Pokemon Go pentru începători și sceptici

Poate ați auzit zilele astea despre Pokemon Go, un joc lansat săptămânile trecute, care s-a transformat peste noapte într-un fenomen global, care a depășit nu știu câte recorduri de audiență și care îi face pe oameni să alerge prin parcuri precum în clipul de mai jos.

E vorba despre un joc de realitate augmentată pentru telefoanele mobile ce rulează iOS sau Android, disponibil momentan doar în US, Australia și Noua Zeelandă (poate fi descărcat și din România, găsiți soluția mai jos), care îi provoacă pe jucători să prindă aceste creaturi virtuale numite Pokemoni.

Ca să prinzi Pokemoni trebuie să te miști pe o hartă generată în timp real pe baza locului în care te afli, deci va trebui să ieși din casă și să te plimbi pe bune, nu e vorba de un joc care poate fi rezolvat de acasă. Asta ca să înțelegi ce făceau oamenii ăia din clip într-un parc.

După pasul inițial în care îți faci un personaj, urmează vânătoarea, adică va trebui să te plimbi pe orice străduță, să aduni Poke-Balls (disponibile în locuri publice marcate pe hartă), iar apoi să folosești aceste Poke-Balls ca să prinzi Pokemoni (ăștia nu sunt marcați pe hartă, deci pot apărea oriunde).

După ce ajungi la nivelul 5 (primești puncte pentru orice acțiune faci în joc), vei putea să te alături uneia dintre cele 3 echipe globale – Valor, Instinct sau Mystic.

Tot la nivelul 5 primești și dreptul de a-ți antrena Pokemonii capturați, mergând la Gym, adică niște locuri marcate pe hartă, de obicei piețe sau parcuri, unde se pot aduna foarte mulți jucători care vor încerca să domine locul respectiv intrând în battle-uri cu jucătorii din alte echipe. Dar nu voi intra foarte mult în detalii pe tema asta, nu am ajuns până acolo.

De ce devin oamenii dependenți de jocul ăsta

Părerea mea e că Pokemon Go a picat la marele fix, într-o perioadă în care sedentarismul e aproape o religie, oferindu-le oamenilor un motiv să iasă din casă, să se poată întâlni cu alți jucători și să facă asta în cadrul unui joc controlat exclusiv de pe telefonul pe care oricum îl avem permanent la îndemână.

Dacă îți place tehnologia și ești deschis spre nou în contextul ăsta, Pokemon Go e foarte distractiv, ăsta este adevărul gol-goluț. Nu contează dacă ai 14 ani sau 50 de ani, dacă ești părinte sau nu, dacă ești CEO de companie sau portar, jocul nu ține cont de statut social sau situație finaciară, e o rețea de socializare care se bazează exclusiv pe joc.

Evident că la început vor apărea tot felul de comportamente ciudate (din entuziasm exagerat, oamenii au tendința să se comporte ca niște copii scăpați de sub control). Nu aș dramatiza situația, e un fenomen cât se poate de natural. Şi apropo de asta, dacă dă maşina peste tine în timp ce te joci, jocul nu are nicio vină.

Cum instalezi Pokemon Go în România

Dacă ai iPhone:

1. intri în App Store, dai scroll în josul paginii, apeși pe butonul Apple ID și ieși din cont (Sign Out);

2. închizi App Store, mergi în setările telefonului (Settings), apoi în General, apoi în Language & Region, iar la Region setezi United States;

3. intri din nou în App Store, scroll în josul paginii, apeși pe Sign In, selectezi Create New Apple ID, selectezi United States și în timp ce îți faci contul nou folosești orice adresă de US;

4. descarci Pokemon Go din App Store, după care poți reveni la setările inițiale ale telefonului și la vechiul Apple ID.

Dacă ai Android:

1. Descarci fișierul de aici în telefon;

2. intri în setările telefonului (Settings), apoi în Security și bifezi permiterea instalărilor din surse necunoscute;

3. mergi în Downloads și instalezi jocul accesând fișierul descărcat la pasul 1, după care te duci din nou în Settings, Security și debifezi chestia aia cu sursele necunoscute.

Pot companiile să folosească Pokemon Go?

Ei bine, aici rămâne de văzut. Teoretic se poate, pentru că există un fel de poţiune în joc, cu ajutorul căreia poţi atrage pokemoni într-un anumit loc, care poate fi orice (o cafenea, un bar, un magazin), deci ar putea exista un fel de recompense (reduceri, premii, gratuităţi), pe care jucătorii să le primească într-o cafenea pentru că folosesc poţiunea asta ca să adune mai mulţi jucători acolo.

Nişte oameni din Cluj au lansat ieri un proiect pe tema asta, care se cheamă Pokemondo (despre care puteţi citi aici). Abia aştept să vorbesc la următorul curs despre toată nebunia, serios, trăim nişte vremuri incredibile.