E un dezechilibru atât de puternic în ţara asta, încât nu ştii cum să te manifeşti

De câteva zile încerc să diger toate informaţiile din presă despre sistemul medical din România, care de la tragedia din Colectiv e în vrie şi nu pare să-şi revină.

Ultima ştire pe care am urmărit-o pe tema asta a fost cea în care Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătăţii, un tip în care am încredere că are pregătirea şi curajul de a spune lucrurilor pe nume, spune că problemele de la Spitalul de Arşi sunt atât de mari încât, dacă apar cinci pacienţi noi acum, avem o problemă ca ţară, nu vor putea fi trataţi decât în străinătate.

Pe de altă parte, în România se întâmplă lucruri senzaţionale. Suntem în plină desfăşurare a unui festival uriaş – Electric Castle – Facebook-ul e plin de poze şi veselie pe tema asta, oamenii abia aşteaptă să-i asculte pe unii dintre cei mai cunoscuţi artişti din lumea asta pe o scenă din localitatea Bonţida de lângă Cluj.

Urmează şi altele – Rock The City, UNTOLD, Summer Well, nu a văzut România atâţia artişti niciodată, dar şi riscurile sunt mari, toate evenimentele astea pun presiune pe infrastructură, pe servicii de tot felul, inclusiv pe cele medicale, care acum sunt în cap.

Urmarea acestui contrast este o stare pe care nu o pot defini, o combinaţie de revoltă (faţă de instituţiile statului), şi admiraţie (faţă de oamenii care încearcă şi fac lucruri senzaţionale într-o ţară aproape bananieră, dar care nu se pot baza în niciun fel pe sistem). E oribil.

Ce e de făcut?

Habar nu am! Mi se pare că oricât de optimist ai fi, în România e imposibil să mai crezi că lucrurile se pot echilibra. E atât de complexă situaţia asta încât n-ai cum, cel puţin ca om care nu are studii de specialitate, să construieşti mental un proces cu cap şi coadă din care să rezulte o soluţie. E frustrant, dar ăsta e adevărul, iar starea asta confuză răspunde la multe întrebări:

De ce nu ies oamenii la vot? Pentru că nu înţeleg ce se întâmplă. Creierul îţi oferă o justificare simplă pentru asta, o explicaţie pe care o dai pe Facebook ca să pari cool, dar adevărul e că eşti mult prea confuz şi contrariat, de aia nu ieşi la vot. Cine e candidatul X? Ce background are? Şi celălalt? Dar nu a fost şi ăsta tot în partidul ăla? Şi apoi a trecut şi prin opoziţie o perioadă? Da, fuck it!

Am scris aici de ce cred că ar trebui să ieşim de fiecare dată la vot, nu mai reiau, dar înţeleg perfect decizia de a nu ieşi la vot, e cât se poate de naturală.

De ce sunt oamenii tot mai agresivi? Pentru că nu înţeleg ce se întâmplă. Dintr-o parte auzi că se întâmplă lucruri, după care stai trei ore în trafic de la Victoriei până la Unirii şi o iei razna, e ca şi cum ai trece zilnic prin toate cele patru anotimpuri, te dai cu capul de pereţi.

Plus evoluţia asta tehnologică care rezultă în cea mai mare separare între generaţii din istoria omenirii. Oameni de 30 de ani care aleargă după pokemoni virtuali prin parcuri şi grădini, aplicaţii care te ajută să găseşti parteneri pentru sex, natalitatea tot mai scăzută, devalorizarea tradiţiilor şi a ideii de familie în general, toate duc la frică, iar din frică apare agresivitatea, mai ales în cazul unui popor monosilabic.

Nu ştiu, ce e de făcut?

Publicat de

Alexandru Negrea

Fondator și trainer la Social Smarts, platformă de cursuri intensive pentru dezvoltarea abilităţilor sociale.

3 comentarii la „E un dezechilibru atât de puternic în ţara asta, încât nu ştii cum să te manifeşti”

  1. Ai zis o chestie interesantă – „un proces cu cap şi coadă din care să rezulte o soluţie.” DIn anii mei de experiență cu procesele IT pot spune doar că e imposibil să gândești și să pui pe picioare un proces care să livreze un rezultat util din prima. Procesele mature trec prin nenumărate iterații până să ajungă să aducă valoare cuiva.
    România are nevoie de multe iterații, de victorii mici. E posibil să nu vedem noi rezultatele, dar, inevitabil, evoluție va exista. Noi mai avem 40-50 de ani de trăit. Unde era România acum 40 de ani?

  2. Corect, ai foarte mare dreptate. Spre exemplu cred că prezenţa tot mai mare la vot ar asigura acea victorie mică împotriva sistemului bolnav. Din păcate nu se întâmplă. Întrebarea e de unde începem, cum facem şi cine ne coordonează, că om fi evoluat noi, sau om fi ţinut oarecum pasul cu evoluţia în mod natural, dar la bază tot acolo suntem, din câte se pare.

Comentariile sunt închise.