Știi diminețile alea când te trezești cu o foame de lup și ai vrea să-ți pregătești ceva care să conțină ouă și cartofi prăjiți ca la mama acasă, dar ar dura prea mult și nici ouă nu mai sunt în frigider deci ar trebui să cobori și până la Mega să faci cumpărături?
Ei bine, am studiat îndelung această situație și am cercetat piața cu atenție, așa că am două recomandări de locuri unde micul dejul este absolut delicios, o bombă calorică ale cărei efecte ar putea fi anulate doar cu un semi-maraton.
Prima recomandare e bistro-ulAd Hoc, unde sunt și eu în timp ce scriu acest articol, îl găsești pe CA Rosetti la numărul 10, iar bijuteria coroanei se numește mic dejun leneș și poate fi comandat toată ziua, deci nu te grăbi.
Vei primi un bol care conține un pat de cartofi de casă prăjiți exact cât trebuie, pe care sunt așezate un strat de bacon la tigaie, două ouă ochiuri, multă brânză rasă și ceva ceapă verde pentru efectul de curcubeu pe cerul gurii (foto mai jos). Porția e mare, teoretic poți să-ți iei adio de la masa de prânz, dar nu se știe niciodată.
A doua recomandare ebar&grill Primus, pe care îl găsești pe strada George Enescu la numărul 3, iar bijuteria coroanei este micul dejun englezesc și poate fi comandat zilnic până la ora 13:00.
Vei primi un platou pe care sunt sacrificate două ouă ochiuri, un pumn de fasole la conservă, doi cârnăciori și ceva bacon sau costiță la tigaie, câteva ciuperci, trei felii de pâine prăjită și ceva roșie feliată. Plus un bonus – un bol plin cu cartofi de casă prăjiți, pe care mai poți adăuga niște brânză rasă, să fie treaba treabă.
În cazul în care asculți muzică ambientală, chillout și pe alocuri melodic dubstep, în special remixuri, azi am trei recomandări de canale Youtube pe gustul tău. Mențiunea foarte importantă e că ai nevoie ori de o boxă cu bass clar și puternic, ori de niște căști de calitate.
Prima recomandare e canalul Chill Nation, care face parte dintr-o suită de canale sub The Nation. Au peste 1,5 milioane de abonați și încarcă muzică nouă aproape zilnic. Cel mai popular remix al lor – G-Eazy & Bebe Rexha – Me, Myself & I (No Sleep Remix) – are peste 35 milioane de vizualizări.
A doua recomandare e canalul Chill City, și ăsta parte dintr-o suită de canale sub Trap City, cu peste 150.000 de abonați și muzică nouă zilnic. Cel mai popular mix al lor – June Marieezy – Fly (FKJ Remix) – are peste 300.000 de vizualizări.
A treia recomandare e canalul La belle musique, cu peste 1,4 milioane de abonați și muzică nouă încărcată zilnic, ceva mai slow decât primele două dar cu multe surprize plăcute în program. Cel mai popular remix al lor – Ed Sheeran – I See Fire (Kygo Remix) – nu mai are nevoie de nicio prezentare și a ajuns la peste 63 milioane de vizualizări.
Dacă ai orice fel de recomandare în contextul ăsta, o poți lăsa în comentarii. Mulțumesc anticipat!
Unul dintre cele mai lungi studii despre viața de adult (The Harvard Study of Adult Development), la care au participat 724 de bărbați (60 sunt încă în viață) și care s-a întins pe 75 de ani, a rezultat într-o concluzie foarte simplă – cel mai important factor, care ne ajută să fim mai sănătoși fizic și psihic și implicit să ne prelungim viețile, este reprezentat de relațiile de calitate cu alți oameni.
Vreau să am acest text pe blog pentru că tot mai mulți oameni din jurul meu aleg să își ignore prietenii și relațiile ca să muncească peste program. Sunt cumva obsedat de acest abuz din partea companiilor, mi se pare că a devenit normal și că nimeni nu i se mai opune, dar adevărul e că vina e în primul rând a celor care acceptă să stea la birou câte 12 ore pe zi.
