Pentru că televizoarele deştepte sub 5000 de lei nu m-au încântat niciodată, acum folosesc un dumb TV ieftin cu diagonală mare, conectat la un mini PC cu Windows, ambele cu periferice wireless (boxă, mouse şi tastatură). Când nu mă joc pe Play Station, pe TV rulează videoclipuri, documentare sau diverse seriale de pe mini PC.
Nu ştiam că se poate mai bine şi mai ieftin de atât până am găsit pe Kickstarter proiectul Remix Mini, un PC care rulează Android de data asta, de dimensiunile unui telefon mobil. Sistemul de operare e personalizat şi mimează funcţiile din Windows (bară de start, suport de mouse şi tastatură, ferestre multiple pe acelaşi ecran), iar preţul e ridicol de mic – 30$ (varianta cu 1GB RAM) sau 40$ (varianta cu 2GB RAM).
Ce mă încântă cel mai mult e accesul la Play Store, care îmi oferă experienţa cu aplicaţiile de pe mobil pe un ecran mult mai mare, conectivitatea (ethernet, wifi, bluetooth şi usb), dar şi dimensiunile reduse, că îl pot lua oriunde cu mine şi îl pot conecta la orice TV cu HDMI. Mi-am comandat varianta cu 2GB RAM, ar trebui să ajungă în octombrie.