Despre a pierde cu demnitate și iluzia recompensei imediate

Am fost observator la alegerile care tocmai au trecut dintr-un motiv foarte simplu – cu cât trec anii începi să simți o nevoie de a te implica în societate, de a avea un impact în mersul lucrurilor. E o nevoie egoistă, dar nu contează, atâta timp cât te implici serios.

Concluzia, după experiența asta de a observa acreditat procesul de vot, este și ea la fel de simplă – trăim într-o țară în care e mult mai ușor să câștigi alegerile pe bune decât să le fraudezi la urne. Salariu minim de 1250 de lei, vreo două milioane de oameni care muncesc pe salariul ăsta la nivel național, câteva știri false conspiraționiste, un post de televiziune care trage zilnic într-o singură direcție pe un ton serios – ți-ai asigurat electorat pentru orice alegeri.

Altfel spus, victoria e una legală, majoritatea decide, așa funcționează democrația. Ok, putem să discutăm despre manipulare cât vrem, dar oamenii ăia au mers la urne și au votat conștient. Au pus ștampila acolo și tot ce trebuie.

Nu știm să pierdem cu demnitate

Partea proastă e că exact noi, generația concentrată pe progres, cei care am votat USR la alegerile astea, tinerii care își doresc schimbare, ne comportăm ca niște alintați. Am pierdut la alegeri, dar fenomenul ăsta de instant gratification pe care social media l-a construit în noi ne transformă în animale când lucrurile nu ies cum ne-am dorit.

E șocant să vezi oameni care se așteptau să se schimbe lumea pentru că au dat ei pe Facebook câteva share-uri cu HAI LA VOT. Și sunt foarte mulți – mi-am convins părinții să voteze și am scris pe Facebook să ieșim la vot, deci câștigăm!

Vorba aia, oricine știe că, dacă scrii ceva pe Facebook și îți dorești chestia aia foarte tare, iese sigur. Recompensa imediată este imnul anilor în care trăim. Nu există recompensă imediată? Coborâm la cel mai de jos nivel al condiției umane, găsim o țintă și o distrugem.

Ieri a fost fata aia de 24 de ani de la PSD, pentru că nu e pregătită sau pentru că are țâțele mari, nu am înțeles exact. Azi o să fie altcineva – poate o altă poză cu dinții galbeni și cariați din gura lui Dragnea, sau mai știu eu ce alt aspect irelevant.

Sau avem și varianta de rezervă – cășunăm ca niște disperați pe ăia care nu au ieșit la vot, aruncând înfrângerea la ei, pentru că, se știe și aici, dacă ne-am fi dorit noi foarte tare, toți oamenii care nu au ieșit la vot ar fi votat ca noi dacă ieșeau. Exact!

Cine e de vină, de fapt

Nimeni nu e de vină, pentru că nu există arma crimei. De vină pentru ce? Că am pierdut noi și au câștigat ceilalți? Ca să citez un clasic în viață, și-au dorit mai mult victoria. Mi se pare util ce face Răzvan aici, e singura acțiune oarecum eficientă în jocul ăsta de aruncat pisica de la unul la altul.

Peste patru ani mai încercăm o dată, dar până atunci ar fi mai bine să construim o ideologie sănătoasă, bazată pe implicare civică și conținut educațional. Ce ne dorim? Cum ne propunem să facem asta? Cine se ocupă?

Vine din spate o generație nouă de votanți și avem patru ani să-i convingem că noi merităm mai mult să câștigăm decât ceilalți. Abia și-au luat buletinele și le place cu tehnologia și rețelele sociale, cum procedăm? Și poate atunci ne vom primi și recompensa pentru share-urile de săptămâna trecută.

Cea mai păguboasă mentalitate

Am văzut oameni care caută cu disperare bancomatul unei anumite bănci ca să scoată 100 de lei, deși comisionul pentru suma asta este infim, indiferent de bancă, comparativ cu energia consumată și timpul pierdut pentru a găsi locul respectiv.

Am văzut oameni care la 40 de grade aleg tariful de 1,39 lei/km în defavoarea celui de 1,60 lei/km, deși al doilea taximetrist are o mașină mai bună și aer condiționat. La 10 km diferența ar fi de 2 lei, pe care îi dai pe confort.

Scuza cu românii săraci care pun preț pe 2-3 lei ca să își ia pâine de ei nu funcționează, e doar o altă teorie greșită. Un prieten deștept mi-a spus acum vreo 10 ani că suntem prea săraci ca să ne consumăm energia aiurea. Cu cât ai mai puțini bani, cu atât ar trebui să-ți păstrezi energia pentru acțiuni importante, care te-ar scoate din situația aia.

