Alexandru Negrea – Pagina 6

Despre prieteni şi prietenii

Cred că dintr-un egoism (benefic) care mi-a fost caracteristic multă vreme, am renunţat în viaţa asta la tot felul de lucruri pe care le simţeam nocive sau fără rost pentru mine şi pentru ceilalţi implicaţi. Printre altele, mi-am schimbat de câteva ori grupul de prieteni apropiaţi.

Devine mai greu, cu cât trec anii, iar la un moment dat îţi dai seama că prietenii pe care îi ai acum sunt cei pe care îi vei avea pentru tot restul vieţii (din fericire pentru mine, am câţiva oameni în categoria asta), dar până nu simţi chestia asta cred că ar trebui să pleci pur şi simplu, să laşi în urmă oameni şi lucruri care nu mai funcţionează pentru tine. Cel mai probabil, nici tu nu mai funcţionezi pentru ei.

Cred că oamenii care funcţionează pentru tine sunt oamenii care te impresionează constant prin acţiunile lor. De la micile detalii de zi cu zi (un simplu sms, trimis la momentul potrivit, o discuţie interesantă, un schimb de idei), la situaţiile când chiar ai nevoie de cineva care să se trezească la 3 dimineaţa să te culeagă de pe marginea prăpastiei.

Mai mult de atât, oamenii care funcţionează pentru tine sunt aceia pentru care reciproca paragrafului de mai sus e valabilă. Se spune că dacă un om îţi salvează viaţa, nu numai că vei fi dispus să faci orice pentru el, dar o să o faci cu plăcere.

1. O relaţie de prietenie presupune şi muncă (neplăcută uneori), e normal să fie aşa. Din păcate, însă, munca asta e uneori în zadar (obiective şi abordări diferite în viaţă). Să încerci să-i schimbi radical pe prietenii tăi (pe oameni în general, de fapt), e greşit şi fără rost.

2. Anumite relaţii de prietenie nu te provoacă în niciun fel. Nici nu munceşti pentru ele, nici nu ai beneficii de pe urma lor, doar există acolo şi supravieţuiesc din inerţie. Tot aşa, pe baza unor nevoi de moment poţi avea impresia că e ce trebuie, dar pe termen lung dispare orice legătură, rămâne doar consum inutil de energie.

Astea sunt semnele care ar trebui să te facă să pleci, să renunţi.

Din când în când se întâmplă lucruri interesante – oameni pe care îi regăseşti peste ani, mult mai aproape de valorile tale decât erau în trecut. Se întâmplă rar, e un sentiment plăcut, dar sunt excepţii.

foto via Shutterstock

Abilitătile sociale ca avantaj competitiv

Un adevăr crud al lumii în care trăim este că, deşi oamenii foarte buni dintr-un anumit domeniu sunt cei mai cunoscuţi, mai căutaţi şi mai apreciaţi, există un număr mai mic sau mai mare de oameni, la fel de buni ca ăştia din prima categorie, care nu sunt nici cunoscuţi, nici căutaţi şi, implicit, nici apreciaţi.

Motivul e unul simplu. Când eşti bun la ce faci nu înseamnă, neapărat, că eşti un bun profesionist, că eşti un colaborator de încredere sau că eşti un om dedicat. Şi cel mai important dintre toate, nu înseamnă că e o plăcere să lucrez cu tine (un criteriu important în multe cazuri).

Pentru că, fie că ne place sau nu, lumea funcţionează pe bază de simpatii. Cu cât abilitătile sociale ale unui om sunt mai dezvoltate, cu atât acest om va avea mai multe ocazii să-şi pună abilităţile profesionale în valoare, cu atât i se vor oferi mai multe oportunităti de dezvoltare.

Anul trecut am susţinut un training în faţa unei săli pline cu oameni de HR, iar teoria mea, legată de domeniul lor de activitate, care se leagă şi cu impactul major pe care îl au reţelele sociale în procesul de recrutare şi angajare, e că dacă vor avea în faţă doi candidaţi cu acelaşi set de abilităti, într-un final îl vor alege pe cel mai social dintre ei. Iar acest atribut poate veni de oriunde – dintr-un mesaj publicat pe profilul de Facebook, dintr-un CV creativ, dintr-un articol de pe blogul personal.

