Săptămâna trecută am exagerat puţin pe Facebook şi am afirmat că nu înţeleg obsesia utilizatorilor de internet de a pune watermark pe poze. Mă rog, când spun că am exagerat mă refer la faptul că am dus cam departe întrebarea şi că nu am făcut completările de rigoare pe text, pentru că esenţa afirmaţiei rămâne în picioare, o susţin în continuare. Şi am să explic acum la ce anume mă refer, pentru că am văzut că şi pe Twitter s-a discutat despre asta.

Părerea mea este că stricăm pozele cu acest watermark şi că eficienţa lui este egală cu zero. Nu susţin încălcarea drepturilor de autor, deşi mulţi dintre comentatorii de pe Facebook au citit statusul în diagonală. Nu sunt nebun, produc şi eu conţinut, ştiu ce înseamnă să-ţi fure cineva cu neruşinare lucrările, dar hai să analizăm puţin ideea de watermark.

În teorie, watermark-ul este ce vedem pe bancnote când le punem în faţa unei surse de lumină. Un semn care să valideze autenticitatea, care nu poate fi scos şi care e foarte greu de copiat. Tot în teorie, watermark-ul digital este un semn care validează autorul unei lucrări foto sau video, care este imprimat pe lucrare în sine. Poate fi şi invizibil, pus în sursa lucrării, dar de cele mai multe ori, pentru că a apărut această idee că trebuie să te foloseşti de orice metodă pentru a-ţi creşte traficul, watermark-ul digital e reprezentat de o adresă web a proprietarului lucrării şi e foarte vizibil pe fotografii sau pe clipuri video.

Din punctul meu de vedere, acest watermark nu face altceva decât să altereze lucrarea iniţială. Când vorbim de fotografii digitale cu peisaje sau portrete, efectul mi se pare devastator pentru privitor. Repet, este părerea mea şi e posibil să exagerez pentru că am văzut prea multe asemenea poze în ultimii 6-7 ani. Şi să zicem că aş fi mai blând dacă watermark-ul ar fi eficient, dar nu e, iar mai jos vă explic de ce nu e eficient şi de ce am rămas fixaţi pe el din inerţie şi nu ne mai dăm seama ce facem:

1. Dacă iau o poză cu watermark pe ea şi pun şi eu pe această poză un watermark cu adresa mea web şi următorul care o fură de la mine pune şi el un watermark cu adresa lui, primul proprietar nu va putea dovedi vreodată, bazându-se doar pe watermark, că poza e a lui de drept. Evident, nici proprietarul, nici hoţii de conţinut nu vor fi afectaţi de toată nebunia asta atât de mult cât va fi afectat consumatorul, care ar ajunge să vadă un colţ din fotografia originală şi foarte multe adrese de bloguri şi site-uri.

2. Dacă vreau să fur o poză de pe internet o să-i decupez watermarkul şi am rezolvat problema. O să o postez la mine pe blog şi o să şterg orice comentariu în care cineva mă acuză că am furat poza. În acest caz, efectul watermark-ului se va răsfrânge doar asupra cititorilor tăi, a comunităţii pentru care ai făcut fotografia aia iniţial, fapt care mi se pare de-a dreptul ilar. Îţi chinui vizitatorii cu un text pe poze, de cele mai multe ori trântit acolo fără nici cel mai mic simţ estetic, ca să mă împiedici pe mine să fur, iar la mine o să se vadă mai bine, pentru că îl decupez.

Afirmaţie: singura modalitate prin care poţi dovedi că o lucrare digitală foto sau video este a ta, este să ai sursa. Watermark-ul nu are nicio legătură cu sursa şi nu poate fi, în niciun fel, legat de aceasta

Watermark-ul este degeaba, dacă mă întrebaţi pe mine şi funcţionează rezonabil doar pe un site care vinde poze şi care acoperă variantele de preview ale pozelor premium cu un watermark cât mai vizibil, să nu le poţi folosi în scop comercial. Dar e o situaţie distinctă. Watermarkul pus în colţul fotografiilor digitale de pe bloguri, sau din publicaţiile online, are eficienţă zero, iar watermark-ul pus pe mijloc strică complet fotografiile. De ce nu renunţăm la acest obicei?

Mă rog, ce e esenţial de înţeles e că şi cu watermark şi fară, efectul este fix acelaşi. Dacă vrea să-ţi fure cineva poza, o fură. Dacă vrea cineva să-ţi dea credit pentru o poză, îţi dă, dar dacă nu vrea, nu-ţi da, indiferent de watermark. Hai să fim serioşi puţin şi să gândim la rece.

Va veni momentul când drepturile de autor pe internet vor fi înţelese de judecătorii din România, iar infracţiunile de genul ăsta vor fi tratate în acelaşi mod în care sunt tratate infracţiunile din viaţa de zi cu zi. Până atunci avem complet degeaba legea 8 şi ca să punem o cireaşă pe tort, stricăm absolut orice fotografie de calitate cu o adresă web în Times New Roman.

PS: ia uitaţi-vă puţin la oamenii ăştia pe site, poate învăţaţi câte ceva. Cele mai multe fotografii nu au watermark, privitorul e fericit, iar ei câştigă bani din fotografie. Asta înseamnă să înţelegi că cel mai important e vizitatorul, nu cei trei stupizi care fură pozele să le pună la ei pe blog. Concentrează-te pe comunitatea ta, lasă-i pe ceilalţi momentan. Wait for it!