Bitdefender

Cartagena de Indias, Columbia – Caribbean Sea şi Playa Blanca


După ce am mâncat bine în Medellin, am ascultat recomandările localnicilor şi am zburat încă o oră spre Cartagena, cel mai turistic oraş columbian şi una dintre cele mai mişto experienţe de vacanţă de până acum. Cu câteva menţiuni, în caz că te bate gândul:...

Medellin, Columbia – Mâncare tradiţională (Bandeja Paisa)


După o tură prin Rio de Janeiro, în primăvară, am decis să vizitez din nou America de Sud şi am ajuns zilele astea în Medellin, Columbia. Și cum sunt pofticios din fire, primul lucru despre care voi scrie de aici este mâncarea tradiţională pe care...

Cum să captivezi publicul prin poveşti


Există un campionat mondial de public speaking, organizat de Toastmasters International. Câştigătorii au (aproape) de fiecare dată nişte discursuri senzaţionale, pe care orice pasionat de comunicare ar fi bine să le urmărească. Prin urmare, iată-i pe cei mai buni povestitori din lume, din ultimii cinci...

Cât de mult îţi iubeşti personajul din social media?


Acum ceva vreme m-am întâlnit cu nişte oameni de online, la invitaţia lui Sorin Tudor, să vorbim despre cum ne afectează efervescenţa reţelelor sociale (Facebook, în mare parte, dar şi celelalte). M-am tot gândit la chestia asta de atunci, iar în seara asta am conturat...

(P) O oportunitate pentru antreprenorii români ambiţioşi – The Venture


Zilele trecute m-am întâlnit cu nişte oameni să-mi povestească despre proiectul Chivas – The Venture, iar la finalul întâlnirii am decis să colaborăm pe partea de promovare online, pentru că merită din plin. Pe scurt, e vorba despre un proiect global (se desfăşoară în 28...

Despre mentori şi mentorat


Am capacitatea de a învăţa uşor urmărind tutoriale de tot felul (aşa am învăţat Photoshop, WordPress, CSS/HTML) – sunt un bun autodidact. Nu sunt un profesionist în editare foto sau în web design, mi-am abandonat aceste pasiuni în favoarea altora mai aproapiate de ce voiam...