Cum te percepi tu? Cum te percep ceilalţi?

Dacă vrei să evoluezi profesional în viaţa asta, trebuie să înţelegi că toate acţiunile tale publice fac parte dintr-un proces de poziţionare. Indiferent că îţi pasă sau nu de poziţionarea asta, procesul se întâmplă, oamenii încep să te perceapă într-un anume fel, pe baza acţiunilor tale.

Când spun acţiuni publice mă refer la absolut tot ce faci cu martori – mesajele şi pozele publicate pe Facebook sau pe orice reţea de socializare, felul în care răspunzi la comentariile primite în aceleaşi reţele de socializare, felul în care te îmbraci în public, felul în care vorbeşti în public, felul în care interacţionezi cu colegii la birou, discursul tău de zi cu zi etc. Toate astea îţi conturează profilul profesional (şi personal, dar nu despre asta vorbim azi).

Evident că vei începe de jos cu toate, nu se naşte nimeni învăţat, dar important e să se vadă o evoluţie, pentru că pe baza acestei evoluţii, precum şi pe baza discursului tău public, oamenii din jurul tău vor decide dacă ai sau nu POTENŢIAL, iar deciziile lor, legate de tine, vor fi în strânsă legătură cu acest potenţial.

Dacă nu ţii cont de chestia asta, într-o zi o să-ţi dai seama că tu te vezi într-un fel (deştept, frumos, experimentat), iar ceilalţi au un comportament contrar aşteptărilor tale. Şi o să te şocheze chestia asta. Sunteţi nebuni? Cum adică nu m-ai ales pe mine? Păi eu am atâtea calităţi şi tu nu le vezi?

Depinde de ce-ţi doreşti de la viaţă, evident. Aş vrea doar să nu mai văd oameni surprinşi că nu sunt percepuţi cum îşi doresc ei, în condiţiile în care pe Facebook au doar poze cu câte o sticlă de bere în mână, sunt tot timpul agresivi în discurs, iar pe stradă se plimbă în trening. Poate nu ţi se pare tocmai fair, dar asta e realitatea.

(P) Nimic interesant azi, în afară de Bitdefender 2016

Oamenii de la Bitdefender, nerăbdători ca în fiecare an, anunţă azi suita Bitdefender 2016, iar capul de afiş e ţinut de protecţia avansată împotriva viruşilor de tip ransomware (nişte aplicaţii enervante care îţi blochează accesul la fişierele personale de pe calculator şi care, în schimbul deblocării, îţi cer să transferi nişte bani într-un cont).

„Tehnologiile Anti-Ransomware dezvoltate de specialiștii în securitate ai Bitdefender permit ca cele mai sensibile date ale utilizatorilor să fie ferite în totalitate de criptarea de către virușii de tip ransomware. Acest tip de amenințare a făcut de 50 de ori mai multe victime la nivel mondial în ultimul an față de anul precedent prin blocarea dispozitivelor și solicitarea de recompense.

Pentru a detecta și bloca tipurile de viruși ransomware, Bitdefender interzice aplicațiilor de origine incertă să șteargă sau să modifice documente, imagini sau videoclipuri stocate în directoarele populare, precum My Documents, My Pictures sau My Videos. Dubla protecție asigurată de Ransomware Behavioral Detection (RBD) analizează activitatea tuturor aplicațiilor pentru a detecta comportamente similare clasei de viruși ransomware și pentru a bloca orice aplicație care încearcă să cripteze date de pe terminalul utilizatorului.”

Descarcă acum Bitdefender Antivirus 2016.

Realitatea tristă din terenul utilizatorilor de Facebook

Pe 25 aprilie 2015, în Nepal a avut loc un cutremur în urma căruia au murit peste 9000 de oameni. Pe 12 mai 2015, o replică a cutremurului din aprilie mai omoară alte câteva sute de oameni. Plus zeci de mii de răniţi şi localităti întregi distruse.

Tot în aprilie, Facebook implementează un modul simplu de donaţii pentru victimele cutremurului (fără să perceapă comisioane de orice fel). Cinci luni mai târziu, iată şi cifrele:

  • 770,000 utilizatori de Facebook au donat aproximativ 15 milioane de dolari. Asta înseamnă o medie de 19$/utilizator.
  • doar 0,05% dintre utilizatorii de Facebook, la nivel global, au donat pentru victimele din Nepal. Sunt 1,49 miliarde de conturi active în reţea, au donat doar 770,000.
  • Facebook a donat încă 2 milioane de dolari, suma finală ajungând astfel la 17 milioane de dolari, bani despre care poţi afla mai multe aici.
  • Concluzia acestui articol e că aproximativ 1,48 miliarde de oameni, utilizatori activi pe Facebook, care au primit notificarea de donaţie, nu au putut sau nu au vrut să doneze măcar câte 1$ pentru victimele cutremurului din Nepal, prin metoda pusă la dispoziţie de Facebook.

