Categorie: Stări

Poți să schimbi ceva sau doar arăți cu degetul?

Am scris ieri nasoale pe Facebook despre articolul din Elle al Roxanei Voloseniuc și aș vrea să dezvolt un pic ideea, pentru că mi se pare important.

Problema mea cu articolul respectiv nu e că nu conține nume, ci că a fost publicat într-o formă atât de simplistă pe site-ul unei publicații de la care oamenii au așteptări. Și de către un autor de la care oamenii au așteptări. Așa cum e acum, articolul semnalează doar incapacitatea publicației Elle de a produce o schimbare în industria din care face parte. Și, evident, generează niște aplauze de la oamenii care nu au curajul să zică niște lucruri.

La fel cum din articolele plângăcioase, pe care le scrie cel mai popular blogger din România, reiese incapacitatea lui de a schimba ceva. Arăt cu degetul de ani de zile niște lucruri, nu se schimbă nimic, lasă că o fac din nou și anul ăsta.

Da, e mișto să scrii articole fitil dacă în spate se văd niște eforturi considerabile în direcția educării publicului sau dacă din trolling trăiești, dar Elle nu se încadrează în aceste categorii. Mai mult de atât, Elle susține activ impresia asta greșită despre influențatorii din social media, oferind tot felul de premii pe la gale fastuoase și publicând imagini precum cele pe care le denunța Roxana în mini-articolul ei.

Expresia small people talk about other people are sens, pentru că atunci când doar cauți și arăți problemele celorlalți nu mai ai timp să și faci ceva pentru a produce o schimbare în bine a mediului în care activezi. Great people talk about ideas (și implementare, aș completa).

Poate e momentul să facem lucruri care să prevină aceste probleme? Nu știu, zic și eu. Unde găsesc niște proiecte educaționale pentru adolescenți pe Elle? Niște articole din care să reiasă cum ar fi recomandat să alegi pe cine urmărești pe Instagram ca să ai o imagine corectă despre modă, frumusețe, stil, ce mai au ei pe acolo. Sau niște articole educaționale despre cum ajunge o rusoaică din Siberia în lumina reflectoarelor la Fashion Week și apoi la milioane de urmăritori pe Instagram. Sau poate chiar niște acțiuni în școli generale și licee, să asigure bunul mers al lucrurilor pentru următoarele generații de cititori.

Despre a pierde cu demnitate și iluzia recompensei imediate

Am fost observator la alegerile care tocmai au trecut dintr-un motiv foarte simplu – cu cât trec anii începi să simți o nevoie de a te implica în societate, de a avea un impact în mersul lucrurilor. E o nevoie egoistă, dar nu contează, atâta timp cât te implici serios.

Concluzia, după experiența asta de a observa acreditat procesul de vot, este și ea la fel de simplă – trăim într-o țară în care e mult mai ușor să câștigi alegerile pe bune decât să le fraudezi la urne. Salariu minim de 1250 de lei, vreo două milioane de oameni care muncesc pe salariul ăsta la nivel național, câteva știri false conspiraționiste, un post de televiziune care trage zilnic într-o singură direcție pe un ton serios – ți-ai asigurat electorat pentru orice alegeri.

Altfel spus, victoria e una legală, majoritatea decide, așa funcționează democrația. Ok, putem să discutăm despre manipulare cât vrem, dar oamenii ăia au mers la urne și au votat conștient. Au pus ștampila acolo și tot ce trebuie.

Nu știm să pierdem cu demnitate

Partea proastă e că exact noi, generația concentrată pe progres, cei care am votat USR la alegerile astea, tinerii care își doresc schimbare, ne comportăm ca niște alintați. Am pierdut la alegeri, dar fenomenul ăsta de instant gratification pe care social media l-a construit în noi ne transformă în animale când lucrurile nu ies cum ne-am dorit.

E șocant să vezi oameni care se așteptau să se schimbe lumea pentru că au dat ei pe Facebook câteva share-uri cu HAI LA VOT. Și sunt foarte mulți – mi-am convins părinții să voteze și am scris pe Facebook să ieșim la vot, deci câștigăm!

Vorba aia, oricine știe că, dacă scrii ceva pe Facebook și îți dorești chestia aia foarte tare, iese sigur. Recompensa imediată este imnul anilor în care trăim. Nu există recompensă imediată? Coborâm la cel mai de jos nivel al condiției umane, găsim o țintă și o distrugem.

Ieri a fost fata aia de 24 de ani de la PSD, pentru că nu e pregătită sau pentru că are țâțele mari, nu am înțeles exact. Azi o să fie altcineva – poate o altă poză cu dinții galbeni și cariați din gura lui Dragnea, sau mai știu eu ce alt aspect irelevant.

