Alexandru Negrea – Pagina 3

Rețetă simplă: dezvoltare personală cu ciuperci

Primesc des întrebări legate de dezvoltarea personală. Ce ar trebui să fac? Pe cine ar trebui să ascult? De ce sunt atât de mulți șarlatani în acest domeniu și cum îi pot evita?

Există o singură regulă în dezvoltarea personală, pe care nimeni nu o poate contrazice și care funcționează de fiecare dată. Citește cărți! Atât și nimic mai mult.

Citind o să înțelegi ce e de făcut și care e momentul potrivit pentru a trece la următorul nivel, atât profesional cât și personal. Cititul și învățatul implicit te provoacă să faci lucruri, îți vin idei, ești dispus să-ți asumi riscuri, cititul te trezește.

Șarlatanii menționați mai sus se bazează pe lipsa ta de informații și folosesc expresii bombastice ca să-ți ofere scurtături. Adevărul e că nu există scurtături. Mă rog, poți încerca să jefuiești o bancă, aia e o scurtătură, dar nu cred că e cazul.

Sigur, putem dezvolta treaba asta cu cititul. Ce să citesc? Cât să citesc? Care sunt cărțile bune? Trebuie să citesc chiar în fiecare zi?

Din experiența mea, e bine să citești orice îți pică în mână, cât de des poți, dar să te concentrezi pe cărți despre domeniul de care ești pasionat. Și nu uita de cărțile despre vânzări – e foarte important să știi să-ți vinzi abilitățile, sunt o grămadă de oameni deștepți care mor de foame pe lumea asta.

A, da, ciupercile. Dacă îți plac, poți încerca niște ciuperci umplute în timp ce citești, ai aici o rețetă bună.

foto via Shutterstock

OK GO – Prima trupă care produce un clip într-un spaţiu fără gravitaţie

Trupa se numeşte OK GO şi iar protagoniştii sunt cunoscuţi pentru clipurile lor un pic (mai mult) ieşite din comun, majoritatea filmate prin parteneriate cu diverse companii mari. De data asta au colaborat cu S7 Airlines, companie aeriană rusească, iar rezultatul este o demenţă totală.

Povestea, pe scurt, este că totul e filmat pe bune, fără cromă şi efecte speciale, într-un avion folosit pentru antrenamentul astronauţilor. S-a filmat în Rusia, la Cosmonaut Training Center Gagarin, iar felul în care zboară avionul ăla, ca să ajungă la zero gravitaţie, i-a făcut pe mulţi tehnicieni angajaţi iniţial să renunţe la proiect după primele filmări – decolează destul de puternic, iar după stabilizare urcă brusc la 45 de grade, iar apoi coboară cam în acelaşi mod şi face asta de vreo 15 ori per zbor.

În total s-au efectuat 21 de zboruri de genul ăsta, timpul total fără gravitaţie fiind de 2 ore şi 15 minute, deci trebuia să ai stomacul tare ca să mai poţi să şi filmezi în timp ce treceai dintr-un atac de panică în altul.

Rezultatul e mai jos şi ştiu că piesa nu e tocmai ascultabilă, dar încercaţi să rezistaţi până pe la minutul 2:50, că e din ce în ce mai bine. Cică s-au chinuit vreo 8 ani să găsească un partener pentru treaba asta, merită câteva minute din timpul nostru chiar şi doar pentru asta.

Toate detaliile sunt aici, în caz că aveţi timp să traduceţi textul din limba rusă.

Nu mai sunt scuze, nu mai avem, poate săptămâna viitoare

În ultimii ani am avut câteva zeci de prezentări în faţa studenţilor, în colaborare cu diverse asociaţii studenţeşti sau profesori ceva mai deschişi spre social media. De fiecare dată am încercat să povestesc relaxat despre oportunităţile profesionale majore pe care le oferă mediul online, ca să se înţeleagă că graniţele au dispărut, că nu mai poţi da vina pe România pentru că nu reuşeşti să te descurci financiar pe perioada studiilor sau după.

La finalul anului trecut, pe 24 decembrie 2015, pe blogul Envato a apărut un articol care anunţa primul utilizator cu vânzări de peste 10 milioane de dolari, pentru prima dată în istoria acestui marketplace. Pentru cine nu ştie, Envato e o piaţă de bunuri virtuale – teme WordPress, template-uri HTML, logo-uri, template-uri de cărţi de vizită, poze, sunete, template-uri video şi multe altele. Oricine poate vinde pe Envato, contra unui comision care merge în conturile reţelei.