    Nu ştiu ce să spun mai mult de atât.

    Foto via Shutterstock

    Cartagena de Indias, Columbia – Caribbean Sea şi Playa Blanca

    După ce am mâncat bine în Medellin, am ascultat recomandările localnicilor şi am zburat încă o oră spre Cartagena, cel mai turistic oraş columbian şi una dintre cele mai mişto experienţe de vacanţă de până acum. Cu câteva menţiuni, în caz că te bate gândul:

    1. Aerul e foarte umed aici, iar căldura e uneori insuportabilă. În orice clădire aerul condiţionat e dat la maxim şi stă pe la 22 de grade, aş că o să ai parte de nişte schimbări bruşte de temperatură.

    2. În America de Sud e raiul vânzătorilor ambulanţi, care au de vânzare absolut orice ţi-ar putea trece prin cap. Nu sunt agresivi, dar sunt insistenţi, aşa că trebuie să ai răbdare şi să repeţi la nesfârşit: no, gracias!

    3. Nu există standarde legate de preţuri. Aceeaşi pălărie poate costa 50.000 de peso aici şi 20.000 de peso 10 metri mai încolo. Unii vânzători negociază, alţii nu, iar cele mai mici preţuri par să fie în zona insulelor (am scris despre Baru şi Playa Blanca mai jos)

    4. În Columbia se ascultă DOAR reggaeton. Ca să-ţi faci o idee, una dintre cele mai ascultate piese e asta. După câteva zile înveţi să-ţi placă, nu-i problemă, dar e bine de ştiut.

    Altfel, dacă eşti pus(ă) pe găsit locuri mişto, ai nimerit unde trebuie. Cartagena e în plină dezvoltare, zona nouă a oraşului arată ca un hub de business, iar zona istorică e numai bună de plimbări şi cumpărături.

    Diferenţele dintre cele două zone ale oraşului se văd cam aşa (mergi între ele cu un taxi, te costă în jur de 6000 de peso – 2 Euro):

    cartagena new

    cartagena old

    Centrul istoric e plin de magazine cu suveniruri şi produse de artizanat de tot felul, la preţuri foarte bune, de multe ori mai ieftine decât în alte zone ale oraşului. E de vizitat în ultima zi de vacanţă.

    Plus o vizită obligatorie la Hard Rock Cafe de Colombia (poza care ilustrează acest articol), că nu ai unde să mai găseşti o asemenea alăturare bizară de stiluri.

    Baru, Playa Blanca

    Cartagena are plajă proprie, dar nu e recomandată turiştilor pentru că sunt milioane de vânzători ambulanţi care îţi strică orice experienţă.

    Alternativa, recomandată de orice localnic, e să te urci pe o bărcuţă şi în 40 de minute ajungi pe Baru, la Playa Blanca, o plajă aproape pustie, pe care nici curentul electric nu e o garanţie, însă mâncarea şi peisajele de aici sunt senzaţionale. Instagram dintr-un capăt în celălalt.

    Plus că Marea Caraibilor e încălzită cam tot timpul anului, practic nu simţi că intri în apă.

    playa blanca

    playa blanca 1

    Sunt şi aici vânzători ambulanţi, dar puţini şi puşi pe dansat. Bei şi tu vreo două Cuba Libre şi stai cu ei la poveşti. Atât cât se mai poate, că statul s-a cam pus pe capul localnicilor şi se pare că le vor lua plaja să o modernizeze, să construiască nişte hoteluri. Nu ştiu cum e mai bine, dar acum te duce într-un film bun de tot.

    Preţurile la Playa Blanca sunt cel puţin decente. Drumul cu barca până aici costă cam 60.000 de peso (18 Euro), iar un prânz cu peşte proaspăt te mai costă vreo 18.000 de peso (6 Euro). Apa şi băuturile în general sunt la preţ de supermarket, sunt aduse din Cartagena cu barca.

    Poţi rămâne peste noapte într-un hostel de pe plajă, în camere acoperite cu papură, iar pe la 3 dimineaţa te bucuri de apa mării luminată de plankton. Se pot închiria bărci şi echipamente pentru snorkeling şi scuba, sunt oameni aici care pot rezolva orice.

