Agresivitatea pe internet şi cauzele ei

Mă fascinează cumva, deşi nu-mi place neapărat, comportamentul agresiv al utilizatorilor de internet. Varianta uşoară, ca să-ţi explici un comportament agresiv, e să spui că nu poţi mulţumi pe toată lumea (which is true, by the way). Dar e mai mult de atât acolo, poţi învăţa nişte lucruri, că una e să nu fii de acord cu mine, alta e să te manifeşti agresiv. Prin urmare, am citit cât am putut despre subiect şi am tras nişte concluzii care au sens pentru mine, după cum urmează.

Proiecţii şi dezechilibre cognitive

De cele mai multe ori e uşor să-ţi dai seama că o reacţie agresivă e de fapt o proiecţie sau o manifestare a unui dezechilibru cognitiv. Ni se întâmplă tuturor să simţim aşa, sunt fenomene la fel de naturale ca respiraţia, doar că în funcţie de sistemele de valori ne manifestăm diferit. Să dezvoltăm un pic.

Psychological projection, also known as blame shifting, is a theory in psychology in which humans defend themselves against unpleasant impulses by denying their existence in themselves, while attributing them to others. For example, a person who is rude may constantly accuse other people of being rude. According to some research, the projection of one’s negative qualities onto others is a common process in everyday life – de aici

People tend to seek consistency in their beliefs and perceptions. So what happens when one of our beliefs conflicts with another previously held belief? The term cognitive dissonance is used to describe the feelings of discomfort that result from holding two conflicting beliefs. When there is a discrepancy between beliefs and behaviors, something must change in order to eliminate or reduce the dissonance. – de aici.

Pe lângă astea, într-un articol despre trolling din 2013, publicat pe Wired, sunt câteva paragrafe foarte utile în acest context, bazate pe tot felul de studii ale unor psihologi:

Factori de schimbare a comportamentului pe internet

Plecând de la premiza că în viaţa reală îţi adaptezi comportamentul la grupul din care faci parte într-un anumit moment, monitorizând constant comportamentul celorlalţi, în mediul online mecanismul ăsta de reglare nu mai funcţionează, dar apar altele:

Dissociative anonymity – acţiunile mele de pe internet nu-mi pot fi atribuite în viaţa reală. Şi aici găsim şi explicaţia lipsei de identitate a celor mai agresivi dintre utilizatorii de internet. Cu o poreclă şi o adresă de mail inventată pe loc, nimeni nu poate spune cine eşti.

Invisibility – pe internet nu ştie nimeni cum arăt şi nu pot fi judecat în funcţie de tonul vocii. Să fii agresiv în viaţa reală implică să te adaptezi la situaţie şi ca ton al vocii, dar şi ca limbaj al trupului. Pe internet e suficient să scrii un comentariu acid, nu rişti aşa mult să te faci de râs cu o voce prea subţire, sau cu o mişcare necontrolată.

Asynchronicity – acţiunile mele de pe internet nu se întâmplă în timp real. Mă rog, sper că aici suntem cu toţii conştienţi că pe Facebook e în timp real. Mai mult de atât, orice acţiune dintr-o reţea socială are ataşată data şi ora publicării.

Solipsistic Introjection – nu-i cunosc pe utilizatorii de internet, trebuie să le ghicesc intenţiile. Şi când simţi chestia asta, intri în defensivă şi te aperi, deşi e posibil să nu fi fost ameninţat în niciun fel.

Dissociative imagination – pe internet nu e lumea reală, oamenii de aici nu sunt reali. Tot o chestiune de percepţie, uneori nu suntem 100% conştienţi că pe internet relaţionăm cu oameni reali şi că discursul online are acelaşi impact ca în viaţa reală.

Minimising authority – nu sunt persoane cu autoritate pe internet, pot face ce vreau. Probabil că adolescenţii simt asta cel mai mult, deşi uneori adulţii ne arată că adolescenţa emoţională nu se pierde niciodată.

Influenţa liderilor de opinie din media

Dacă luăm factorii de mai sus şi îi combinăm cu influenţa unor personalităţi media, cum sunt Mircea Badea sau Mihai Gâdea, pentru care comportamentul agresiv/pasiv-agresiv e un mod de viaţă în faţa camerelor, e uşor să înţelegem naturaleţea cu care unii dintre utilizatorii de internet trec extrem de uşor la ameninţări şi injurii când îşi exprimă nemulţumirea faţă de o opinie.

Şi ăştia sunt doar doi, dar avem atâtea exemple de politicieni şi formatori de opinie în general, care au transformat agresivitatea într-o artă. E un fel de miştocăreală ieftină, transmisă pe toate canalele de comunicare posibile, tradusă de multe ori prin divertisment sau pamflet, care de cele mai multe ori devine agresivă încă din primele momente.

Dacă aţi văzut filmul Idiocracy, e o scenă în care personajul principal e judecat de nişte oameni care ajunseseră să ude plantele cu Cola. Şi în lipsa cunoştinţelor juridice sau a argumentelor, îl acuzau de tot felul de defecte fizice inventate pe loc. Cam asta primim şi noi în loc de divertisment în anii ăştia:

Diferenţele de valori

Poza care ilustrează acest articol înseamnă altceva în funcţie de direcţia din care o analizezi. De la stânga spre dreapta arată bine, pare o conversaţie utilă pentru cel puţin unul dintre cei prezenţi. Dacă o priveşti de la dreapta spre stânga e haos, o idee care are sens pentru mine poate fi de neînţeles pentru interlocutor şi nimeni nu pare să aibă ceva de câştigat.

Cam aşa e şi pe internet – îţi asumi că opinia ta poate fi de neînţeles pentru oricare dintre receptori şi că, cu cât audienţa ta e mai mare, cu atât ai mai multe şanse să nu rezonezi cu toţi utilizatorii care formează această audienţă.

Bineînţeles, modul în care îţi manifeşti opinia diferită ţine de cât de civilizat eşti ca om şi de cât de împăcat eşti cu alegerile pe care le-ai făcut în viaţă. Ideal ar fi să îţi argumentezi afirmaţiile şi, acolo unde simţi că merită efortul, să critici constructiv. Dar nu ar mai fi amuzant, nu am avea de ce să ne mai râdem.

Cam asta e. Dacă aveţi completări, comentariile sunt deschise. Mulţumimiri!

foto via Shutterstock