La fel și cu starea de spirit bună, trebuie conservată. Dar nu, hai să merg doi km pe jos, prin căldura vieții, ca să găsesc un bancomat de la banca X, să mă umplu de nervi și să transpir în ultimul hal, în loc să dau 3 lei comision la banca Y care are un bancomat fix lângă mine.

Nu-i mai amenințați public cu bătaia pe oamenii violenți

Ieri a apărut pe Facebook ceva clip cu doi adolescenți din Cluj care îl băteau pe un altul cu o cruzime cum am văzut doar prin Militari, acum mulți ani.

E greu să urmărești înregistrarea, mai ales dacă nu ai văzut în viața ta o bătaie, dar ce e important de spus e că unul dintre motivele pentru care băieții ăia doi au ajuns în halul ăla e că așa au văzut pe acasă și în societate în general. Nu neapărat bătaie, dar mi-e greu să cred că atitudinea și comportamentul părinților lor sunt exemplare.

Acum, mulți oameni au comentat pe Facebook amenințându-i cu bătaia sau moartea pe cei doi mini luptători, iar aici e o problemă, că din ce am văzut în clip și ei păreau să creadă că fac un bine și îl tot întrebau pe ăla căzut pe jos de ceva droguri legale. În mintea lor îi aplicau o pedeapsă (plus teribilismul specific vârstei, evident, se auzeau și niște fete pe filmare, orgolii umflate la maxim și hormoni scăpați de sub control).

Lăsati amenințările, nu e treaba voastră să pedepsiți cu bătaia pe nimeni, indiferent ce ar face. E un cerc vicios – tu ca adult vezi un clip cu o bătaie, îi ameninți pe agresori cu bătaia, copilul tău sau al altuia vede comentariul tău și devine justițiar adolescentin și apare într-un clip din ăsta, ori ca victimă, ori ca agresor.

Dacă vrem o lume mai bună ar trebui să ne comportăm ca oamenii, nu ca Mircea Badea. Poliția Română are pagină de Facebook, le putem trimite oricând înregistrări, se cercetează și se răspunde. Atât.

Nu-ți ignora viața personală/socială, dacă vrei să fii sănătos și fericit

Unul dintre cele mai lungi studii despre viața de adult (The Harvard Study of Adult Development), la care au participat 724 de bărbați (60 sunt încă în viață) și care s-a întins pe 75 de ani, a rezultat într-o concluzie foarte simplă – cel mai important factor, care ne ajută să fim mai sănătoși fizic și psihic și implicit să ne prelungim viețile, este reprezentat de relațiile de calitate cu alți oameni.

Vreau să am acest text pe blog pentru că tot mai mulți oameni din jurul meu aleg să își ignore prietenii și relațiile ca să muncească peste program. Sunt cumva obsedat de acest abuz din partea companiilor, mi se pare că a devenit normal și că nimeni nu i se mai opune, dar adevărul e că vina e în primul rând a celor care acceptă să stea la birou câte 12 ore pe zi.

În astfel de condiții de stres e aproape imposibil să dezvolți relații profunde cu prietenii, cu iubitul sau iubita, cu soțul sau soția, cu cine vreți voi. Rezultatele nu se simt pe moment, dar conform studiului se vor simți cândva, mai rău decât credem. Și are tot sensul din lume.

Vă recomand să citiți toate concluziile studiului aici, cu siguranță o să vă pună pe gânduri.

Despre „aşa sunt eu” şi ce spune chestia asta despre tine

Trecem printr-o perioadă în care ţi se spune la fiecare pas să fii bine cu tine, să nu te raportezi la nimeni şi la nimic şi pur şi simplu să te simţi bine în pielea ta. Foarte optimist şi util, într-o lume cu standarde absurde uneori, nu contest acest aspect, dar cred că mai e o perspectivă importantă aici, ignorată de multe ori.

Am început să aud expresia asta – aşa sunt eu – în tot felul de situaţii în care transmite mai degrabă plafonare decât împăcare cu sinele:

Aşa sunt eu, coleric(ă)!
Aşa sunt eu, impulsiv(ă)!
Aşa sunt eu, mai nebun(ă)!
Aşa sunt eu, mai de la ţară (peiorativ)!

Dacă le luăm pe rând, primele trei se rezolvă la psiholog, iar ultima se rezolvă cu nişte cărţi citite, aşa că mi se pare un pic ciudat să tot zici că aşa eşti tu şi să nu faci nimic în privinţa asta, oricât de fericit(ă) ai fi cu tine. Ar avea la fel de mult sens şi afirmaţia de mai jos:

Aşa sunt eu, murdar(ă) la gură!

E ok şi să nu vrei să faci nimic în privinţa asta, până la urmă fiecare îşi pune ce limite vrea şi când vrea, eu zic doar că se poate vedea şi simţi urât când o spui, în funcţie de context, mai ales când în general vrei să transmiţi că evoluezi şi că eşti foarte tare.

