Pentru că o durere de măsea mi-a stricat planurile pentru aseară, am petrecut două ore lipit de calorifer, uitându-mă la câteva episoade din House M.D. Într-unul dintre aceste episoade, o tipă nu-şi mai aduce aminte nimic despre ea, ajunge întâmplător la spital, îi găsesc ăştia familia la un moment dat, soţul începe să-i povestească cine e, cu ce se ocupă, ce fel de viaţă are etc. Pe scurt, era sportivă de performanţă şi avocat şi muncea ca disperata. Carieră strălucită, cazuri importante în portofoliu, sportul era pe planul doi.
Când ajunge acasă, femeia studiază atent locul şi găseşte o placă de snowboard. Îl întreabă pe soţ, zâmbind larg, dacă e pasionată de acest sport şi dacă îl practică, iar el îi răspunde că a abandonat această pasiune în favoarea muncii. După alte povestiri ale soţului, mare parte dintre ele despre cât de importantă era ea şi câtă treabă avea, pacienta întreabă uimită: Asta e viaţa mea? Atât? Ce s-a întâmplat cu distracţia? Cu lucrurile frumoase? Cu pasiunile mele?
M-a pus pe gânduri şi m-am întrebat ce aş crede eu despre viaţa mea dacă aş uita tot ce fac şi cine sunt şi apoi mi-ar povesti cineva toate astea. E greu să mă pun în situaţia respectivă, dar am o bănuială că aş fi mândru de mine.
E o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună oricine, pentru că sistemele noastre de valori au tendinţa să intre într-un vârtej nebun de-a lungul vieţii şi e posibil să pierdem din vedere elemente pe care numai când eşti 100% obiectiv le poţi aprecia. Elemente foarte importante.
Şi, evident, e posibil să-ţi dai seama că eşti îndrăgostit(ă) de cel/cea mai plictisitor(oare) persoană din lume. Deci nu se aplică doar pe plan profesional :)
tudor CeMerita
Mai, tu vrei sa cresti rata sinuciderilor in Romania? Ce incerci sa faci aici? :)
Stefan Murgeanu
nu sunt sigur ca mi-as dori asta, dar ca exercitiu de imaginatie este foarte instructiv ;)
PS: acum am vazut banner-ul :D
Dragos Stoian
Foarte tare articolul! cred ca le-ar folosi multor oameni sa se intrebe daca sunt mandri de ceea ce fac si in ce directie merge viata lor. M-am intrebat si eu si mi-am dat seama ca sunt foarte mandru de pasiunile mele si de directia in care merg, mai ramane doar sa renunt la job pentru a aloca mai mult timp acestora :)
Lucian Bodnar
multa lume se tot intreaba chestia asta in ultima vreme, sunt curios cand va fi pusa in practica la scara larga…
adizzy
probabil ca as fi dezamagita de mine
Florin Grozea
Acesta este un articol din seria de ’downshifting’ pe care Alex a pornit-o de câteva săptămâni :-)
Serios acum: House MD e un serial care m-a pus deseori pe gânduri, iar episodul acela este genial! Eu cred că aș fi mândru de ce am făcut și de ce fac. Doar că, probabil, m-aș împăca cu unele persoane cu care m-am certat (degeaba, privind in the big picture).
Alexandru Negrea
M-am gândit şi eu la treaba asta cu certurile, care, privite la rece, ar fi joacă de copii
andres
Probabil graznic de plictisitoare. Trist! Trist! Uneori avem nevoie de cate o palma sa ne trezim la realitate. Viata e scurta al naibii si chiar nu facem nimic sa o traim asa cum trebuie. Offff!
Dany
O tema buna de gandire…La mine cred ca balanta ar fi echilibrata….de fapt sper :)
Elias Lazarus
Cred ca m-as simti ca un nou nascut. Iau totul de la zero, imi gasesc un scop si imi traiesc viata, asa, fara amintiri fara trecut.
Scorpia
Nu m-am gandit niciodata la asta dar cred ca ar fi groaznic.Sunt destul de ancorata in realitatea mea si cred ca ar fi o catastrofa daca s-ar intampla asta.
genoveva
Si pe mine ma duce articolul cu gandul la “downshifting”:) …Cand ai norocul sa lucrezi in domeniul care-ti place si te reprezinta, viata ti se pare plina de ‘lucruri frumoase’ si ‘pasiuni’, chiar daca in ochii altuia esti incomplet sau de compatimit. La fel cand iubesti, persoana ‘impricinata’ iti umple total campul afectiv si de interese, neavand cum sa-ti fie plictisitor, oricat ar incerca altul sa-ti prezinte contrariul.
