Bitdefender

Nu te simţi pregătit(ă) să începi? E cel mai bun moment să începi


Pe internet sunt tot felul de articole motivationale pe tema asta, dar majoritatea vorbesc despre succes, iar astăzi nu succesul e subiectul. Subiectul e decizia de a începe un proiect nou, decizia de a accepta o nouă provocare, decizie care nu garantează în niciun fel succesul.

Când am început să scriu pe blog nu eram pregătit, dar am făcut-o pentru că oricum nu aveam niciun orizont şi nu-mi păsa de nimic, iar în timp m-am adaptat la reacţiile cititorilor. Nişte oameni găsesc textele mele utile, iar blogul despre social media îmi vinde serviciile, e suficient cât să continui.

Când am început să organizez cursuri de social media, nu eram nici pe departe pregătit, dar s-au înscris 40 de oameni la prima ediţie, aşa că m-am adaptat la situaţie. Cursurile mele au acum patru ani vechime şi suntem în continuă dezvoltare.

Când am vorbit la prima conferinţă, în faţa unui public, am fost penibil din toate punctele de vedere, iar asta m-a făcut să mă înscriu la două cursuri – unul de public speaking şi unul de creativitate. Au urmat alte zeci de prezentări la conferinţe.

Când m-am întâlnit cu primul client pentru consultanţă nu ştiam ce reacţie va avea omul ăla după cele două ore de discuţii într-o cafenea, dar m-am dus acolo şi i-am răspuns la întrebări, iar în următoarele două săptămâni am avut alţi trei clienţi recomandaţi de el.

Exemplele pot continua la nesfârşit.

Nu sunt un tip genial, nu încerc să fac pe sfătosul aici. La 25 de ani trăiam într-o zonă de confort extrem de îngustă şi refuzam orice era nou şi riscant (aveam impresia că le ştiu deja pe toate). Am învăţat chestia asta the hard way – nu ştii de ce eşti în stare şi nu îţi cad oportunitătile în cap, oricât de deştept ai crede că eşti. Şi chiar dacă o să-ţi cadă în cap, dacă nu le accepţi şi dacă nu te adaptezi la ele, sunt egale cu zero.

Nu vei fi niciodată pregătit(ă) să începi un nou proiect. Cel mai probabil nu vei avea succes cu primul proiect, dar nu succesul e miza. Sunt atâtea de învăţat din fiecare încercare, încât merită tot efortul. Şi dacă ai nevoie să-ţi sune tare în cap chestia asta, click!

foto via Shutterstock

Alexandru Negrea

Alexandru Negrea

General Manager şi trainer la Social Smarts, platformă de cursuri intensive pentru dezvoltarea abilităţilor sociale.

  • Twitter
  • Facebook
  • LinkedIn

3 Comentarii

Lasă un comentariu