Social intelligence is the capacity to effectively navigate and negotiate complex social relationships and environments – wiki

Sleep on it.

E important să faci o primă impresie bună, adică e bine să fii punctual

Eu cred că, indiferent ce se întâmplă ulterior la o primă întâlnire (în scop personal sau de business), nu vei mai putea recupera avantajul pe care l-ai fi avut dacă ajungeai la timp, în cazul în care întârzii mai mult de câteva minute. Oricum se produce o reacţie ireversibilă undeva în capul meu, încă din primul minut de după ora stabilită.

Am simţit asta când am întârziat la întâlniri. Că a fost un zâmbet fals şi amărui, că a fost o remarcă subtilă legată de punctualitate, că a fost o privire anume, am simţit reacţia aia şi mi-am dat seama că trebuie să reconstruiesc o fundaţie a discuţiei, pe care aş fi avut-o asigurată dacă ajungeam la timp.

Nu e un capăt de lume, deşi sunt cărţi întregi şi sute de articole despre cât de importantă e prima impresie, dar cred că e un detaliu care îţi poate oferi un avantaj competitiv într-o lume în care oamenii întârzie tot mai mult.

Bonus. În oraşele mari traficul e aglomerat de ani de zile, deci nu te ajută cu absolut nimic să spui că ai întârziat din cauza aglomeraţiei. Din contră.

foto via Shutterstock

Cum am devenit mai productiv în 5 paşi simpli

Eu am avut cândva nişte probleme serioase cu administrarea timpului, pentru că nu eram disciplinat şi credeam că munca de acasă înseamnă să faci ce vrei, când vrei, doar dacă vrei.

Doi ani în corproraţie au fost suficienţi ca să-mi revin din transa aia, iar după corporaţie (acum trei ani), am devenit interesat de productivitate, de cum aş putea să rezolv mai multe într-un timp mai scurt, dar să iasă la fel de bine, obiectivul principal fiind să am mai mult timp liber.

În principiu e uşor, trebuie să fii disciplinat, dar, inspirat de articolul Ramonei, am pus mai jos câteva obieceiuri utile pentru mine:

Pasul 1 a fost să îmi amenajez un spaţiu de lucru acasă. Prin urmare, sunt ani de zile de când nu am mai lucrat de pe canapea sau întins în pat, cum o făceam în perioada mea de leneveală maximă. Prin spaţiu de lucru înţeleg un birou mare şi un scaun confortabil, pe care le folosesc doar când scriu articole, când setez campanii sau când răspund la mail-uri. Pericolul aici e să îţi petreci prea mult timp la birou – eu încă lucrez la asta.

Pasul 2 a fost să nu mai intru obsesiv pe Facebook sau, şi mai rău, să-l ţin tot timpul deschis într-un tab din browser. Şi am avut două beneficii aici. Primul e că sunt mai concentrat pe ce fac, evident, nu mai văd notificările urlând acolo să fie băgate în seamă. Al doilea e că acum chiar am ce să citesc pe Facebook – când eşti tot timpul online ai tendinţa să crezi că nu mai apare nimic interesant, dar dacă intri o dată la trei-patru ore o să ai multă informaţie nouă pe News Feed.

Pasul 3 a fost să-mi întorc telefonul cu ecranul în jos când stă pe birou. Pe acelaşi principiu ca la pasul doi, cele două beneficii sunt valabile şi aici. Era pe undeva un studiu care spunea că ne uităm de sute de ori la ecranul telefonului în fiecare zi. Notificările domină lumea împreună cu pisicile.

Pasul 4 a fost să-mi fac nişte liste de melodii pentru diverse activităţi, pentru că lucrez foarte bine pe muzică. Am pe Soundcloud un playlist pe care te invit să-l încerci, care face nişte conexiuni mişto de tot în capul meu, fiind vorba de melodii pe care le ascult când lucrez şi când fac sex, diferenţa fiind doar de volum. M-am gândit că se fac nişte asocieri interesante în felul ăsta şi cumva funcţionează.

Pasul 5 a fost să dorm mai bine, ăsta fiind şi cel mai greu de obţinut obiectiv pentru mine, pentru că am ani de nopţi nedormite. Am folosit aplicaţii de monitorizare a somnului, am încercat cu tot felul de ceaiuri şi băuturi, dar nimic nu a funcţionat la fel de bine ca muzica. De data asta fără asocieri cu alte activităţi, aşa că am ajuns la muzică clasică – un playlist recomandat e aici.

