Pe plan profesional, 2015 a fost cel mai bun an de până acum, cu multe colaborări, proiecte, cursuri şi şedinţe de consultanţă. Pe plan personal, 2015 a fost cel mai prost an de până acum, cu nişte explozii în cap, cu un deces în familie, cu nişte traume agresive şi de durată. Şi au venit toate, una după alta, de nu mai ştiam pe ce lume trăiesc.
Reality check, ca să zic aşa. Am avut vreo două săptămâni în care nu am dormit decât vreo 24 de ore, urmate de alte două săptămâni în care nu mă mai recunoşteam în oglindă, că nu-mi era foarte clar ce ar trebui să văd acolo. M-a scos de pe şine destul de tare chestia asta, am anulat nişte cursuri pentru că nu eram în stare. Pentru prima dată de când fac asta, nu m-am simţit în stare.
Aş putea spune, deci, că 2015 a fost un an echilibrat, deşi în contextul ăsta sună cinic. Dar ăsta e adevărul, că de aia îi spune echilibru, e întotdeauna util, dar niciodată nu pare corect. Am învăţat cum e să fiu dezamăgit până la ultima treaptă posibilă a dezamăgirii, dar am învătat şi cum e să fiu recunoscător aşa cum nu am fost niciodată în viaţă. Una caldă, una rece, aici sau la pachet?
Şi am mai învăţat că sunt situaţii urâte pe care nu le poţi rezolva, nu le poţi delega, dar le poţi duce în spate aşa urâte cum sunt, până dispar de la sine. Nu se rezolvă, ci dispar şi lasă în urmă priviri în gol şi oameni invizibili.
Am înţeles, mai presus de orice, că începusem să iau prea multe lucruri şi prea mulţi oameni for granted, ca şi cum mi se cuveneau toate şi nimic nu-mi putea deranja realitatea. Şi am început să fiu mai atent la ce se întâmplă în jurul meu, iar chestia asta m-a scos din starea aia şi m-a făcut din nou om.
Acum e din nou bine (un altfel de bine), deşi am avut momente când nu mai vedeam ieşirea. Şi nu am scris povestea asta ca să mă plâng, că nu am de ce, dar prea mulţi oameni sunt deranjaţi că pe Facebook punem doar momentele fericite din vieţile noastre, cică nu ar fi corect.
Poftiţi, în acest caz, daţi like la chestia asta.
Ei da! Chiar big like! Felicitari pentru curajul de a-ti face publice vulnerabilitatile. E un act de curaj pe care nu multa lume poate sa il acceseze. Asta este unul dintre motivele pentru care realitatea construita pe retelele de socializare este muuuult mai roz: lipsa de curaj! Un an mai bun, cu multe contexte de invatare sa ai! Un an in care echilibrul sa fie mai fin pastrat, un an in care sa fii mai fericit iti doresc!
De obicei împărtășim în grupuri mari veștile bune, momentele frumoase, dar cele mai puțin bune, cele mai puțin frumoase alegem să le-mpărtășim în grupuri restrânse sau deloc. Apreciez articolul tău pentru că îmi lasă impresia unei analize critice asupra sinelui, o analiză pe care, din când în când, ar fi bine să o facă fiecare dintre noi, însă, uneori, e mai greu să fim sinceri cu noi înșine!
Mă bucur că observi echilibrul din viața ta și că ești capabil de o analiză introspectivă și critică! Să ai parte de un an nou la fel de productiv în care să aplici tot ce ai învățat anul acesta. 🙂
Mulţumesc, Luiza. Nu ştiu dacă e genul de curaj pe care aş vrea să-l simt prea des 🙂
Mulţumesc! Nu aş fi făcut-o dacă nu era ultima soluţie
Este un crampei de viata reala ceea ce nu poate fi decat de respectat! Toti trecem mai devreme sau mai tarziu prin astfel de momente numai ca unii dintre noi iesim din aceste intamplari precum niste fantose, altii mai intepeti, in invelisul nostru de oameni. Important e sa te poti vedea si accepta cu bune si cu rele in asa fel incat ziua de maine sa o poti face mai frumoasa decat cea de azi, chiar daca premisele nu sunt dintre cele mai fericite.
De ceva vreme tot încerc să-mi explic balanța din viața mea, cu suferințe și realizări. A fost și pentru mine un an cu reușite pe plan profesional, dar pierderea unuia dintre părinți m-a făcut să scap din vedere noțiunea timpului, să uit de valoarea muncii depuse de mine în tot timpul ăsta. Îți mulțumesc pentru acest text care pare să mă ajute să conștientizez și trăirile mele.
Să fii bine, puternic, sănătos și cu oameni buni alături!
Frumos spus! (scris)