorim cu toţii.
Evident, sunt multe alte bloguri pe care le citesc cu plăcere ÅŸi mulÅ£i alÅ£i bloggeri care mă inspiră ÅŸi mă motivează în activitatea mea, însă am făcut acest top al oamenilor care au bloguri personale ÅŸi care sunt foarte activi, care publică apoape zilnic articole ÅŸi care îşi exprimă public dorinÅ£a de a face lucruri. Să le mulÅ£umim pentru asta, zic…












Madalina
Frumoasa leapsa, deja am doua bloguri noi de citit la sugestia ta, Ramona si Miruna! Multumesc.
Alexandru Negrea
Mulţumesc şi eu pentru aprecieri, Mădălina. Înţeleg că vei avea serios de citit în următoarea perioadă :P
dojo
Alexandru, mii de multumiri pentru vorbele frumoase. Este adevarat ca nu sunt la nivelul celorlalti din lista, chestie pe care mi-o asum cu relaxare, pentru ca pana la urma pentru mine blogging inseamna si ‘fun’. Recunosc ca fac eforturi sa cresc blogul, dar si ca scriu pentru ca “simt” ca trebuie. Ma bucur de aceste aprecieri si ma motiveaza sa continuu pe calea asta :)
Copila blonda
Pana sa ajung la punctul 5, deja imi pierdusem speranta…ba imi era si rusine ca am indraznit sa ma gandesc!
:)
Foarte frumosi oamenii tai de suflet. Si foarte frumos felul in care ai stiut intotdeauna sa-i incurajezi pe cei mai mici. Nu numai cu vorbe, ci si cu linkuri! Ca sa nu ramana mici.
Iata-ne, deci.
Multumesc.
p.s. Asta trebuia sa scriu pe blogul meu.
No Hope No Glory
Blogul tau si al Mirunei sunt cele pe care le citesc cel mai des (iar asta se intampla in contextul in care citesc maxim 5 bloguri). Succes in continuare va doresc!
Alexandru Negrea
Mulţumesc! Şi ţie :)