Credeam că sunt deştept, dar nici măcar nu ştiam ce înseamnă să fii deştept

Privind în urmă, mi se pare că una dintre cele mai mari greşeli, pe care le-am făcut până pe la 26-27 de ani, a fost să am nişte opinii radicale în tot felul de situaţii. E de-a dreptul amuzant uneori, mai ales că miza era una simplă – voiam să dovedesc că sunt deştept. Aşa credeam eu, că dacă dau de pământ cu valorile celorlalţi o să mă poziţionez ca smart ass.

Urma să aflu mai târziu că oamenii deştepţi sunt oameni echilibraţi cu opinii echilibrate. Şi că oamenii deştepţi mai mult ascultă decât vorbesc. Nu aşteaptă să le vină rândul să vorbească, ci ascultă, e o diferenţă mare. Noroc că m-am întâlnit pe drum cu nişte oameni aşa cum aş fi vrut să fiu şi eu.

Mai merg pe la conferinţe studenţeşti şi văd hotărârea aia a mea la unii dintre cei prezenţi. Discuţiile despre religie şi politică sunt cele mai ofertante, iar ei nu se feresc să arate ce pot, le ştiu pe toate. Un fel de taximetrişti foarte tineri.

Urmarea e că ajungi să înţelegi altfel nişte lucruri pe care în trecut le-ai fi demontat în 3 secunde şi o să-ţi fie greu să explici cum a venit schimbarea. O să fii în situaţia unui homofob convins, care află că copilul lui e homosexual. E mişto să vezi din afară cum se schimbă un om în bine, dar nu ai vrea să fii în locul lui.

Soluţia e una simplă. Înainte să faci o afirmaţie despre orice, găseşte abordarea potrivită folosind o stuctură logică ca asta de mai jos:

1. Am testat chestia aia, am fost acolo, ştiu cum e, pentru mine (nu) a funcţionat / mie (nu) îmi place pentru că… (motive/argumente)

2. Nu am testat chestia aia, nu am fost acolo, nu ştiu cum e, părerea mea e că (nu) o să funcţioneze / mie (nu) cred că mi-ar plăcea pentru că… (motive/argumente).

Gata, eşti un pic mai deştept. Acum apucă-te serios de citit.

Foto via Shutterstock