În astfel de condiții de stres e aproape imposibil să dezvolți relații profunde cu prietenii, cu iubitul sau iubita, cu soțul sau soția, cu cine vreți voi. Rezultatele nu se simt pe moment, dar conform studiului se vor simți cândva, mai rău decât credem. Și are tot sensul din lume.
Vă recomand să citiți toate concluziile studiului aici, cu siguranță o să vă pună pe gânduri.
Pe 1 mai 2015 eram în Rio, în mijlocul unei vacanţe de 8 zile, după ce am prins o promoţie excelentă la bilete de avion – 350E dus-întors cu Alitalia. Nici nu am stat pe gânduri, cine n-ar vrea să ajungă pe Copacabana sau pe Ipanema? La momentul rezervării ştiam doar că nu e recomandat să ajungi în Rio în timpul carnavalului, aşa că am început să citesc despre cât de periculos e în general oraşul cu peste 6 milioane de locuitori (cam 20% dintre ei locuiesc în celebrele favelas, în sărăcie cruntă).
Toate studiile aratau o rată a criminalităţii ridicol de mare în Brazilia (peste 50.000 de crime anual, violuri mai ceva ca la Vaslui şi jafuri fără număr). Nu a fost o idee bună, m-am îngrozit după câteva articole, dar nu m-am putut opri şi am trecut la documentare pe Youtube.
Ce să mai zic, o noapte întreagă m-am uitat cu gura căscată la poveşti nebune din oraşul în care urma să ajung în vacanţă, dar nimic nu te pregăteşte pentru experienţa reală, stai să vezi.
Am închiriat un apartament la 50m de Copacabana, pe Siqueira Campos, frumos de tot – după 14 ore de zbor şi un drum ca un film de la aeroportul Galeao spre oraş, am aruncat bagajele în camere şi direct pe plajă ne-am oprit. Ne-a zis proprietarul că ar trebui să fim ok dacă nu ţinem lucruri de valoare la vedere (fără poze cu telefonul, fără aparate foto la gât, fără brăţări/ceasuri/bijuterii, fără rucsac în spate).
A, mai era ceva – să nu ne afundăm în oraş mai mult de trei-patru străzi de la plajă, că ne apropiem prea mult de favele şi e nasol. Nici urmă de glumă pe faţa lui.
Plaja Copacabana la răsărit
Peisajul e absolut fantastic, nu se compară cu nimic – nisip fin auriu, oceanul Atlantic ne-a întâmpinat cu valuri de doi metri care ne-au tăvălit ca pe nişte europeni spălăciţi (oh, wait…), iar în stânga aveam muntele Sugarloaf, pe care îl văzusem într-un film vechi cu James Bond. Ce pericole, nene, cui îi pasă?
Urci la statuia Cristo Redentor şi uiţi de orice, priveliştea e atât de bogată de sus încât ai nevoie de un somn bun la final, să poţi digera toată informaţia. Nu mai zic de explozia de culori din orice piaţă, care pentru un pofticios ca mine a fost absolut dementă, nu ştiam ce fructe să cumpăr mai repede.
Privelişte de la statuia Cristo Redentor
Pe de altă parte, cred că prima dată când am înţeles unde sunt a fost când am intrat într-o bancă să scot bani de la bancomat, iar omul care păzea locul stătea într-un tub blindat, din care i se vedea doar capul. Te gândeşti un pic la precedentul care a dus la aşa o măsură de securitate, nu? Cât s-a tras aici? Au aruncat grenade peste el?