In esenta, e de preferat sa fii convins ca ceea ce faci te consuma pe toate planurile, dupa propriul potential si necesar afectiv, nu mai mult decat acesta si nu al altuia.
Didutu
Cred ca este un semn ca viata a luat-o intr-o directie gresita si numai asa ai ocazia sa o iei de la capat.
Roben
Daca ar fi asa usor si luatul asta de la capat … mai ales cand timpul a trecut. Daca ar fi s-o iau de la capat si capatul insemnand 5 ani asta ar fi altceva …
marian
Cred ca nu ar fi deloc bine!
Oana Pintrijel
Nu am urmarit episodul respectiv insa, ce cred eu ca a vrut sa transmita autorul acestui articol, este tocmai faptul ca ne ingropam atat de mult in rutina incat suntem mai mult morti decat vii, niste masinarii setate sa munceasca pana la epuizare, care sunt incapabile sa mai simta bucuria lucrurilor marunte sau sa se mai infrupte din lucrurile care-i implinesc, sa creeze o capodopera din talentul lor etc.
Sigur, sunt atat de multe lucruri de care trebuie sa tinem cont, de care trebuie sa ne ocupam: locul de munca, familie, probleme, sarcini peste sarcini, grijile de fiecare zi…insa mai intai de toate suntem oameni si avem si noi o limita. Inainte de ne pierde identitatea in amalgamul unei vieti care poate are sau poate nu conturul pe care ni-l dorim, sa ne setam prioritati, sa oferim din cand in cand stropi de iubire, sa avem curajul sa ne exploram potentialul prin micile noastre talente sau pasiuni, sa oferim zambete si sa ne bucuram de viata asa cum putem noi mai bine.
Cred ca mesajul este un semnal de alarma care il regasim din ce in ce mai des in ultimul timp, in diverse articole, poate emisiuni, cursuri si tot felul de ocazii in care apar aceste indemnuri, dar pe care il auzim, poate il purtam in minte dar care se pierde la un moment dat inghitit fiind …..oare de ce credeti?Sa continuam sa tragem acest semnal! Azi in acest articol, maine in altul, apoi sa devenim noi cei care sunt izvor de schimbare prin gandurile noastre catre noi insine dar si catre ceilalti.
Poate ca nu sunteti de acord dar m-am saturat sa vad oameni palizi la fata si impovarati care nu mai fac din fiecare pas o amintire frumoasa.Ce se intampla atunci cand ne uitam in urma pe drumul nostru si vedem un peisaj anost? Aruncam putina culoare pe masura ce inaintam sau ne continuam drumul resemnati? Pana la urma, viata este capodopera noastra. Cum o sculptam, cum o ingrijim asa ne vom bucura de ea. Numai bine…
Elena Valentina
Ar fi fost interesant si un articol despre cum sa iti pierzi o mana sau un picior. Sa fii la un pas de acest lucru si sa te intrebi cum poate fi viata ta fara un picior (am fost la un pas de acest lucru din cauza unei infectii). Incepi sa vezi viata cu alti ochi. Te gandesti ce o sa faci, cum sa o sa iti duci existenta, cum o sa depinzi de altii, ceilalti te vor mai baga in seama? Pot sa iti spun ca mi-a luat cateva luni sa invat sa merg din nou. Cateva luni am sarit intr-un picior, nu am mers. Acum ma bucur ca merg din nou, imi place sa merg si prin ploaie si in picioarele goale. Trebuie sa inveti sa te bucuri de viata si sa nu ii blamezi pe cei in scaun cu rotile. Ei nu au avut sansa mea de a scapa teferi. Am auzit cuvintele din gura doctorilor: “Lasa, ca daca nu se vindeca ii taiem piciorul!” Parca ar fi taiat un fir de par. Cum spunea cineva: Toti avem meci cu moartea de-a lungul vietii, din pacate, unii dintre noi de mai multe ori si eu sunt unii dintre cei care au mai castigat un meci. Mai am mult pana o sa ajung in finala.