Medellin, Columbia – Mâncare tradiţională (Bandeja Paisa)

După o tură prin Rio de Janeiro, în primăvară, am decis să vizitez din nou America de Sud şi am ajuns zilele astea în Medellin, Columbia. Și cum sunt pofticios din fire, primul lucru despre care voi scrie de aici este mâncarea tradiţională pe care orice columbian ţi-o recomandă fără să stea pe gânduri – bandeja Paisa (platoul Paisa).

Cine ştie, poate ajungi prin zonă şi ţi se face foame.

Legenda spune că treaba asta a apărut după ce muncitorii câmpului se întorceau înfometaţi acasă, iar femeile îi aşteptau cu masa pusă, pe masă fiind absolut tot ce găseau de mâncare prin ogradă. Și da, e o chestie uriaşă pe care e imposibil să o mănânci de unul singur dacă eşti european. Am înţeles că bărbaţii columbieni nu au probleme.

Acţiunea se petrece la Donde Gloria, un restaurant de colţ de stradă ce ar putea fi catalogat, la prima vedere, ca o bombă de unde o să ieşi fără haine pe tine. După ce intri, însă, amabilitatea personalului şi a doamnei Gloria, care trece pe la fiecare masă şi oferă vizitatorilor un fel de shot-uri cu absinth distrugător, te conving că singurul motiv, pentru care ai rămâne fără haine, e că nu te mai încap când termini de mâncat.

Eşti pregătit? Arată cam aşa, nu am putut cuprinde totul într-o singură poză. Cred că oamenii de la mesele vecine făceau pariuri pe cât de mult o să putem mânca.

Poţi opta fie pentru cotletul de porc (stânga-sus), fie pentru chicharrón (muşchiul de porc din stânga-jos). Noi le-am luat pe ambele, ca să vedem despre ce e vorba. Tot ce se vede în poză, plus nişte cola la 0,33, a costat 65.000 de peso (20Euro). Detaliat avem aşa:

1. Două bucăţi mari de cotlet de porc prăjit, pe care ţi-l condimentezi după bunul plac (ai sosuri făcute în casă şi tot felul de alte condimente din partea casei, ceva senzaţional).

2. O bucată de muşchi de porc tăiat cum se vede în poză şi prăjit în untură până devine crocant la suprafaţă. Seamănă mult cu jumările româneşti la gust, deci procesul e asemănător, iar gustul e out of this world.

3. Un bol mare cu un fel de ciorbă de fasole cu ciolan de porc (dreapta-sus), o demenţă de mâncare pe care o să încerc să o fac când ajung acasă. E super densă, condimentată bine şi bogată în ingrediente de tot felul.

4. Cârnaţii chorizo (dreapta-jos), pe care în mod normal nu i-aş gusta, dar am făcut un compromis şi a fost o experienţă interesantă. Sunt făcuţi din intestine de porc, orez şi sânge, după o reţetă super veche, de asta zic că arată dubios şi nu prea sunt fan.

5. Un ou prăjit pe o parte, pus deasupra unui pumn de orez fiert şi nişte carne fiartă şi trecută prin răzătoare, alături de o banană feliată pe lung şi prăjită pe ambele părţi, o bucată de avocado fiert, salată de varză, cartofi de casă prăjiţi şi lime. Se văd toate în stânga-jos.

6. Sosul hogao (stânga-sus) e făcut din câteva tipuri de ceapă, usturoi, cumin, sare şi piper. Se serveşte cald şi se pune pe acele pâinici mici din poză – arepa – făcute din porumb sau orez. Înţeleg că asta e pâinea lor de zi cu zi, înţeleg de ce.

Spor la gătit, ce să mai zic? Mă duc să-mi încălzesc ce a rămas de la masa de aseară, că am plecat cu jumătate din ce se vede la pachet, era imposibil de terminat.