Al doilea moment în care m-am întrebat ce caut în Rio a fost ceva mai urât – aşteptam la trecerea de pietoni şi pe colţul opus de intersecţie era doar un băiat îmbrăcat în civil cu un pistol în mână. Mă rog, asta n-ar fi nimic, dar omul s-a agăţat de un motociclist oprit la semafor şi a tras de el până la dărâmat cu tot cu motor, fluturându-i arma pe la nas, asta în timp ce noi treceam pe lângă toată scena asta cât mai încet, să nu cumva să-i deranjăm din activitatea intensă. Într-o lume normală aş fi scos telefonul să filmez, dar îmi place viaţa, aşa că n-am nicio idee ce s-a întâmplat mai departe.
Din loc în loc peisajul era presărat cu maşini vopsite în camuflaj pline cu poliţişti care aduceau mai degrabă a soldaţi – masivi, veste anti-glonţ şi pistoale automate pe piept. Într-o zi am cerut indicaţii unui poliţist de circulaţie iar omul a pus mâna pe pistol şi a desfăcut capsa aia de siguranţă. Sunt convins că am auzit câţiva oameni din jur înghiţind în sec în momentul ăla.
Plaja Ipanema la apus
Ce vreau să spun cu toată povestea asta e că nu am păţit nimic şi m-aş întoarce oricând în Rio, DAR tensiunea şi problemele oraşului sunt palpabile din clipa în care ieşi pe stradă. Referitor la fotograful care a fost uşurat de echipament foto de vreo 40.000 de dolari zilele trecute, trebuie să fii un pic inconştient ca să te plimbi aşa pe străduţele alea. Mai ales după ce poliţia emite un avertisment public în care spune că nu va putea proteja oameni de astfel de atacuri.
Da, se putea întâmpla oriunde, dar în Rio chiar nu e o surpriză. Din câte se vede, securitatea în zonă a fost întărită pentru Jocurile Olimpice, dar asta nu îţi dă libertatea să mergi la pas prin oraş cu $45k în buzunar. Că rămâi fără ei.
De câteva zile încerc să diger toate informaţiile din presă despre sistemul medical din România, care de la tragedia din Colectiv e în vrie şi nu pare să-şi revină.
Ultima ştire pe care am urmărit-o pe tema asta a fost cea în care Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătăţii, un tip în care am încredere că are pregătirea şi curajul de a spune lucrurilor pe nume, spune că problemele de la Spitalul de Arşi sunt atât de mari încât, dacă apar cinci pacienţi noi acum, avem o problemă ca ţară, nu vor putea fi trataţi decât în străinătate.
Pe de altă parte, în România se întâmplă lucruri senzaţionale. Suntem în plină desfăşurare a unui festival uriaş – Electric Castle – Facebook-ul e plin de poze şi veselie pe tema asta, oamenii abia aşteaptă să-i asculte pe unii dintre cei mai cunoscuţi artişti din lumea asta pe o scenă din localitatea Bonţida de lângă Cluj.
Urmează şi altele – Rock The City, UNTOLD, Summer Well, nu a văzut România atâţia artişti niciodată, dar şi riscurile sunt mari, toate evenimentele astea pun presiune pe infrastructură, pe servicii de tot felul, inclusiv pe cele medicale, care acum sunt în cap.
Urmarea acestui contrast este o stare pe care nu o pot defini, o combinaţie de revoltă (faţă de instituţiile statului), şi admiraţie (faţă de oamenii care încearcă şi fac lucruri senzaţionale într-o ţară aproape bananieră, dar care nu se pot baza în niciun fel pe sistem). E oribil.
Ce e de făcut?
Habar nu am! Mi se pare că oricât de optimist ai fi, în România e imposibil să mai crezi că lucrurile se pot echilibra. E atât de complexă situaţia asta încât n-ai cum, cel puţin ca om care nu are studii de specialitate, să construieşti mental un proces cu cap şi coadă din care să rezulte o soluţie. E frustrant, dar ăsta e adevărul, iar starea asta confuză răspunde la multe întrebări:
De ce nu ies oamenii la vot? Pentru că nu înţeleg ce se întâmplă. Creierul îţi oferă o justificare simplă pentru asta, o explicaţie pe care o dai pe Facebook ca să pari cool, dar adevărul e că eşti mult prea confuz şi contrariat, de aia nu ieşi la vot. Cine e candidatul X? Ce background are? Şi celălalt? Dar nu a fost şi ăsta tot în partidul ăla? Şi apoi a trecut şi prin opoziţie o perioadă? Da, fuck it!
