În perioada 2006-2010 duceam o viaţă boemă, sau cel puţin aşa îmi place să cred. Nu aveam job, câştigam bani din publicitate pe blog şi din diverse alte activităţi online, mă plimbam mult, călătoream de câte ori aveam ocazia, nu mă interesa foarte tare că e 4 dimineaţa şi eu nu sunt încă în pat (ţin minte că ajunsesem să mă văd cu oameni la ore din astea ciudate, să bem un ceai la cine ştie ce benzinărie, pentru că nu aveam somn şi pentru că a doua zi puteam să mă trezesc la orice oră).
După 3-4 ani în stilul ăsta am început să-mi dau seama de nişte lucruri, care, deşi ar părea că fac parte dintr-un stil de viaţă libertin şi lipsit de griji, mă afectau grav din punct de vedere al productivităţii şi nu numai. Cea mai mare revelaţie a fost să-mi dau seama cât de odihnitor poate fi un somn de 9 ore în timpul nopţii, prin comparaţie cu un somn de 12 ore în timpul zilei. Şi chiar dacă pare total stupid, eu nu mai încercasem să dorm bine noaptea de cel puţin doi ani. Excepţie făceau zilele când aveam un zbor dimineaţa devreme şi adormeam pe la 1:00, ca să mă trezesc la 5:45 şi să plec spre aeroport pe jumătate adormit, deci nu-mi dădeam seama de nişte lucruri.
M-am apucat să citesc tot felul de articole şi de bloguri despre stilul de viaţă sănătos pentru un freelancer, pentru că nu mă simţeam foarte plin de viaţă, programul meu alimentar era o chestie haotică şi în mare parte din timp se întâmpla la fast-food, iar cearcănele de sub ochi erau tot timpul prezente.
După ce am tot pus în aplicare sfaturi şi teorii ale unor oameni mai deştepţi decât mine, am început să mă simt mai bine (mult mai bine!), deci automat am adoptat acest stil de viaţă ZEN, despre care tot scriu pe blog şi pe unde apuc. Nu dorm niciodată mai puţin de opt ore (sunt situaţii excepţionale, dar îmi blestem zilele când se întâmplă), mănânc de trei ori pe zi, am învăţat să gătesc (şi gătesc bine), beau multe ceaiuri, m-am apucat de sală (nu vreau să pocnească tricourile pe mine, dar nici burtă nu vreau să fac) şi am devenit foarte comod şi relaxat, deci automat şi destul de egoist, în sensul că odihna mea e pe primul plan pentru mine, din punct de vedere profesional.
Acest articol este scris în colaborare cu Dormeo:
Dormitorul este locul nostru de refugiu în care ne putem relaxa cu adevărat. Cu cât beneficiem de un confort mai ridicat în dormitor, cu atât nivelul nostru de energie crește și astfel reușim să facem față provocărilor zilnice. Dormeo va prezintă, în exclusivitate în Romania, tehnologia Octaspring.
Octaspring 3000 Octaspring 6000 Octaspring 8000
Rezultatul, din punct de vedere al productivităţii, a fost unul cât se poate de bun. Chiar dacă depun mai puţin efort ca să rezolv lucrurile, faptul că sunt odihnit şi relaxat mă face să vin cu soluţii mai bune. Fără urmă de îndoială, oricât de mult ai vrea să scrii în miezul nopţii un articol bun pe blog, dacă renunţi la această idee şi dormi, şanseze ca a doua zi să scrii un articol de două ori mai bun sunt foarte mari.
Şi am început să apreciez dimineţile pe care în anii trecuţi le ignoram total (nici nu ştiam cum arată). Nu sunt adeptul programului care începe la ora 7:00, să nu mă înţelegeţi greşit. Ba mai mult de atât, mi se pare inuman să te trezeşti mai devreme de ora 9:00 (pe care am testat-o în mai multe rânduri şi funcţionează de minune). Ideal pentru mine ar fi să mă bag în pat la 00:00 şi să mă trezesc la 9:00. Încă lucrez la asta, e destul de greu să adorm mai devreme de 1:00, iar programul de la birou începe la 9:00, dar sunt pe drumul cel bun.











Roxana [Laptop News]
9 ore de somn pe noapte suna ca un vis frumos pentru mine. :)
As incerca… asa de test. Sunt convinsa ca da rezultate, dar inca ma intreb daca as reusi sa adorm inainte de 2:00…
dojo
Eu merg la nani pe la 12 noaptea si ma trezesc la 8-9, mai des la noua :)
Consider somnul FOARTE IMPORTANT. Am avut si perioade in care ma trezeam la 4 dimineata si veneam acasa (munca de radio, facultate, antrenamente) la ora 11 noaptea. Au fost cele mai proaste 3 luni din viata mea si clar ma indreptam spre o prapastie.
Acum am un program de somn, organismul raspunde bine (adorm repede, sunt odihnita) asa ca pot sa si lucrez in liniste si sa fiu destul de productiva.
George
Nu vad cum poti avea un somn asa bun, cand grijile te duc la disperare.
Nu suntem greci sa ne doara in cot de tot… mi se pare ceva normal sa avem problema cu somnul.
Elena
Eu rar prind 9 ore de somn, dar ma simt excelent cand ma tin de cele 8 ore de somn. Pentru mine asta e tinta: 8 ore de somn. Si incerc sa practic tot mai des scrisul pe blog dimineata devreme, fiindca seara chiar nu dau randament asa cum as vrea eu.
Alex
E important somnul de noapte, dar cred că e un mit că somnul de peste 8 ore face bine. Ba dimpotrivă, am citit că prea mult somn nu face chiar bine. Am trecut o perioadă printr-o oboseală cronică cruntă și dormeam câteodată și 14 ore pe zi. Nu ii doresc nimanui să ajungă la performanța asta. Am înțeles că somnul între orele 22 si 12, e cel mai sănătos.
Clarozmarin
Ideal pentru sănătate ar fi ca somnul să înceapă cel mai târziu la ora 22:00 şi să sfârşească la ora 06:00. Nu o spun eu, ci cei care au studiat ceasul nostru biologic. Iar dacă suntem liberi profesioneşti chiar putem respecta acest program. Uitaţi-vă la cei de la ţară! Cei care se culcă şi se scoala “o dată cu găinile” sunt longevivi şi au o vitalitate de invidiat chiar la vârste la care mulţi dintre noi – cei care pierdem nopţile – suntem deja epave.
Alexandru Negrea
Nu reuşesc să adorm la 22, oricât aş încerca. Bine, probabil că aş putea să mă obişnuiesc, dar am prea multă energie la ora aia, nu ştiu ce să zic.
Tyna
vrei sa stii cat de mult conteaza somnul ptr mine? 50%. daca nu dorm nu dau productivitate in ziua de lucru. ori daca am un somn prost, si nu ma odihnesc, se simte in comportamentul meu. vorba aceea: “m-am trezit cu fata la cearsaf”
Corina Iordache
Ai uitat sa zici ca din stilul asta Zen a facut parte si lasatul de fumat. Saaau nu mai tin minte bine? :D