Un adevăr crud al lumii în care trăim este că, deşi oamenii foarte buni dintr-un anumit domeniu sunt cei mai cunoscuţi, mai căutaţi şi mai apreciaţi, există un număr mai mic sau mai mare de oameni, la fel de buni ca ăştia din prima categorie, care nu sunt nici cunoscuţi, nici căutaţi şi, implicit, nici apreciaţi.
Motivul e unul simplu. Când eşti bun la ce faci nu înseamnă, neapărat, că eşti un bun profesionist, că eşti un colaborator de încredere sau că eşti un om dedicat. Şi cel mai important dintre toate, nu înseamnă că e o plăcere să lucrez cu tine (un criteriu important în multe cazuri).
Pentru că, fie că ne place sau nu, lumea funcţionează pe bază de simpatii. Cu cât abilitătile sociale ale unui om sunt mai dezvoltate, cu atât acest om va avea mai multe ocazii să-şi pună abilităţile profesionale în valoare, cu atât i se vor oferi mai multe oportunităti de dezvoltare.
Anul trecut am susţinut un training în faţa unei săli pline cu oameni de HR, iar teoria mea, legată de domeniul lor de activitate, care se leagă şi cu impactul major pe care îl au reţelele sociale în procesul de recrutare şi angajare, e că dacă vor avea în faţă doi candidaţi cu acelaşi set de abilităti, într-un final îl vor alege pe cel mai social dintre ei. Iar acest atribut poate veni de oriunde – dintr-un mesaj publicat pe profilul de Facebook, dintr-un CV creativ, dintr-un articol de pe blogul personal.
Social intelligence is the capacity to effectively navigate and negotiate complex social relationships and environments – wiki
Sleep on it.