Cât de mult îţi iubeşti personajul din social media?

Acum ceva vreme m-am întâlnit cu nişte oameni de online, la invitaţia lui Sorin Tudor, să vorbim despre cum ne afectează efervescenţa reţelelor sociale (Facebook, în mare parte, dar şi celelalte). M-am tot gândit la chestia asta de atunci, iar în seara asta am conturat o idee importantă, aşa că iată-mă.

E clar că evoluţia asta tehnologică are nişte avantaje majore, am tot scris despre ele şi le-am promovat de câte ori am avut ocazia – dezvoltare personală şi profesională, îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, networking, acces la tot felul de oameni şi resurse. Lucruri bune, da? Bun!

Cu toate astea, mi se întâmplă tot mai des să mă întâlnesc cu oameni şi să simt că tot discursul lor e un fel de mesaj gândit pentru a fi publicat pe Facebook. Are acea perfecţiune inumană pe care o întâlnim deseori în reţeaua socială, acea formulare modificată de câteva ori ca să adune cât mai multe like-uri. Ca şi cum ar fi repetat acasă, în faţa oglinzii.

Reţelele sociale ne fac unori să credem că nu e în regulă să fim vulnerabili, aici voiam să ajung. Din păcate pentru oamenii care se lasă păcăliţi în felul ăsta, autenticitatea şi sinceritatea vin la pachet cu vulnerabilitatea. Unul dintre pericolele social media este să îţi placă atât de mult personajul tău perfect de pe Facebook, spre exemplu, încât să te tranformi în el.

E în regulă să vrei să-ţi construieşti un brand personal în social media, să fii atent la ce şi cum scrii, să fii selectiv. Nu e ok să transformi chestia asta într-o obsesie şi să te comporţi mereu, în viaţa de zi cu zi, de parcă vrei să vinzi ceva. Oamenilor nu le face plăcere să bea cafele cu roboţi.

foto via Shutterstock

Publicat de

Alexandru Negrea

Fondator și trainer la Social Smarts, platformă de cursuri intensive pentru dezvoltarea abilităţilor sociale.

Un comentariu la „Cât de mult îţi iubeşti personajul din social media?”

  1. Coooo-rect! Mi-am adus aminte cand m-ai tras de maneca tu acum cativa ani buni: imaginea construita pe fb este cea a unei persoane stiff, iar eu sunt super ok. :)) Ma straduiam prea tare.

Comentariile sunt închise.