    Cam atât din Cartagena, azi m-am întors în Medellin, mai stau o zi şi plec spre Bucureşti, pentru că miercuri începe cursul de social media.

    Medellin, Columbia – Mâncare tradiţională (Bandeja Paisa)

    După o tură prin Rio de Janeiro, în primăvară, am decis să vizitez din nou America de Sud şi am ajuns zilele astea în Medellin, Columbia. Și cum sunt pofticios din fire, primul lucru despre care voi scrie de aici este mâncarea tradiţională pe care orice columbian ţi-o recomandă fără să stea pe gânduri – bandeja Paisa (platoul Paisa).

    Cine ştie, poate ajungi prin zonă şi ţi se face foame.

    Legenda spune că treaba asta a apărut după ce muncitorii câmpului se întorceau înfometaţi acasă, iar femeile îi aşteptau cu masa pusă, pe masă fiind absolut tot ce găseau de mâncare prin ogradă. Și da, e o chestie uriaşă pe care e imposibil să o mănânci de unul singur dacă eşti european. Am înţeles că bărbaţii columbieni nu au probleme.

    Acţiunea se petrece la Donde Gloria, un restaurant de colţ de stradă ce ar putea fi catalogat, la prima vedere, ca o bombă de unde o să ieşi fără haine pe tine. După ce intri, însă, amabilitatea personalului şi a doamnei Gloria, care trece pe la fiecare masă şi oferă vizitatorilor un fel de shot-uri cu absinth distrugător, te conving că singurul motiv, pentru care ai rămâne fără haine, e că nu te mai încap când termini de mâncat.

    Eşti pregătit? Arată cam aşa, nu am putut cuprinde totul într-o singură poză. Cred că oamenii de la mesele vecine făceau pariuri pe cât de mult o să putem mânca.

    bandeja paisa

    Poţi opta fie pentru cotletul de porc (stânga-sus), fie pentru chicharrón (muşchiul de porc din stânga-jos). Noi le-am luat pe ambele, ca să vedem despre ce e vorba. Tot ce se vede în poză, plus nişte cola la 0,33, a costat 65.000 de peso (20Euro). Detaliat avem aşa:

    1. Două bucăţi mari de cotlet de porc prăjit, pe care ţi-l condimentezi după bunul plac (ai sosuri făcute în casă şi tot felul de alte condimente din partea casei, ceva senzaţional).

    2. O bucată de muşchi de porc tăiat cum se vede în poză şi prăjit în untură până devine crocant la suprafaţă. Seamănă mult cu jumările româneşti la gust, deci procesul e asemănător, iar gustul e out of this world.

    3. Un bol mare cu un fel de ciorbă de fasole cu ciolan de porc (dreapta-sus), o demenţă de mâncare pe care o să încerc să o fac când ajung acasă. E super densă, condimentată bine şi bogată în ingrediente de tot felul.

    4. Cârnaţii chorizo (dreapta-jos), pe care în mod normal nu i-aş gusta, dar am făcut un compromis şi a fost o experienţă interesantă. Sunt făcuţi din intestine de porc, orez şi sânge, după o reţetă super veche, de asta zic că arată dubios şi nu prea sunt fan.

    5. Un ou prăjit pe o parte, pus deasupra unui pumn de orez fiert şi nişte carne fiartă şi trecută prin răzătoare, alături de o banană feliată pe lung şi prăjită pe ambele părţi, o bucată de avocado fiert, salată de varză, cartofi de casă prăjiţi şi lime. Se văd toate în stânga-jos.

    6. Sosul hogao (stânga-sus) e făcut din câteva tipuri de ceapă, usturoi, cumin, sare şi piper. Se serveşte cald şi se pune pe acele pâinici mici din poză – arepa – făcute din porumb sau orez. Înţeleg că asta e pâinea lor de zi cu zi, înţeleg de ce.

    Spor la gătit, ce să mai zic? Mă duc să-mi încălzesc ce a rămas de la masa de aseară, că am plecat cu jumătate din ce se vede la pachet, era imposibil de terminat.

    Cum să captivezi publicul prin poveşti

    Există un campionat mondial de public speaking, organizat de Toastmasters International. Câştigătorii au (aproape) de fiecare dată nişte discursuri senzaţionale, pe care orice pasionat de comunicare ar fi bine să le urmărească. Prin urmare, iată-i pe cei mai buni povestitori din lume, din ultimii cinci ani.

    Mohammed Qahtani (2015)

    Dananjaya Hettiarachchi (2014)

    Presiyan Vasilev (2013)

    Ryan Avery (2012)

    Jock Elliott (2012)