Am scris aici de ce cred că ar trebui să ieşim de fiecare dată la vot, nu mai reiau, dar înţeleg perfect decizia de a nu ieşi la vot, e cât se poate de naturală.
De ce sunt oamenii tot mai agresivi? Pentru că nu înţeleg ce se întâmplă. Dintr-o parte auzi că se întâmplă lucruri, după care stai trei ore în trafic de la Victoriei până la Unirii şi o iei razna, e ca şi cum ai trece zilnic prin toate cele patru anotimpuri, te dai cu capul de pereţi.
Plus evoluţia asta tehnologică care rezultă în cea mai mare separare între generaţii din istoria omenirii. Oameni de 30 de ani care aleargă după pokemoni virtuali prin parcuri şi grădini, aplicaţii care te ajută să găseşti parteneri pentru sex, natalitatea tot mai scăzută, devalorizarea tradiţiilor şi a ideii de familie în general, toate duc la frică, iar din frică apare agresivitatea, mai ales în cazul unui popor monosilabic.
De trei ani, la final de mai merg în vacanță în Thassos, 8-10 zile pentru relaxare și ceva muncă remote după începutul de an foarte aglomerat. Și cum sunt permanent în căutare de locuri de lâncezit la soare lângă un pahar de cuba libre, ferite de gălăgie și alți factori perturbatori, mă gândesc că nu strică să vă recomand un complex de vile excelent.
Thassian Villas se cheamă locul și e compus din 6 vile care se închiriază doar la bucată. În fiecare vilă sunt 2 sau 3 dormitoare și un living mare, dispuse pe două etaje, iar la exterior avem curte cu piscină, foișor și grătar, tot pentru fiecare vilă. Ca utilități vilele sunt echipate complet, nu lipsește nimic (internetul wireless nu e cel mai bun, dar așa e peste tot in Grecia).
Cel mai scurt și mai bun drum către Thassos, din București, este Giurgiu – Ruse – Veliko Tarnovo – Nova Zagora – Haskovo – Komotini – Keramoti (feribot) – Thassos, cam 9-10 ore în total, cu 3-4 opriri pe drum. Un articol pe tema asta e aici
Până acum am rezervat în noiembrie pentru luna mai, prin booking.com, iar prețul a fost în jur de 7500 de lei pentru 8 nopți (vilă cu trei dormitoare), deci foarte avantajos, având în vedere că locul arată fix ca în pozele de mai jos. Pentru rezervări mai din scurt prețul crește mult, nu mi se pare cea mai bună idee, dar fiecare știe ce vrea.
E bine și ca poziționare (link Google Maps), pe un deal din nordul insulei, foarte aproape de portul din Thassos și implicit de zona cu restaurante, terase și magazine din plin.
Omul care se ocupă de complex este un român stabilit în Grecia de vreo 7 ani, care rezolvă (aproape) orice și e tot timpul prin preajmă exact când ai nevoie de niște cărbuni pentru grătar sau de ceva recomandări de magazine de unde să cumperi niște mici buni.
Dacă ajungeți pentru prima dată în Thassos, să nu ratați Marble Beach, plajă din piatră de marmură albă, sau Giola, piscină naturală în stâncă, ambele arată senzational
Intimitate există, vilele sunt despărțite cu garduri joase de piatră și tot felul de plante și copaci, deci se poate și sex pe marginea piscinei, dacă mai practicați asemenea sporturi, dar mai cu grijă așa. Să nu uitați și de o boxă wireless, că fără muzică viața e pustiu (cât să nu deranjați vecinii, evident).