Sau avem și varianta de rezervă – cășunăm ca niște disperați pe ăia care nu au ieșit la vot, aruncând înfrângerea la ei, pentru că, se știe și aici, dacă ne-am fi dorit noi foarte tare, toți oamenii care nu au ieșit la vot ar fi votat ca noi dacă ieșeau. Exact!

Cine e de vină, de fapt

Nimeni nu e de vină, pentru că nu există arma crimei. De vină pentru ce? Că am pierdut noi și au câștigat ceilalți? Ca să citez un clasic în viață, și-au dorit mai mult victoria. Mi se pare util ce face Răzvan aici, e singura acțiune oarecum eficientă în jocul ăsta de aruncat pisica de la unul la altul.

Peste patru ani mai încercăm o dată, dar până atunci ar fi mai bine să construim o ideologie sănătoasă, bazată pe implicare civică și conținut educațional. Ce ne dorim? Cum ne propunem să facem asta? Cine se ocupă?

Vine din spate o generație nouă de votanți și avem patru ani să-i convingem că noi merităm mai mult să câștigăm decât ceilalți. Abia și-au luat buletinele și le place cu tehnologia și rețelele sociale, cum procedăm? Și poate atunci ne vom primi și recompensa pentru share-urile de săptămâna trecută.

Cea mai păguboasă mentalitate

Am văzut oameni care caută cu disperare bancomatul unei anumite bănci ca să scoată 100 de lei, deși comisionul pentru suma asta este infim, indiferent de bancă, comparativ cu energia consumată și timpul pierdut pentru a găsi locul respectiv.

Am văzut oameni care la 40 de grade aleg tariful de 1,39 lei/km în defavoarea celui de 1,60 lei/km, deși al doilea taximetrist are o mașină mai bună și aer condiționat. La 10 km diferența ar fi de 2 lei, pe care îi dai pe confort.

Scuza cu românii săraci care pun preț pe 2-3 lei ca să își ia pâine de ei nu funcționează, e doar o altă teorie greșită. Un prieten deștept mi-a spus acum vreo 10 ani că suntem prea săraci ca să ne consumăm energia aiurea. Cu cât ai mai puțini bani, cu atât ar trebui să-ți păstrezi energia pentru acțiuni importante, care te-ar scoate din situația aia.

La fel și cu starea de spirit bună, trebuie conservată. Dar nu, hai să merg doi km pe jos, prin căldura vieții, ca să găsesc un bancomat de la banca X, să mă umplu de nervi și să transpir în ultimul hal, în loc să dau 3 lei comision la banca Y care are un bancomat fix lângă mine.

Nu-i mai amenințați public cu bătaia pe oamenii violenți

Ieri a apărut pe Facebook ceva clip cu doi adolescenți din Cluj care îl băteau pe un altul cu o cruzime cum am văzut doar prin Militari, acum mulți ani.

E greu să urmărești înregistrarea, mai ales dacă nu ai văzut în viața ta o bătaie, dar ce e important de spus e că unul dintre motivele pentru care băieții ăia doi au ajuns în halul ăla e că așa au văzut pe acasă și în societate în general. Nu neapărat bătaie, dar mi-e greu să cred că atitudinea și comportamentul părinților lor sunt exemplare.

Acum, mulți oameni au comentat pe Facebook amenințându-i cu bătaia sau moartea pe cei doi mini luptători, iar aici e o problemă, că din ce am văzut în clip și ei păreau să creadă că fac un bine și îl tot întrebau pe ăla căzut pe jos de ceva droguri legale. În mintea lor îi aplicau o pedeapsă (plus teribilismul specific vârstei, evident, se auzeau și niște fete pe filmare, orgolii umflate la maxim și hormoni scăpați de sub control).

Lăsati amenințările, nu e treaba voastră să pedepsiți cu bătaia pe nimeni, indiferent ce ar face. E un cerc vicios – tu ca adult vezi un clip cu o bătaie, îi ameninți pe agresori cu bătaia, copilul tău sau al altuia vede comentariul tău și devine justițiar adolescentin și apare într-un clip din ăsta, ori ca victimă, ori ca agresor.

Dacă vrem o lume mai bună ar trebui să ne comportăm ca oamenii, nu ca Mircea Badea. Poliția Română are pagină de Facebook, le putem trimite oricând înregistrări, se cercetează și se răspunde. Atât.

Nu-ți ignora viața personală/socială, dacă vrei să fii sănătos și fericit

Unul dintre cele mai lungi studii despre viața de adult (The Harvard Study of Adult Development), la care au participat 724 de bărbați (60 sunt încă în viață) și care s-a întins pe 75 de ani, a rezultat într-o concluzie foarte simplă – cel mai important factor, care ne ajută să fim mai sănătoși fizic și psihic și implicit să ne prelungim viețile, este reprezentat de relațiile de calitate cu alți oameni.