Pragul de 10 milioane a fost atins de dezvoltatorii celei mai populare teme WordPress de pe Envato – AVADA – care a înregistrat, în ultimii trei ani, peste 180.000 de vânzări. Nu au alte produse, nu s-au complicat. Au făcut o temă excelentă şi apoi au oferit suport ca la carte, iar rezultatele au venit de la sine. Nu au luat ei toţi banii ăştia, comisioanele pentru autori fiind între 12,5% şi 37,5%, dar se descurcă, au deja peste 20 de angajaţi şi probabil că urmează o nouă temă.

Ca idee, în reţea sunt peste 9 milioane de produse, iar în 2015 au avut vânzări de peste 300 de milioane de dolari, baza lor de utilizatori fiind pe la 6 milioane.

Şi nu, nu vreau să spun că putem să facem toţi câte 10 milioane cu câte o temă WordPress, dar te poţi raporta la chestia asta uşor. Dacă oamenii ăştia fac 10 milioane în 3 ani, cu o temă WordPress, oare e aşa greu pentru un student să facă câteva sute de dolari pe lună cu orice produs sau serviciu din categoria asta?

Ştii să faci template-uri PowerPoint care arată bine? Poţi să le vinzi cu 12$-25$. Ai nevoie de 10 vânzări pe lună şi ai un profit de aproximativ 100$.

Ştii să desenezi logo-uri de tot felul? Poţi să le vinzi cu 25$-35$. Aici ajungi la aproape 200$ profit lunar dacă ai 10 vânzări.

Ştii să faci template-uri video editabile? Le poţi vinde şi pe astea, se caută, e la modă. Un intro simplu costă între 10$ şi 30$, eu zic că merită încercat.

Şi tot aşa, până iese. Nu te pricepi la nimic din toate astea? Nu-i nimic, e internetul plin de tutoriale, aşa că te apuci şi înveţi. Dacă pot ajuta cu ceva, adresa mea de mail e aici. Succes!

foto via Shutterstock

Tu îţi foloseşti telefonul mobil în timp ce conduci?

Sunt pro tehnologie fără nicio urmă de îndoială, dar există un aspect care mă deranjează – folosirea telefonului mobil, fără handsfree, în timpul şofatului. Sunt sigur că, dacă eşti şofer şi citeşti acest articol, te regăseşti în această situaţie (din ce în ce mai des) şi înţeleg cât de greu e să nu o faci, pe bune, suntem cu toţii dependenţi de notificări în anii ăştia, dar mi-e clar, în acelaşi timp, că ar fi bine să ne gândim mai des la riscuri.

Prin urmare, astăzi vă recomnd SafeDrive, aplicaţie care descurajează folosirea telefonului mobil în timpul şofatului, transformând minutele în care nu verifici obsesiv reţelele sociale în puncte care înseamnă reduceri la cumpărături (există o reţea de magazine partenere SafeDrive, printre care se numără WorldClass, MOL, WatchShop, Uber, F64, Red Angus, evoMAG, Bitdefender şi alţii).

Un pic mai detaliat, când viteza ta de deplasare trece de 10km/h, aplicaţia începe să înregistreze timpul în care nu-ţi foloseşti telefonul mobil. E un fel de joc, pentru că ai acces la recordurile stabilite de ceilalţi utilizatori şi eşti încurajat constant să depăşeşti cei mai buni timpi. La fel, îţi poţi provoca prietenii să-ţi depăşească recordurile.

[su_divider top=”no” style=”dotted” size=”1″]

Tot SafeDrive a câştigat şi etapa locală a proiectului Chivas – The Venture, despre care am mai scris pe blog, aşa că fondatorii vor merge mai departe în etapa globală, alături de alte 19 afaceri câştigătoare din ţări de pe tot globul, unde premiile ajung la un milion de dolari.

În cadrul etapei locale a existat şi un premiu de popularitate, desemnat pe baza voturilor publicului, câştigătorul acestuia fiind Bookster – prima bibliotecă pentru companii din România. De fapt biblioteca este pentru angajaţii companiilor, iar ideea e una foarte tare – vă invit să aflaţi aici toate detaliile.

foto via Shutterstock

Nu ştiam cum e să nu te mai recunoşti în oglindă

Pe plan profesional, 2015 a fost cel mai bun an de până acum, cu multe colaborări, proiecte, cursuri şi şedinţe de consultanţă. Pe plan personal, 2015 a fost cel mai prost an de până acum, cu nişte explozii în cap, cu un deces în familie, cu nişte traume agresive şi de durată. Şi au venit toate, una după alta, de nu mai ştiam pe ce lume trăiesc.

