Etichetă: columbia

Cartagena de Indias, Columbia – Caribbean Sea şi Playa Blanca

După ce am mâncat bine în Medellin, am ascultat recomandările localnicilor şi am zburat încă o oră spre Cartagena, cel mai turistic oraş columbian şi una dintre cele mai mişto experienţe de vacanţă de până acum. Cu câteva menţiuni, în caz că te bate gândul:

1. Aerul e foarte umed aici, iar căldura e uneori insuportabilă. În orice clădire aerul condiţionat e dat la maxim şi stă pe la 22 de grade, aş că o să ai parte de nişte schimbări bruşte de temperatură.

2. În America de Sud e raiul vânzătorilor ambulanţi, care au de vânzare absolut orice ţi-ar putea trece prin cap. Nu sunt agresivi, dar sunt insistenţi, aşa că trebuie să ai răbdare şi să repeţi la nesfârşit: no, gracias!

3. Nu există standarde legate de preţuri. Aceeaşi pălărie poate costa 50.000 de peso aici şi 20.000 de peso 10 metri mai încolo. Unii vânzători negociază, alţii nu, iar cele mai mici preţuri par să fie în zona insulelor (am scris despre Baru şi Playa Blanca mai jos)

4. În Columbia se ascultă DOAR reggaeton. Ca să-ţi faci o idee, una dintre cele mai ascultate piese e asta. După câteva zile înveţi să-ţi placă, nu-i problemă, dar e bine de ştiut.

Altfel, dacă eşti pus(ă) pe găsit locuri mişto, ai nimerit unde trebuie. Cartagena e în plină dezvoltare, zona nouă a oraşului arată ca un hub de business, iar zona istorică e numai bună de plimbări şi cumpărături.

Diferenţele dintre cele două zone ale oraşului se văd cam aşa (mergi între ele cu un taxi, te costă în jur de 6000 de peso – 2 Euro):

cartagena new

cartagena old

Centrul istoric e plin de magazine cu suveniruri şi produse de artizanat de tot felul, la preţuri foarte bune, de multe ori mai ieftine decât în alte zone ale oraşului. E de vizitat în ultima zi de vacanţă.

Plus o vizită obligatorie la Hard Rock Cafe de Colombia (poza care ilustrează acest articol), că nu ai unde să mai găseşti o asemenea alăturare bizară de stiluri.

Baru, Playa Blanca

Cartagena are plajă proprie, dar nu e recomandată turiştilor pentru că sunt milioane de vânzători ambulanţi care îţi strică orice experienţă.

Alternativa, recomandată de orice localnic, e să te urci pe o bărcuţă şi în 40 de minute ajungi pe Baru, la Playa Blanca, o plajă aproape pustie, pe care nici curentul electric nu e o garanţie, însă mâncarea şi peisajele de aici sunt senzaţionale. Instagram dintr-un capăt în celălalt.

Plus că Marea Caraibilor e încălzită cam tot timpul anului, practic nu simţi că intri în apă.

playa blanca

playa blanca 1

Sunt şi aici vânzători ambulanţi, dar puţini şi puşi pe dansat. Bei şi tu vreo două Cuba Libre şi stai cu ei la poveşti. Atât cât se mai poate, că statul s-a cam pus pe capul localnicilor şi se pare că le vor lua plaja să o modernizeze, să construiască nişte hoteluri. Nu ştiu cum e mai bine, dar acum te duce într-un film bun de tot.

Preţurile la Playa Blanca sunt cel puţin decente. Drumul cu barca până aici costă cam 60.000 de peso (18 Euro), iar un prânz cu peşte proaspăt te mai costă vreo 18.000 de peso (6 Euro). Apa şi băuturile în general sunt la preţ de supermarket, sunt aduse din Cartagena cu barca.

Poţi rămâne peste noapte într-un hostel de pe plajă, în camere acoperite cu papură, iar pe la 3 dimineaţa te bucuri de apa mării luminată de plankton. Se pot închiria bărci şi echipamente pentru snorkeling şi scuba, sunt oameni aici care pot rezolva orice.