Evident că în continuare pierd mult timp pe Facebook şi evident că uneori nu am niciun chef să respect nişte reguli ca un roboţel, se poate oricând mai bine, dar chestiile astea mă ajută să rezolv lucrurile într-un timp bun şi am câştigat nişte timp liber pentru mine.

Dacă ai alte sfaturi din categoria asta, zona de comentarii e pentru tine. Si eventual nişte soluţii pentru insomnii. Mulţumesc!

Foto via Shutterstock

Remix Mini – The world’s first true Android PC

Pentru că televizoarele deştepte sub 5000 de lei nu m-au încântat niciodată, acum folosesc un dumb TV ieftin cu diagonală mare, conectat la un mini PC cu Windows, ambele cu periferice wireless (boxă, mouse şi tastatură). Când nu mă joc pe Play Station, pe TV rulează videoclipuri, documentare sau diverse seriale de pe mini PC.

Nu ştiam că se poate mai bine şi mai ieftin de atât până am găsit pe Kickstarter proiectul Remix Mini, un PC care rulează Android de data asta, de dimensiunile unui telefon mobil. Sistemul de operare e personalizat şi mimează funcţiile din Windows (bară de start, suport de mouse şi tastatură, ferestre multiple pe acelaşi ecran), iar preţul e ridicol de mic – 30$ (varianta cu 1GB RAM) sau 40$ (varianta cu 2GB RAM).

Ce mă încântă cel mai mult e accesul la Play Store, care îmi oferă experienţa cu aplicaţiile de pe mobil pe un ecran mult mai mare, conectivitatea (ethernet, wifi, bluetooth şi usb), dar şi dimensiunile reduse, că îl pot lua oriunde cu mine şi îl pot conecta la orice TV cu HDMI. Mi-am comandat varianta cu 2GB RAM, ar trebui să ajungă în octombrie.

Credeam că sunt deştept, dar nici măcar nu ştiam ce înseamnă să fii deştept

Privind în urmă, mi se pare că una dintre cele mai mari greşeli, pe care le-am făcut până pe la 26-27 de ani, a fost să am nişte opinii radicale în tot felul de situaţii. E de-a dreptul amuzant uneori, mai ales că miza era una simplă – voiam să dovedesc că sunt deştept. Aşa credeam eu, că dacă dau de pământ cu valorile celorlalţi o să mă poziţionez ca smart ass.

Urma să aflu mai târziu că oamenii deştepţi sunt oameni echilibraţi cu opinii echilibrate. Şi că oamenii deştepţi mai mult ascultă decât vorbesc. Nu aşteaptă să le vină rândul să vorbească, ci ascultă, e o diferenţă mare. Noroc că m-am întâlnit pe drum cu nişte oameni aşa cum aş fi vrut să fiu şi eu.

Mai merg pe la conferinţe studenţeşti şi văd hotărârea aia a mea la unii dintre cei prezenţi. Discuţiile despre religie şi politică sunt cele mai ofertante, iar ei nu se feresc să arate ce pot, le ştiu pe toate. Un fel de taximetrişti foarte tineri.

Urmarea e că ajungi să înţelegi altfel nişte lucruri pe care în trecut le-ai fi demontat în 3 secunde şi o să-ţi fie greu să explici cum a venit schimbarea. O să fii în situaţia unui homofob convins, care află că copilul lui e homosexual. E mişto să vezi din afară cum se schimbă un om în bine, dar nu ai vrea să fii în locul lui.

Soluţia e una simplă. Înainte să faci o afirmaţie despre orice, găseşte abordarea potrivită folosind o stuctură logică ca asta de mai jos:

1. Am testat chestia aia, am fost acolo, ştiu cum e, pentru mine (nu) a funcţionat / mie (nu) îmi place pentru că… (motive/argumente)

2. Nu am testat chestia aia, nu am fost acolo, nu ştiu cum e, părerea mea e că (nu) o să funcţioneze / mie (nu) cred că mi-ar plăcea pentru că… (motive/argumente).

Gata, eşti un pic mai deştept. Acum apucă-te serios de citit.

Foto via Shutterstock