Vreau să am acest text pe blog pentru că tot mai mulți oameni din jurul meu aleg să își ignore prietenii și relațiile ca să muncească peste program. Sunt cumva obsedat de acest abuz din partea companiilor, mi se pare că a devenit normal și că nimeni nu i se mai opune, dar adevărul e că vina e în primul rând a celor care acceptă să stea la birou câte 12 ore pe zi.

În astfel de condiții de stres e aproape imposibil să dezvolți relații profunde cu prietenii, cu iubitul sau iubita, cu soțul sau soția, cu cine vreți voi. Rezultatele nu se simt pe moment, dar conform studiului se vor simți cândva, mai rău decât credem. Și are tot sensul din lume.

Vă recomand să citiți toate concluziile studiului aici, cu siguranță o să vă pună pe gânduri.

E un dezechilibru atât de puternic în ţara asta, încât nu ştii cum să te manifeşti

De câteva zile încerc să diger toate informaţiile din presă despre sistemul medical din România, care de la tragedia din Colectiv e în vrie şi nu pare să-şi revină.

Ultima ştire pe care am urmărit-o pe tema asta a fost cea în care Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătăţii, un tip în care am încredere că are pregătirea şi curajul de a spune lucrurilor pe nume, spune că problemele de la Spitalul de Arşi sunt atât de mari încât, dacă apar cinci pacienţi noi acum, avem o problemă ca ţară, nu vor putea fi trataţi decât în străinătate.

Pe de altă parte, în România se întâmplă lucruri senzaţionale. Suntem în plină desfăşurare a unui festival uriaş – Electric Castle – Facebook-ul e plin de poze şi veselie pe tema asta, oamenii abia aşteaptă să-i asculte pe unii dintre cei mai cunoscuţi artişti din lumea asta pe o scenă din localitatea Bonţida de lângă Cluj.

Urmează şi altele – Rock The City, UNTOLD, Summer Well, nu a văzut România atâţia artişti niciodată, dar şi riscurile sunt mari, toate evenimentele astea pun presiune pe infrastructură, pe servicii de tot felul, inclusiv pe cele medicale, care acum sunt în cap.

Urmarea acestui contrast este o stare pe care nu o pot defini, o combinaţie de revoltă (faţă de instituţiile statului), şi admiraţie (faţă de oamenii care încearcă şi fac lucruri senzaţionale într-o ţară aproape bananieră, dar care nu se pot baza în niciun fel pe sistem). E oribil.

Ce e de făcut?

Habar nu am! Mi se pare că oricât de optimist ai fi, în România e imposibil să mai crezi că lucrurile se pot echilibra. E atât de complexă situaţia asta încât n-ai cum, cel puţin ca om care nu are studii de specialitate, să construieşti mental un proces cu cap şi coadă din care să rezulte o soluţie. E frustrant, dar ăsta e adevărul, iar starea asta confuză răspunde la multe întrebări:

De ce nu ies oamenii la vot? Pentru că nu înţeleg ce se întâmplă. Creierul îţi oferă o justificare simplă pentru asta, o explicaţie pe care o dai pe Facebook ca să pari cool, dar adevărul e că eşti mult prea confuz şi contrariat, de aia nu ieşi la vot. Cine e candidatul X? Ce background are? Şi celălalt? Dar nu a fost şi ăsta tot în partidul ăla? Şi apoi a trecut şi prin opoziţie o perioadă? Da, fuck it!

Am scris aici de ce cred că ar trebui să ieşim de fiecare dată la vot, nu mai reiau, dar înţeleg perfect decizia de a nu ieşi la vot, e cât se poate de naturală.

De ce sunt oamenii tot mai agresivi? Pentru că nu înţeleg ce se întâmplă. Dintr-o parte auzi că se întâmplă lucruri, după care stai trei ore în trafic de la Victoriei până la Unirii şi o iei razna, e ca şi cum ai trece zilnic prin toate cele patru anotimpuri, te dai cu capul de pereţi.

Plus evoluţia asta tehnologică care rezultă în cea mai mare separare între generaţii din istoria omenirii. Oameni de 30 de ani care aleargă după pokemoni virtuali prin parcuri şi grădini, aplicaţii care te ajută să găseşti parteneri pentru sex, natalitatea tot mai scăzută, devalorizarea tradiţiilor şi a ideii de familie în general, toate duc la frică, iar din frică apare agresivitatea, mai ales în cazul unui popor monosilabic.

Nu ştiu, ce e de făcut?