Reality check, ca să zic aşa. Am avut vreo două săptămâni în care nu am dormit decât vreo 24 de ore, urmate de alte două săptămâni în care nu mă mai recunoşteam în oglindă, că nu-mi era foarte clar ce ar trebui să văd acolo. M-a scos de pe şine destul de tare chestia asta, am anulat nişte cursuri pentru că nu eram în stare. Pentru prima dată de când fac asta, nu m-am simţit în stare.

Aş putea spune, deci, că 2015 a fost un an echilibrat, deşi în contextul ăsta sună cinic. Dar ăsta e adevărul, că de aia îi spune echilibru, e întotdeauna util, dar niciodată nu pare corect. Am învăţat cum e să fiu dezamăgit până la ultima treaptă posibilă a dezamăgirii, dar am învătat şi cum e să fiu recunoscător aşa cum nu am fost niciodată în viaţă. Una caldă, una rece, aici sau la pachet?

Şi am mai învăţat că sunt situaţii urâte pe care nu le poţi rezolva, nu le poţi delega, dar le poţi duce în spate aşa urâte cum sunt, până dispar de la sine. Nu se rezolvă, ci dispar şi lasă în urmă priviri în gol şi oameni invizibili.

Am înţeles, mai presus de orice, că începusem să iau prea multe lucruri şi prea mulţi oameni for granted, ca şi cum mi se cuveneau toate şi nimic nu-mi putea deranja realitatea. Şi am început să fiu mai atent la ce se întâmplă în jurul meu, iar chestia asta m-a scos din starea aia şi m-a făcut din nou om.

Acum e din nou bine (un altfel de bine), deşi am avut momente când nu mai vedeam ieşirea. Şi nu am scris povestea asta ca să mă plâng, că nu am de ce, dar prea mulţi oameni sunt deranjaţi că pe Facebook punem doar momentele fericite din vieţile noastre, cică nu ar fi corect.

Poftiţi, în acest caz, daţi like la chestia asta.

#Colectiv #Solidaritate #România

Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să aflu, într-o singură noapte, că trei oameni pe care îi cunoşteam personal au murit. Asta până pe 30 octombrie 2015, când am citit pe Facebook despre incendiul din clubul Colectiv, care va intra în istorie drept cea mai mare tragedie din România, după revoluţia din 1989.

Sper să nu mai trăiesc din nou un astfel de moment şi încerc să găsesc o formulare potrivită pentru starea pe care o am de atunci, dar nu prea reuşesc să mă conving că o să iasă cum vreau eu. Ştiu sigur că nu mă simt bine, aşa că am decis să ies în seara asta în stradă, alături de alte mii de protestatari, să arătăm că ne dorim o schimbare.

Am văzut că mulţi se întreabă ce rezolvă un protest. Că blocăm străzile inutil, că urlăm la pereţi, că cei pe care îi strigăm nu sunt în clădirile pe care le vizităm şi, mai mult de atât, că cei pe care îi strigăm nu vor reacţiona în niciun fel. Poate că au dreptate, poate că nu se va schimba nimic, dar uneori ai nevoie doar să fii acolo, în mijlocul mulţimii, ca să te trezeşti a doua zi mai împăcat cu tine că ai încercat.

E o lume pestriţă la protest, iar motivaţiile fiecărui participant sunt diferite. Unii vin ca să simtă că fac parte dintr-o comunitate, alţii vin ca să se simtă utili în societate, alţii vin ca să-şi rezolve diverse probleme emoţionale pe care nu le-ar putea trata în alt fel, un psiholog poate explica mult mai bine ce simţim când mergem în grup pe bulevarde. Evident că sunt şi mulţi oameni care vin la proteste pentru că se plictiseau acasă, e o ocazie bună să-şi ocupe timpul cu ceva – până şi ăştia câştigă ceva.

Concluzia mea, după seara asta, e că foarte mulţi oameni au simţit ce am simţit şi eu după incendiul de la Colectiv. Mă simt un pic mai bine azi faţă de ieri şi voi ieşi din nou şi mâine. Unii zic că aproape 30.000 de români au ieşit în seara asta să ceară nişte demisii în faţa clădirii Guvernului.

Sper să fim tot mai mulţi, cu fiecare zi care trece. Şi dacă nu se va schimba nimic, măcar am avut ocazia de a sta umăr la umăr, ore în şir, cu oameni care îmi semănau din cel puţin un punct de vedere. Energia rezultată din chestia asta e un tratament bun pentru multe simptome.

Fotografia care ilustrează acest articol este făcută de Vlad Petri, o găsiţi aici. Alte poze bune sunt la Cabral.