Cam atât din Cartagena, azi m-am întors în Medellin, mai stau o zi şi plec spre Bucureşti, pentru că miercuri începe cursul de social media.

Medellin, Columbia – Mâncare tradiţională (Bandeja Paisa)

După o tură prin Rio de Janeiro, în primăvară, am decis să vizitez din nou America de Sud şi am ajuns zilele astea în Medellin, Columbia. Și cum sunt pofticios din fire, primul lucru despre care voi scrie de aici este mâncarea tradiţională pe care orice columbian ţi-o recomandă fără să stea pe gânduri – bandeja Paisa (platoul Paisa).

Cine ştie, poate ajungi prin zonă şi ţi se face foame.

Legenda spune că treaba asta a apărut după ce muncitorii câmpului se întorceau înfometaţi acasă, iar femeile îi aşteptau cu masa pusă, pe masă fiind absolut tot ce găseau de mâncare prin ogradă. Și da, e o chestie uriaşă pe care e imposibil să o mănânci de unul singur dacă eşti european. Am înţeles că bărbaţii columbieni nu au probleme.

Acţiunea se petrece la Donde Gloria, un restaurant de colţ de stradă ce ar putea fi catalogat, la prima vedere, ca o bombă de unde o să ieşi fără haine pe tine. După ce intri, însă, amabilitatea personalului şi a doamnei Gloria, care trece pe la fiecare masă şi oferă vizitatorilor un fel de shot-uri cu absinth distrugător, te conving că singurul motiv, pentru care ai rămâne fără haine, e că nu te mai încap când termini de mâncat.

Eşti pregătit? Arată cam aşa, nu am putut cuprinde totul într-o singură poză. Cred că oamenii de la mesele vecine făceau pariuri pe cât de mult o să putem mânca.

bandeja paisa

Poţi opta fie pentru cotletul de porc (stânga-sus), fie pentru chicharrón (muşchiul de porc din stânga-jos). Noi le-am luat pe ambele, ca să vedem despre ce e vorba. Tot ce se vede în poză, plus nişte cola la 0,33, a costat 65.000 de peso (20Euro). Detaliat avem aşa:

1. Două bucăţi mari de cotlet de porc prăjit, pe care ţi-l condimentezi după bunul plac (ai sosuri făcute în casă şi tot felul de alte condimente din partea casei, ceva senzaţional).

2. O bucată de muşchi de porc tăiat cum se vede în poză şi prăjit în untură până devine crocant la suprafaţă. Seamănă mult cu jumările româneşti la gust, deci procesul e asemănător, iar gustul e out of this world.

3. Un bol mare cu un fel de ciorbă de fasole cu ciolan de porc (dreapta-sus), o demenţă de mâncare pe care o să încerc să o fac când ajung acasă. E super densă, condimentată bine şi bogată în ingrediente de tot felul.

4. Cârnaţii chorizo (dreapta-jos), pe care în mod normal nu i-aş gusta, dar am făcut un compromis şi a fost o experienţă interesantă. Sunt făcuţi din intestine de porc, orez şi sânge, după o reţetă super veche, de asta zic că arată dubios şi nu prea sunt fan.

5. Un ou prăjit pe o parte, pus deasupra unui pumn de orez fiert şi nişte carne fiartă şi trecută prin răzătoare, alături de o banană feliată pe lung şi prăjită pe ambele părţi, o bucată de avocado fiert, salată de varză, cartofi de casă prăjiţi şi lime. Se văd toate în stânga-jos.

6. Sosul hogao (stânga-sus) e făcut din câteva tipuri de ceapă, usturoi, cumin, sare şi piper. Se serveşte cald şi se pune pe acele pâinici mici din poză – arepa – făcute din porumb sau orez. Înţeleg că asta e pâinea lor de zi cu zi, înţeleg de ce.

Spor la gătit, ce să mai zic? Mă duc să-mi încălzesc ce a rămas de la masa de aseară, că am plecat cu jumătate din ce se vede la pachet, era imposibil de terminat.