După discuţia cu liceenii din cadrul Şcolii de Blogging Nokia m-am gândit că ar fi util un articol cu sfaturi practice.

Citeam pe un blog anul trecut (nu mai ştiu exact unde), despre motivul pentru care oamenii nu se apucă pur şi simplu să facă publică experienţa într-un domeniu nou: teama de a fi clasificaţi drept amatori.

De exemplu, când cineva îţi propune să te apuci să scrii pe un blog despre chitări, pentru că ai menţionat într-o zi că ai vrea să-ţi cumperi o chitară, vei avea tendinţa să te gândeşti la perfomanţele celor mai buni dintre chitarişti şi să compari ce faci tu cu aceste performanţe. Pentru mulţi oameni care se vor gândi, asemeni ţie, să-şi cumpere o chitară, expereinţa ta de începător în acest domeniu poate fi utilă. Cu toate astea, vei avea această gândire elitistă care te poate opri din a-ţi exploata, la nivel de amator, o pasiune.

Am întâmpinat această problemă şi în cadrul prezentărilor din facultăţi, de anul trecut. Lipsa talentului la scris, criticile celorlalţi şi lipsa experienţei într-un anumit domeniu erau printre cele mai menţionate motive pentru care studenţii nu îşi făceau bloguri. În contextul ăsta, sfaturile pentru liceeni ar fi următoarele:

1. Oamenii caută experienţe pe internet. Experienţe sincere ale unor oameni care încearcă lucruri. Nu trebuie să fii specialist în fotografie ca să scrii pe un blog cum înveţi să foloseşti, pentru prima oară, un DSLR. Nu trebuie să fii specialist în vestimentaţie ca să scrii pe un blog care sunt ideile tale de ţinute vestimentare pentru primăvara care urmează. Vei fi criticat de anumiţi vizitatori, dar asta nu înseamnă că ideile tale nu sunt bune, sau că relatările tale nu sunt sincere şi reale.

2. Cea mai importantă regulă când te apuci de scris pe un blog, pe care eu am învătat-o greşind, este să scrii corect din punct de vedere gramatical. Prima greşeala pe care orice cititor o observă pe un blog este scrierea incorectă. Singurul motiv plauzibil pentru care nu ţi-ai face un blog personal este că nu ştii să scrii corect. Dar asta se învaţă. Diacritica stă în bookmarks tot timpul.

3. Nu există domenii saturate pe internet. Există acest mit conform căruia nu are rost să te mai apuci să scrii articole dintr-un domeniu deja abordat de alte câteva zeci de bloguri. Blogul nu e presă. La punctul 1 am folosit cuvântul experienţe. Relatările tale pot fi oricând mai apreciate decât relatările altui blogger, chiar dacă vorbiţi despre acelaşi lucru. Poate că tu eşti mai orientat către detalii, sau poate că tu eşti un scriitor mai bun, care foloseşte fraze mai uşor de înţeles de către publicul larg. Încearcă! Nu ai nimic de pierdut.

4. Un blog de licean trebuie să exprime o personalitate de licean. Ştiu că dorinţa de afirmare e mare şi că vrem să ne ridicăm la înălţimea unor aşteptări foarte mari (pe care singuri le setăm). Când ai 15-16-17 ani, indiferent cât de repede ai avea impresia că te-ai maturizat, aşteptările celorlalţi sunt setate pe media celor de vârsta ta. E în regulă să impresionezi, însă e o linie foarte subţire acolo, pe care e bine să nu o depăşeşti, sau vei pica în penibil. E plăcut să vezi articole tot mai bune scrise de un adolescent, pentru că asta arată evoluţie, deci focusează-te pe a fi mai bun în stilul ăsta de învăţare în spirală (despre care a vorbit şi Vlad în prezentare).

5. Povesteşte-le oamenilor despre blogul tău. De când m-am apucat de blogging şi până azi, nu cred că am avut un moment în care să nu răspund afirmativ la invitaţia de a povesti despre această pasiune a mea. Începând cu prietenii, cărora le povestesc tot timpul despre cum a mai evoluat blogul meu şi despre ce se mai întâmplă în online, până la oameni întâlniţi pe la conferinţe şi evenimente, care erau curioşi să afle povestea din spate. Vei primi validări care te vor ajuta să te dezvolţi şi te vor motiva să continui.