Pokemon Go pentru începători și sceptici

Poate ați auzit zilele astea despre Pokemon Go, un joc lansat săptămânile trecute, care s-a transformat peste noapte într-un fenomen global, care a depășit nu știu câte recorduri de audiență și care îi face pe oameni să alerge prin parcuri precum în clipul de mai jos.

E vorba despre un joc de realitate augmentată pentru telefoanele mobile ce rulează iOS sau Android, disponibil momentan doar în US, Australia și Noua Zeelandă (poate fi descărcat și din România, găsiți soluția mai jos), care îi provoacă pe jucători să prindă aceste creaturi virtuale numite Pokemoni.

Ca să prinzi Pokemoni trebuie să te miști pe o hartă generată în timp real pe baza locului în care te afli, deci va trebui să ieși din casă și să te plimbi pe bune, nu e vorba de un joc care poate fi rezolvat de acasă. Asta ca să înțelegi ce făceau oamenii ăia din clip într-un parc.

După pasul inițial în care îți faci un personaj, urmează vânătoarea, adică va trebui să te plimbi pe orice străduță, să aduni Poke-Balls (disponibile în locuri publice marcate pe hartă), iar apoi să folosești aceste Poke-Balls ca să prinzi Pokemoni (ăștia nu sunt marcați pe hartă, deci pot apărea oriunde).

După ce ajungi la nivelul 5 (primești puncte pentru orice acțiune faci în joc), vei putea să te alături uneia dintre cele 3 echipe globale – Valor, Instinct sau Mystic.

Tot la nivelul 5 primești și dreptul de a-ți antrena Pokemonii capturați, mergând la Gym, adică niște locuri marcate pe hartă, de obicei piețe sau parcuri, unde se pot aduna foarte mulți jucători care vor încerca să domine locul respectiv intrând în battle-uri cu jucătorii din alte echipe. Dar nu voi intra foarte mult în detalii pe tema asta, nu am ajuns până acolo.

De ce devin oamenii dependenți de jocul ăsta

Părerea mea e că Pokemon Go a picat la marele fix, într-o perioadă în care sedentarismul e aproape o religie, oferindu-le oamenilor un motiv să iasă din casă, să se poată întâlni cu alți jucători și să facă asta în cadrul unui joc controlat exclusiv de pe telefonul pe care oricum îl avem permanent la îndemână.

Dacă îți place tehnologia și ești deschis spre nou în contextul ăsta, Pokemon Go e foarte distractiv, ăsta este adevărul gol-goluț. Nu contează dacă ai 14 ani sau 50 de ani, dacă ești părinte sau nu, dacă ești CEO de companie sau portar, jocul nu ține cont de statut social sau situație finaciară, e o rețea de socializare care se bazează exclusiv pe joc.

Evident că la început vor apărea tot felul de comportamente ciudate (din entuziasm exagerat, oamenii au tendința să se comporte ca niște copii scăpați de sub control). Nu aș dramatiza situația, e un fenomen cât se poate de natural. Şi apropo de asta, dacă dă maşina peste tine în timp ce te joci, jocul nu are nicio vină.

Cum instalezi Pokemon Go în România

Dacă ai iPhone:

1. intri în App Store, dai scroll în josul paginii, apeși pe butonul Apple ID și ieși din cont (Sign Out);

2. închizi App Store, mergi în setările telefonului (Settings), apoi în General, apoi în Language & Region, iar la Region setezi United States;

3. intri din nou în App Store, scroll în josul paginii, apeși pe Sign In, selectezi Create New Apple ID, selectezi United States și în timp ce îți faci contul nou folosești orice adresă de US;

4. descarci Pokemon Go din App Store, după care poți reveni la setările inițiale ale telefonului și la vechiul Apple ID.

Dacă ai Android:

1. Descarci fișierul de aici în telefon;

2. intri în setările telefonului (Settings), apoi în Security și bifezi permiterea instalărilor din surse necunoscute;

3. mergi în Downloads și instalezi jocul accesând fișierul descărcat la pasul 1, după care te duci din nou în Settings, Security și debifezi chestia aia cu sursele necunoscute.

Pot companiile să folosească Pokemon Go?

Ei bine, aici rămâne de văzut. Teoretic se poate, pentru că există un fel de poţiune în joc, cu ajutorul căreia poţi atrage pokemoni într-un anumit loc, care poate fi orice (o cafenea, un bar, un magazin), deci ar putea exista un fel de recompense (reduceri, premii, gratuităţi), pe care jucătorii să le primească într-o cafenea pentru că folosesc poţiunea asta ca să adune mai mulţi jucători acolo.

Nişte oameni din Cluj au lansat ieri un proiect pe tema asta, care se cheamă Pokemondo (despre care puteţi citi aici). Abia aştept să vorbesc la următorul curs despre toată nebunia, serios, trăim nişte vremuri incredibile.